Tânărul rom care bate poveştile de succes româneşti: as la facultate, învăţător în sat, mentor pentru UE. „De ce să-mi fie ruşine? Dacă altul fură, sunt eu vinovat?”
0
Adrian Pascu (22 de ani), din Brădeni, judeţul Sibiu, a învins prejudecăţile legate de romi şi şi-a urmat visul, devenind unul dintre puţinii din satul lui care au urmat o facultate.
La şcoala primară din Brădeni, una dintre cele mai sărace comune din judeţul Sibiu, urci pe un drum neasfaltat, până în curtea plină de copii ieşiţi în pauza mare. Cu podele de lemn, uşi vechi şi desene frumoase prinse migălos pe pereţii sălilor de clasă, şcoala pare desprinsă din povestea veche a învăţătorilor de odinioară.
La clasa pregătitoare, cei mai mici dintre elevii şcolii din Brădeni îşi reiau cuminţi locurile în bănci, după pauza mare. Cu toţii îl urmăresc atent pe Adrian Pascu, domnul învăţător, care le explică ce au de făcut pe nişte fişe de lucru special pregătite. Adrian explică răbdător, copiii au foarte multe întrebări, după care se opreşte la fiecare dintre cele 25 băncuţe şi explică din nou, fiecărui copil în parte, pentru a fi sigur că au înţeles toţi ce au de făcut.
Adrian este chiar din Brădeni, şi astăzi a devenit mândria comunităţii de romi, majoritară în localitate. Părinţii lui sunt oameni simpli, absolvenţi de 10 clase, mama a fost muncitoare, tatăl lui a lucrat şi prin străinătate pentru a-şi ajuta copilul să-şi împlinească visul. Iar Adrian a muncit şi a reuşit să facă exact ceea ce a visat din adolescenţă. A urmat liceul la Agnita, profil de filologie, apoi Facultatea de Geografia Turismului de la Sibiu. După care s-a întors acasă. Şi, pentru că nu a găsit post de profesor de geografie la Brădeni, s-a dus la concursul pentru suplinitori şi, de la începutul anului, este învăţător la şcoala din sat.
Cum se distruge stigmatizarea
De copii şi munca alături de ei s-a îndrăgostit încă din facultate când, în paralel cu studiile, a fost mentor în cadrul unor proiecte cu fiananţare europeană pentru copiii din comunităţile de romi. Este şi acum mentor în cadrul unui astfel de proiect şi a instruit câteva zeci de copii după ce, în perioada liceului, fusese la rândul lui instruit în cadrul unui proiect similar.
„În timpul liceului am avut o bursă de la Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi de la Cluj şi eram inclus într-un program de mentorat. După ce am terminat liceul, era nevoie de un mentor în localitate pentru că era un proiect pe fonduri europene. Ştiam despre ce este vorba pentru că şi eu, la rândul meu, am fost de două ori mentorat de o doamnă profesoară şi relaţia mea cu dânsa era foarte bună. Era nevoie de un mentor în Brădeni pe proiectul «Oportunităţi egale în educaţie pentru o societate incluzivă», proiectul era derulat pe doi ani. Am fost mentor pentru gimnaziu, iar din al doilea an, am început încă un proiect pentru elevi de liceu. Activitatea de mentorat implică activităţi de mediere între şcoală şi familie, şcoală şi elevi, elevi şi elevi. Al doilea proiect era o prelungire a celui pentru gimnaziu, aveam activităţi de de voluntariat, de creştere a stimei de sine, de distrugere a conceptului de stigmatizare, lucruri care să îi ajute pe tinerii de etnie romă să se integreze mai uşor şi să-şi depăşească temerile. Tema mare era incluziunea elevilor în societate, aveam şi noţiuni de educaţie civică, despre parcursul educaţional, ce vor ei să devină“, povesteşte Adrian.
Cursuri de antreprenoriat pentru romi
Munca lui Adrian pentru oamenii din comunitate nu s-a oprit la mentorat. Cu ajutorul unei profesoare de la facultate, cu care se înţelegea foarte bine, Adrian a reuşit să aducă la Brădeni cursuri finanţate din bani europeni care să le ofere o şansă în plus oamenilor de aici.
„Aveam o doamnă profesoară în facultate care lucra tot aşa, pe fonduri structurale europene cu programe de calificare şi aveau un curs de calificare pentru administrator pensiune turistică. Era gratuit cursul, primeai subvenţie, alimente, erau nişte facilităţi, dar se întindea pe patru luni. M-a chemat să merg la curs, la Sibiu, dar eu i-am propus să facem cursul chiar la Brădeni. Am vorbit la Primărie, domnul primar a fost de acord, apoi am căutat persoane. S-a desfăşurat cursul timp de patru luni, au fost 19 cursanţi din Brădeni, au primit diplomă, au primit subvenţii, au primit alimente. După ce s-a terminat cursul am rămas prieten şi cu doamna profesoară şi cu doamna care era consilier pe proiect, şi asta a făcut ca în Brădeni să se desfăşoare un al doilea curs, tot din partea fundaţiei lor, un curs de antreprenoriat în mediul rural, cu cursanţi din Brădeni şi din Retiş, un sat aparţinător“, povesteşte Adrian.
„Am vrut aici, la mine în sat“
În clasa cu pereţii acoperiţi cu desene, cei mai buni dintre copii primesc de la învăţătorul Adrian steluţe pe fişele pe care au lucrat exact aşa cum trebuie. La final, toată lumea se strânge râzând într-o poză de grup, în care copiii şi învăţătorul deopotrivă deschid braţele şi se caută unii pe ceilalţi. Acolo, în şcoala din capătul drumului neasfaltat, în mijlocul mogâldeţelor care îl urmăresc permanent cu privirea, Adrian este un om fericit.
„După ce am descoperit munca cu copiii, în perioadele de mentorat, mi-am dorit să lucrez la catedră, cu copiii. Am vrut aici, la mine în sat. Şeful meu de la Cluj, de pe proiectul cu finanţare europeană, îmi spune mereu că mi-am ales să stau în Brădeni şi aici o să mă îngrop. Aş fi putut să merg la Cluj sau la Sibiu şi să lucrez în domeniul turismului, dar sufletul meu e aici“, explică simplu Adrian decizia care i-a schimbat viaţa.
„Ăştia suntem, nu avem de ce să ne fie ruşine“
Adrian a absolvit facultatea cu o medie destul de mare, aproape de 9, iar la examenul de licenţă a avut media 8. N-a avut prejudecăţi legate de mediul din care provine şi nici nu şi-a ascuns niciodată etnia. De altfel, spune că nici nu a simţit că l-ar fi privit cineva altfel din cauza asta. Reuşita în viaţă, spune tânărul, nu ţine de etnie, ci doar de a-ţi dori ceva cu adevărat şi de a face totul ca să-ţi împlineşti visul.
„În liceu eram singurul de etnie romă declarat, dar nu am avut probleme cu colegii şi la facultate nici atât. Iar aici, în cadrul colectivului de învăţători şi profesori nici nu se pune problema. Chestia asta a plecat din familie, mama şi tata au spus: «Ăştia suntem, nu avem de ce să ne fie ruşine». Şi aşa e. De ce să-mi fie ruşine dacă altul fură? Dacă altul fură, sunt eu vinovat? N-am avut niciodată complexe legate de chestia asta şi nici în comunitate nu am avut conflicte. La şcoală, pentru angajare, m-am consultat cu domnul director: când trebuie să mă duc la examen, ce trebuie să învăţ, n-am simţit nicio piedică. Poţi să le schimbi oamenilor percepţia asta că ţiganii sunt partea negativă a societăţii demonstrându-le că poţi, că vrei, că îţi doreşti şi că nu toată lumea e la fel, că se poate şi altfel, că nu există doar hoţi, că sunt şi romi bun platnici“, spune tânărul.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
