Ana Pauker, deţinută privilegiată la Dumbrăveni. Cum era tratată „Stalin cu fustă” în penitenciarul din judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu, a rămas în istorie ca locul unde a fost închisă timp de câteva luni, în perioada interbelică, Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru. Supranumită „Stalin cu fustă“ al României, Pauker a avut parte de un regim privilegiat.

Construcţia penitenciarului care a adăpostit-o pe una dintre cele mai cunoscute deţinute ale României, Ana Pauker, a început în anul 1909, odată cu cea a Tribunalului din localitate. Acesta a fost desfiinţat în 1977, iar astăzi, clădirea fostei puşcării adăposteşte Centrul pentru Educaţie Incluzivă de la Dumbrăveni, o parte din ea fiind renovată complet. Doar ferestrele mici amintesc de faptul că aici au fost, odinioară, celule.

Ana Pauker, fost ministru de externe şi viceprim-ministru în perioada comunistă, a fost închisă, pentru câteva luni, în perioada interbelică la Dumbrăveni, unde a avut parte de un regim privilegiat.

„Ana Pauker, deţinută la Dumbrăveni în perioada interbelică, a fost una dintre liderele din închisoare ale mişcării comuniste. Cu toate că era acuzată de activitate împotriva statului roman, Ana Pauker şi-a mobilat celula cu piese aduse de acasă, şi chiar a mai primit o cameră separată. Putea fi vizitată de deţinute în celulă, cu care purta discuţii lungi, bea cafea şi fuma. În plus, o femeie venea zilnic pentru a-i prepara mâncarea, aducând toate alimentele de care încarcerata avea nevoie“, este descrisă perioada de detenţie a Anei Pauker la Dumbrăveni în Dicţionarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), volum apărut sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, sub coordonarea lui Andrei Muraru. 

Medita deţinute pentru Bacalaureat

Ana Pauker a organizat chiar o „şcoală“ în penitenciarul Dumbrăveni, unde a pregătit aproape 100 de deţinute comuniste pentru examenul de Bacalaureat. „Pauker ţinea în închisoare cursuri de franceză, germană, teorie marxist-leninistă şi economie politică. După căderea în dizgraţie şi eliminarea ei din rândurile partidului, fostul ministru de externe îşi aducea aminte cu nostalgie de zilele petrecute cu «elevele» sale în penitenciar şi regreta indiferenţa cu care o tratau fostele deţinute“, se mai arată în volumul citat.

Ana Pauker a ajuns la Dumbrăveni după ce a fost transferată de la închisoarea centrală Văvăreşti din Bucureşti. „La închisoarea pentru femei de la Dumbrăveni, din Transilvania, a găsit totuşi condiţiile de acolo mai bune decât cele la care fusese supusă în timpul ultimei sale încarcerări de la mijlocul anilor ’20. Comuniştilor şi altor deţinuţi politic li se asiguraseră anumite privilegii începând cu 1930: nu mai erau ţinuţi în celule individuale separate sau obligaţi să poarte uniforma standard din închisoare; li se permitea să-şi gătească singuri, să lucreze în ateliere proprii şi să aibă legături cu exteriorul; li se permitea, de asemenea, să primească şi cărţi şi să aibă orice ocupaţii intelectuale doreau“, se arată în volumul „Gloria şi decăderea Anei Pauker“, semnat de Robert Levy.

„Mi-a făcut şi mie o rochiţă“

Maria Cristea are acum 83 de ani şi a rămas o femeie elegantă şi activă. E surprinsă că, după atâta amar de vreme, cineva o întreabă despre fosta închisoare din oraşul mic, aflat la aproximativ 80 de kilometri de Sibiu.

maria cristea astazi

A fost secretar dactilograf în cadrul penitenciarului de la 1 ianuarie 1956 până în octombrie 1968. Nu a prins deţinutele politic în calitate de angajat al penitenciarului, însă a păstrat cu ele o amintire din copilărie, când a fost cu tatăl ei în vizită.

„Ana Pauker mi-a făcut mie o rochiţă, eram în atelierul de croitorie în cadrul penitenciarului Dumbrăveni şi se făceau pentru publicul din oraş diferite rochii şi confecţii, se câştiga un ban probabil. Se făceau amulete foarte frumoase din pâine, tot felul de figurine, tot felul de lucruri artizanale, care se vindeau apoi sau se făceau cadou. Eu eram foarte tânără, şi tatăl meu m-a dus şi mi-au făcut croitoresele de acolo, în perioada când era Ana Pauker închisă“, povesteşte bătrâna.

20 de deţinuţi în celulă

Mai apoi, de când a devenit chiar angajata penitenciarului, Maria Cristea îşi aminteşte că penitenciarul avea două secţii: una pentru femei şi una pentru bărbaţi şi „găzduia“ în jur de 200 de deţinuţi bărbaţi şi 80-100 de femei.

„La drept comun aveam o celulă, îi spunea «la neagra», unde intrau numai cei foarte recalcitranţi. Au fost şi cu pedepse de până la 25 de ani, la bărbaţi, care apoi au fost transferaţi ori la Bucureşti, Periprava, Salcia, sau la Canal. Erau condamnaţi şi pentru crime, şi pentru violuri. Când era aglomeraţie, erau în jur de 20 de deţinuţi într-o celulă“, povesteşte femeia.

Îşi aminteşte cum erau dispuse celulele în penitenciar: „Erau două pavilioane cu deţinuţi, era o scară mare, cu celule pe două laturi. În pavilionul unde erau femeile mai mergeam câteodată cu asistenta medicală şi o ajutam să le distribuie medicamente. Aveam cabinet medical în incinta penitenciarului, unde se asigura asistenţă în cazurile grave. Mai aveam şi din ăştia răi care, ca să impresioneze sau să scape de muncă, încercau să înghită câte o lingură. Pe ăştia îi transportau imediat la Mediaş, le făceau operaţie şi îi aduceau înapoi şi li se asigura asistenţă medicală în penitenciar. Medicul penitenciarului era foarte omenos, foarte cumsecade. Era evreu, dar era foarte părtinitor cu toată lumea“.

Vizitele ofiţerului de contrainformaţii

La intrarea în penitenciar, deţinuţilor li se făcea un inventar şi li se asigura păstrarea bunurilor. „Deşteptarea era la 5-6 dimineaţa, cei care lucrau plecau la Copşa Mică, la muncă. Îi trimiteau la muncă şi la Codlea, unde era seră. Ştiu că mai era un punct de lucru la Rora, la cărămizi. Se ducea mâncare cu marmitele, aveam doi cai cu căruţe cu care le transportam hrana la punctele de lucru. Pe ceilalţi, îi ţinea puţin, apoi îi transfera. Noi am fost, în ultima perioadă, mai mult un penitenciar de tranzit. “, explică Maria Cristea.

Cam o dată pe săptămână, la penitenciar venea ofiţerul de contrainformaţii care răspundea de Dumbrăveni. „Venea cam o dată pe săptămână şi stătea de vorbă cu deţinuţii, cu cei care reprezentau cazuri mai speciale. Mai ales cu cei despre care se bănuia că au o altă politică sau erau împotriva regimului“, mai spune fosta secretară a închisorii.

Ana Pauker, „Stalin cu fustă“

Ana Pauker, născută Hanna Rabinsohn (28 decembrie 1893 – 3 iunie 1960), a fost o militantă şi om politic comunist român, evreică de naţionalitate. În decursul celui de-Al Doilea Război Mondial Pauker a fost lideră a grupării „moscovite“ a Partidului Comunist Român; între 1947- 1952 a fost vice-prim-ministru şi ministru de externe al României. În 1952, Pauker a fost îndepărtată de către Gheorghe Gheorghiu-Dej de la putere şi din partid, împreună cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu, cei trei fiind acuzaţi că fac parte dintr-un „grup antipartinic“. Ana Pauker a fost prima femeie din lume care a deţinut funcţia de viceprim-ministru şi a semnat actul prin care România a cedat Uniunii Sovietice Insula Şerpilor.

image

Foto

augusta popa

Ana Pauker a fost arestată în 1935 şi judecată la Craiova împreună cu alţi conducători ai Partidului Comunist, între care Alexandru Moghioroş, Şmil Marcovici şi Alexandru Drăghici, fiind condamnată la zece ani închisoare. În luna mai 1941 a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, ca urmare a schimbului cu un politician român, deţinut de autorităţile sovietice după ocuparea în 1940 a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Ana Pauker a murit, în urma unui cancer de sân, la Bucureşti la 3 iunie 1960.

„Deţinutele politic erau foarte mândre“

Şi alte deţinute politic, nu la fel de celebre ca Ana Pauker, au ajuns în timp la închisoarea de la Dumbrăveni. Printre ele, un lot de 47 de deţinute de la Deva, condamnate la închisoare corecţioanlă pentru activitate comunistă, printre care şi Golda Bancic, luptătoare antifascistă şi activistă comunistă română şi franceză.
„Am avut plăcerea să parcurg un protest al Goldei Bancic şi al celorlalte deţinute care refuzau hrana: nu au fost mulţumite de mâncarea care li s-a dat şi nici de regimul penitenciar de atunci. Deţinutele politic erau foarte mândre, cereau respect şi cereau să le fie respectate drepturile“, rememorează Maria Cristea.

Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România Comunistă (1945-1967), la Dumbrăveni au fost închise şi femeile condamnate în lotul Pătrăşcanu, respectiv Elena Pătrăşcanu, condamnată la 14 ani de închisoare, Lena Constante, condamnată la 12 ani de muncă silnică pentru crimă de înaltă trădare şi 10 ani de muncă silnică pentru activitate contrarevoluţionară şi Victoria Sârbu, sentinţa în cazul lor fiind pronunţată în aprilie 1954. Acestea au stat la Dumbrăveni până în 1955, când au fost transferate la Miercurea Ciuc.

Ordin de la Bucureşti: „Secret“

Maria Cristea a lucrat direct cu comandantul închisorii, prin mâinile ei a trecut toată corespondenţa strict secretă, de importanţă deosebită.

„Erau ordinele care veneau şi care se discutau la unităţile cu care noi corespondam. Ca să se respecte, referitor la regimul de penitenciar, nişte măsuri, scria «Secret» şi «Strict secret, de importanţă deosebită». Acestea erau ordinele trimise pentru comandanţi şi care se păstrau în mape separate, sigilate, pentru funcţionarea unităţii respective, adică se poate aia, nu se poate aia, să faceţi aia“, îşi aminteşte fosta secretară a penitenciarului.

Un astfel de document, păstrat în Arhivele Naţionale de la Sibiu, cerea o evidenţă detaliată a grupelor de marxism-leninism şi a activităţii acestora, precum şi a selecţiei agitatorilor pentru sprijinul muncii politice. Era vorba despre documentul nr. 171 din 30 decembrie 1950 este elaborat de Direcţia Generală a Penitenciarelor, mai exact Direcţia Politică.

„Până la data de 8 ianuarie 1951, ne veţi trimite următoarele date specificate mai jos: dacă aţi constituit grupe de marxism-leninism, câţi membri au, câţi funcţionari, câţi miliţieni, ce material aţi prelucrat în cadrul grupelor, când se ţin referatele şi seminarizările, care sunt zilele şi orele în care aţi programat expunerea, studiul şi seminarizările lecţiilor politice cu miliţienii, zilele şi orele când aţi programat orele de informare politice, dacă se respectă programarea lor, dacă nu, din ce motive, dacă aţi selecţionat agitatori pentru sprijinul muncii politice, câţi, caracterizări pentru fiecare, dacă aţi ţinut şedinţe de pregătire a agitatorilor, dacă nu veţi ţine în fiecare săptămână o jumătate de oră şedinţe cu agitatorii în care aceştia vor primi sarcini concrete de muncă, dacă miliţienii sau funcţionarii au vizionat filme, câţi săptămânal, câţi bilunar, câţi lunar, dacă aveţi aparate radio – câte şi în ce stare se găsesc, dacă aveţi gazetă de perete, câte numere au apărut lunar şi câte speciale, dacă aveţi club, dacă aveţi bibliotecă, dacă aveţi elemente talentate în teatru“, se arată în documentul citat.

Erau ordinele care veneau şi care se discutau la unităţile cu care noi corespondam. Ca să se respecte, referitor la regimul de penitenciar, nişte măsuri, scria «Secret» şi «Strict secret, de importanţă deosebită».

Amintirile unei femei-gardian

Augusta Popa are astăzi 66 de ani şi s-a retras de ceva timp la ţară, într-un sat din judeţul Mureş. O cunoaşte toată lumea, iar povestea ei se scrie printre fotografii vechi, alb-negru, cu o tânără înveşmântată în haină militară. 10 ani, din 1967 şi până în 1977, Augusta a fost gardian la penitenciarul din Dumbrăveni. A făcut curs la Bucureşti, ea era absolventă de contabilitate, a început cu grad de sergent, iar când a ieşit din sistem era plutonier.

augusta popa

„Nu am prins deţinutele politice, erau femei cu pedepse mai mici, dar aveam şi cu ceva vechime mai mare în pedepse, alea erau din cauza gestiunilor. Era atunci o perioadă când era lipsa asta la gramaje, de exemplu chelneriţele, vânzătoarele“, povesteşte Augusta.

Deţinutele despre care vorbeşte fostul gardian erau cazate câte patru în cameră, sau chiar mai multe, în funcţie de abateri. Cele cu pedeapsa mai mică stăteau laolaltă.

„Prima dată când am ajuns în penitenciar, am intrat la un birou unde calculam zilele, că deţinuţii de la Dumbrăveni mergeau pe şantiere şi munceau, şi noi calculam zilele pe care le munceau ca să îşi reducă din pedepse, mergeam cu alt coleg şi vedeam ce lucrează şi încheiam întotdeauna contracte de muncă. Noi am avut foarte mulţi la Copşa Mică, lucrau şi la Sighişoara, se făcea Hula Sighişorii, cum te duci de la Sighişoara dealul ăla mare era lucrat tot de deţinuţi“, povesteşte femeia.

Pedepse aspre

Pentru prima dată spuse public, la fel ca şi în cazul Mariei Cristea, amintirile ei sunt rezumate scurt, fără nostalgie şi fără regrete.

„Printre deţinuţi erau şi mai răi, am prins şi deţinuţi care erau în lanţuri, aveau pedepse mari. Era o curte, împrejmuită cu ziduri de nu se vedeau unii cu alţii, unde erau ţinuţi cei mai răi. Într-adevăr, era severitate. Acolo, numai să-i fi găsit un nasture sau un ban imediat îl pedepseau. Erau pedepse destul de aspre, erau camere unde stăteau singuri, camere mici, neiluminate, aveau câte o saltea, câte un cearşaf numai, câte o pătură vai de ea, echipamentul ăla era de groază când îi vedeai“, explică Augusta regimul de detenţie de la Dumbrăveni.

O dată pe lună, deţinuţii aveau dreptul să fie vizitaţi sau să primească pachet, „şi stăteau la vorbitor, dar la distanţă, nu cum e acum, zice că are dreptul să meargă şi la dormitor cu soţia“.

Femeile cu pedepse mai mici, câteva luni de închisoare, cel mult un an, erau scoase afară la muncă, făceau borduri. După desfiinţarea penitenciarului, a fost transferată la cel din Sibiu, şi când s-a desfiinţat şi acesta i s-a oferit varianta de a merge la Aiud, dar n-a mai vrut, a ales să plece din sistem.

Astăzi, cu ochii la fotografiile vechi, nu regretă. „Ca serviciu, a fost bun şi am avut respect, indiferent pe la cine treceam sau unde mergeam. Greutăţi n-am avut în perioada asta“, încheie Augusta Popa.

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!“

FOTO Dinastia căldărarilor din Brateiu, de la cort la casă şi de la lei la euro

FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională 

GALERIE FOTO Ultimii saşi din Richiş

FOTO Sibianul Cătălin Mustăţea, singurul român ales consilier la alegerile locale din Italia

VIDEO FOTO O poveste cum rar întâlneşti în România. Lecţia de viaţă a familiei Rotaru: creşte 10 copii, toţi talentaţi, toţi premianţi

Lecţie de implicare: Cum a refăcut complet o doctoriţă secţia unui spital de stat, fără niciun leu de la buget

SCHIMBĂ ROMÂNIA Un fost alcoolic, „îngerul“ celor dependenţi

FOTO VIDEO Învăţătoarea care a şcolit un întreg sat de romi

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite