Pentru a-şi împlini menirea, familia trebuie să rămână întemeiată exclusiv pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Societatea românească are nevoie ca această definiţie să fie înscrisă în Constituţie”, spune cu mândrie Coaliţia pentru Familie, pe site-ul iniţiativei cetăţeneşti pentru care au semnat 3 milioane de români. 3 milioane!!!
 
Anul trecut, un grup de tineri români şcoliţi în străinătate, cu rezultate remarcabile în domeniile în care activează, au lansat o iniţiativă cetăţenească prin care îşi propuneau schimbarea modului în care funcţionează clasa politică. Cereau modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor, mai exact vot şi cheltuieli la vedere şi penalizarea parlamentarilor chiulangii. Iniţiativa lor a strâns puţin peste 20.000 de semnături, din cele 100.000 necesare, insuficient pentru a ajunge mai departe. 
 
Deduc de-aici că noi, românii, suntem un popor extrem de preocupat. Preocupaţi ca nu care cumva copiii nostri să aibă în anturaj vreun prieten sau vreo amică de altă orientare sexuală, preocupaţi să trecem pe trotuarul celălalt când vedem ţigani pe stradă, asta în timp ce strecurăm printre dinţi un „Ţi-ale dracului de ciori”, preocupaţi să ne revoltăm doar când auzim cuvântul „imigranţi”, preocupaţi să ţinem în viaţă mentalităţi dintr-o perioadă pe care o blamăm mulţi doar în teorie, că doar la asta ne pricepem cel mai bine. Adevărul e că nu ştiu sincer ce a fost mai odios, Securitatea care vâna homosexualii sau noi, cei 3 milioane din 2016, 3 milioane!!! care cerem în scris familie întemeiată exclusiv pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. 
 
Ne preocupă asta, dar n-am face un pas în stradă când mor copii pe capete în Argeş şi nimeni nu poate explica de ce, n-am ieşi nici bătuţi să blamăm public grupul infracţional organizat care a devenit Parlamentul României, nu ne scot din sărite nici mucegaiul de pe pereţii saloanelor de spital, nici morţii fără vină ucişi de un sistem putred până în măduvă, nici sălile de clasă în care îţi pica tavanul în cap şi se surpă podeaua, nicio armata de funcţionare inutile care îşi fac unghiile la ghişeu şi ne răspund în sictir pe nervii, timpul şi pe banii nostri, nici corupţia întinsă până-n vârful celui mai mic nerv din acest sistem pe care ai senzaţia că nimic, dar absolut nimic nu-l mai poate face bine. 
 
Nu facem nimic să schimbăm toate astea, în schimb semnăm cu sete 3 milioane, 3 milioane!!! pentru mentalităţi de care ajung să cred că nu ne vom vindeca niciodată. Asta, în timp ce în Europa şi nu numai din ce în ce mai multe ţări recunosc oficial relaţiile şi căsătoriile între persoanele de acelaşi sex (Luxemburgul, spre exemplu, are un prim ministru gay care anul trecut s-a căsătorit cu partenerul său de viaţă) iar Papa Francisc spune într-un interviu:
 
„Dacă o persoană este gay şi îl caută pe Dumnezeu cu bună credinţă, cine sunt eu să îl judec?”
 
Pe acelaşi site, al iniţiativei cetăţeneşti cu 3 miloane de semnături, 3 milioane!!!, se mai spune: Copiii au nevoie de o familie completă, cu o mamă şi un tată. Păstrarea integrităţii familiei trebuie să devină prioritatea politicilor publice şi a legilor care privesc copilul”. Îmi curg amar prin faţa ochilor toate cazurile de femei desfigurate de soţi, de care am scris, am citit sau am auzit, toţi taţii singuri care cresc copii pentru că nevestele au plecat în străinătate, şi-au făcut alte vieţi şi nu s-au mai întors, toţi bunicii amărâţi care cresc copii abandonaţi de părinţi sau lăsaţi în grija lor pentru că mama şi tata muncesc în străinătate pentru ca ei toţi să aibă ce pune pe masă. Înţeleg că de dragul mentalităţii de ev mediu trebuie să îndurăm şi pumnul, şi ruşinea, şi foamea, orice doar ca să dăm bine în iluzia de societate de care ţinem cu dinţii. 
 
Pentru ca tabloul să fie complet, evident că iniţiativa este sprijinită de BOR, altă instituţie de mare moralitate naţională. Citind sfaturile date de Daniel Ciobotea, mi-am adus aminte că, atunci când m-am căsătorit, fără să realizăm ne fixaserăm data nunţii într-unul din posturile de peste an. Ne-am dus la mitropolie şi am cerut dispensă, şi nu a fost nicio problemă, doar că pentru dispensă am plătit o taxă, că aşa e în Republica Fantastică România, păcatul se opreşte la sfânta chitanţă şi se iartă imediat, la casierie. Mi-am mai adus aminte de o colegă invitată la plimbări romantice de un preot cu familie, copii şi toate cele, de salonul auto de lux de la toate evenimentele cu mari feţe bisericeşti, de o înmormântare unde plouase, groapa se umpluse de apă şi singura preocupare a popii, exact în condiţiile alea, era să negocieze tariful, de reacţia lui Daniel Ciobotea de după Colectiv, când spunea că lumea trebuie să vină al biserică, nu la club, şi evident că n-am cum să uit toate îndemnurile de bună credinţă, clar, ale tovarăşilor înalte feţe, din toate campaniile electorale.
 
Ştiu că suntem vreo 20 de milioane, dar ţara mea, astăzi, arată prea mult ca-n tabelele cu 3 milioane de semnături. E prea mult a celor care spun că înainte era mai bine, a celor care ne spun ce conducător bun a fost Ion Iliescu şi a celor care merg pe 25 decembrie la mormântul lui Nicolae Ceauşescu şi îi recită poezii.
 
Am găsit acum câteva luni un Berlin plin de musulmani la care nimeni nu se uita nicicum, la Praga la fel, la Budapesta asemenea. Nici la noi nu s-a uitat nimeni nicicum, doar pentru că suntem din România, nu ne-au făcut nici infractori, nu ne-au dat nici camere mai proaste, nici n-au generalizat pe baza unor experienţe neplăcute avute poate cu unii de-ai noştri, la un moment dat. Peste tot am fost trataţi impecabil, ba ne-am simţit mult mai bine decât în patria noastră de poveste, unde am văzut oameni scoşi afară din restaurante teoretic cu pretenţii pentru că aveau pielea ceva mai închisă la culoare. Şi alţii, teoretic cu şi mai multe pretenţii, clienţi la mese, aprobând asta.   
 
Ştiu că suntem vreo 20 de milioane, dar ţara mea, astăzi, arată prea mult ca-n tabelele cu 3 milioane de semnături. E prea mult a celor care spun că înainte era mai bine, a celor care ne spun ce conducător bun a fost Ion Iliescu şi a celor care merg pe 25 decembrie la mormântul lui Nicolae Ceauşescu şi îi recită poezii. E prea mult a lor şi prea puţin a noastră, a celor care încă mai sperăm că se mai poate îndrepta ceva. Cât vom mai sta şi noi pe-aici, dar asta e deja altă poveste care înclin să cred că nu-i interesează deloc pe cei care, in teorie, chiar ar mai putea face ceva…
 
PS: 3 milioane de semnături. 3 milioane!!!!