Îţi vine să ţi-o freci când iei un permis cu greutate?”, îi scrie senin comisarul şef Tiberiu Ivancea, cel care conduce de 6 ani Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu, unui agent de la circulaţie, care tocmai ce-i ridicase permisul lui Daniel Maricuţa, primarul de Şelimbăr cercetat de DNA într-un dosar cu peste 100 de milioane de euro prejudiciu estimat.
 
Domnul comisar şef Ivancea este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I din Bucureşti. În 2011, rugat să explice unde a dispărut de la un accident pe care îl provocase şeful SRI-ului de la Sibiu la momentul respectiv, spunea calm ca domnul s-a dus până acasă să se schimbe şi să facă un duş, şi că pentru asta l-a anunţat pe dânsul. Adevărul e că nici eu nu prea înţeleg de ce ar trebui să ne mai complicăm cu poliţişti care fac cercetare la faţa locului, când oricum e normal să pleci de la locul unui accident cu victime ca să te panseze soacra şi să faci un duş. Şi, deşi îmi amintesc că n-a fost poliţist cu care să mă întâlnesc în perioada respectivă şi care să nu izbucnească în râs, deşi ştiu cât s-a râs prin toate colţurile inspectoratului în zilele acelea, deşi după episodul cu pricina domnul de la SRI n-a mai fost şef la Sibiu, domnul comisar şef Ivancea nu doar că a rămas în funcţie, dar s-a ales şi cu o avansare în grad „la excepţional” câteva luni mai târziu.
 
„Şi până la urmă, de ce este atât de interlop Mararu? Pentru că dădea bani la oameni şi le lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt şi procurori care dau bani (…) De asta este interlop, că dădea bani cu camătă? Se prezintă situaţia într-un mod total eronat“, a povestit, cu aceeaşi lejeritate, vestitul Vasea Şoric, şi el pentru o perioadă şef de inspectorat de poliţie, prin Neamţ.
 
„— Aia e femeie, care ţi-a scris aşa?
— Da.
— Auzi la ea, că îi descreţeşti fruntea. Dar că i se întăresc sfârcurile, nu ţi-a zis?
Iarăşi ceilalţi şefi au început să râdă.
— Mă, dar acum fii sincer! Tu când citeşti comentariile ăstora, te exciţi? Uite ce te întreb eu… dar tu fii sincer! De câte ori ai citit comentariul ăsta de la asta, de zici tu că e scriitoare? Eu zic că l-ai citit de foarte multe ori acasă. Ia fii sincer, te masturbezi când citeşti comentarii de la femei?”. E o discuţie la fel de celebră, purtată de Marian Godină cu cel care conducea, la momentul respectiv, IPJ Braşov, şi redată de poliţist în cartea sa.
 
Şi câte exemple de acest gen nu găsim prin toată ţara. 
 
Câţi şefi ajunşi acolo urcând piramide construite pe relaţii, nu pe competenţe profesionale, nu folosesc limbajul de mahala în discuţii cu subordonaţii, cu jurnaliştii, câteodată şi cu oamenii simpli care îndrăznesc să acuze că sunt puşi în scaunele mari şi comode absolut degeaba. 
 
Şi câţi realmente nu au ce căuta acolo. 
 
Putem scrie pagini întregi despre toţi şefii de poliţie care chefuiesc cu interlopii, ba se mai şi înrudesc cu ei, care iau şpăgi paturi şi sticle de vin, care au doctorate şi vrafuri de alte diplome, dar calcă în picioare limba română la fiecare câteva propoziţii. Despre şefi de poliţie „eficienţi” care n-au nicio vină când mai e omorâtă câte-o femeie în plină stradă, după ce aceasta făcuse nu ştiu câte plângeri la adresa celui care avea să-i ia viaţa, pentru agresiuni, şi nimeni nu mişcase un deget. Putem scrie pagini despre aroganţa fără margini, despre cefe late care mişună când au chef pe holuri de inspectorate de poliţie, despre „protocoale” cu orice, în general despre orice altceva decât ceea ce ar trebui să fie meseria asta care, în teorie cel puţin, e despre oameni şi pentru ei, pentru siguranţa şi liniştea lor.
 
Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei”, scrie în statutul poliţistului, iar noi murim în stradă cu zile, ne căutăm singuri dovezi când avem vreo problemă pentru că din poliţie nu ne întreabă nimeni nimic cu lunile, ne rugăm să ne ajugă copiii întregi acasă, ne luăm gândul că cineva i-ar putea prinde pe cei care ne-au spart casa, ajungem să spunem „Bine că au luat numai atât”. Îmi aduc aminte de-un caz de care am scris, o maşină vandalizată, în care oamenii indicaseră tot, cine a spart, cum a plecat, cu ce maşină, unde s-a dus după, şi după vreun an nu-i căutase nimeni pe respectivii să-i întrebe, măcar ca fapt divers, de sănătate.
 
Cunosc foarte mulţi oameni din sistemul ăsta, şi cunosc destui oameni exact aşa cum trebuie, din cei care stau mai mult la birou decât acasă, care n-au nici sărbători, nici prieteni foarte mulţi că nu prea au când să-i vadă, şi care îţi povestesc ore întregi despre meseria lor frumoasă care e de fapt viaţa lor şi visul lor de când se ştiu. Care duc de-acasă o gramadă de lucruri la birou, pun din banii lor benzină, îşi plătesc singuri telefoane date în interes de serviciu şi câte şi mai câte. Şi, din păcate, oamenii aceştia nu trec niciodată de-un prag, pentru că dincolo de pragul acela nu mai e competenţă, e doar sistem plus aroganţă, neapărat un doctorat, limbă de lemn, „îţi vine să ţi-o freci”, Vasea Şoric, cefe late, interlopi, telefoane şi foarte mult dispreţ. Pragul se trece la pachet cu toate astea şi multe altele de genul, şi-atunci oamenii preferă să stea în banca lor, să facă atâta cât pot, deşi sunt capabili de mult mai mult.
 
Şi aşa de mult mi-aş dori o ţară în care oamenii aceştia valoroşi cu adevărat să aibă o şansă, nu ţara poliţistului ”îţi vine să ţi-o freci”. Pentru că şansa lor ar fi şi şansa noastră de a avea, într-o zi, încredere că oamenii aceia sunt acolo pentru noi, lucru pe care foarte mulţi fie l-au uitat, fie nu l-au înţeles niciodată.
 
PS: Inspectoratul General al Poliţiei Române verifică situaţia de la Sibiu, după episodul „îţi vine să ţi-o freci”. Chiar sper că verificările nu vor fi ca acelea de la Vaslui, unde colcăia mizeria şi cel trimis în control a zis că totu-i roz şi senin, după care a îndesat în portbagaj un pat, nişte vin şi ceva carne de miel.