Povestea sfântului Andrei Şaguna, ierarhul trimis de Dumnezeu în mijlocul românilor ortodocşi din Ardeal

Povestea sfântului Andrei Şaguna, ierarhul trimis de Dumnezeu în mijlocul românilor ortodocşi din Ardeal

Icoana sfantului Andrei Saguna

Considerat de mulţi drept cel mai de seamă ierarh pe care l-a avut biserica românească în decursul istoriei sale, fostul mitropolit al Ardealului a fost canonizat în anul 2011 la Sibiu în prezenţa a numeroşi demnitari, înalte feţe bisericeşti şi mii de credincioşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Născut la Miskolc, în Ungaria, în 20 ianuarie 1808, Andrei Şaguna urmează liceul din Pesta şi apoi, la Universitatea din acel oraş, face studii de filosofie şi drept. Pleacă apoi la Vârşeţ, în banatul sârbesc de astăzi, şi urmează seminarul teologic după care ajunge la mânăstirea Hopovo, unde este călugărit în 1833. Timp de 13 ani a activat în cadrul mitropoliei din Karlovitz, ca secretar, consilier mitropolitan, profesor de seminar şi egumen la patru mânăstiri sârbeşti. 

Ajunge la Sibiu în 1846, ca vicar general al Episcopiei Transilvaniei, doi ani mai târziu, în 1848, devenind episcop al Transilvaniei. În acelaşi an izbucneşte în ţară Revoluţia paşoptistă, iar Şaguna se implică activ, fiind copreşedinte al Adunării naţionale româneşti de la Blaj, din 3/15 mai, cea care a formulat un program cu 16 revendicări politico-naţionale, apoi tot Adunarea l-a delegat în fruntea unor intelectuali români ca să ducă la Viena aceste petiţii pe care le-a prezentat împăratului, la Insbruck şi la Viena, primind asigurări că ele vor fi satisfăcute.
 
A înfiinţat sute de şcoli
 
Membru de onoare al Academiei Române, Şaguna a reorganizat vechea şcoală teologică de la Sibiu ca institut teologic-pedagogic unde se pregăteau atât preoţii cât şi învăţătorii celor aproximativ 800 de şcoli primare din Ardeal îndrumate de biserică, mai mult de jumătate înfiinţate în timpul lui Şaguna. ”Sfântul Ardealului” este de asemenea întemeietorul gimnaziului cu opt clase din Braşov, actualul Colegiu Andrei Şaguna şi cel care a înfiinţat tipografia diacezană de la Sibiu unde, din ianuarie 1853, s-a tipărit Telegraful român. Tot aici s-au tipărit manuale pentru şcoli primare şi pentru învăţământul teologic, cărţi de slujbă dar şi o nouă ediţie a Bibliei, în 1856-1858. 
 
De numele lui Şaguna se leagă de asemenea înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român (ASTRA), dar şi cumpărarea actualei reşedinţe mitropolitane din Sibiu şi ctitorirea bisericii din cartierul Guşteriţa. 
 
Canonizat în 2011
 
Andrei Şaguna a trecut la cele sfinte în 28 iunie 1873, la Sibiu, fiind înmormântat lângă biserica din Răşinari, aşa cum a rânduit prin testament. În anul 2011, Şaguna a fost trecut în rândul sfinţilor în cadrul unei ceremonii impresionante, la care au luat parte înalte feţe bisericeşti, demnitari dar şi mii de credincioşi. Astăzi, editura Arhiepiscopiei Sibiului, facultatea de teologie din Sibiu dar şi o stradă din oraş îi poartă numele. 
 
Sfântul ierarh Andrei Şaguna este prăznuit pe 30 noiembrie, dată la care este de asemenea prăznuit Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României, iar racla cu moaştele sale se află la catedrala mitropolitană din Sibiu. 
 
Vă mai recomandăm
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările