Şeful Poliţiei Capitalei, despre sutele de mii de dosare cu autor necunoscut, ce s-a schimbat după moartea lui Gigină şi care este vina Sistemului în relaţia cu ţara

Şeful Poliţiei Capitalei, despre sutele de mii de dosare cu autor necunoscut, ce s-a schimbat după moartea lui Gigină şi care este vina Sistemului în relaţia cu ţara

Chestorul Mihai Marius Voicu conduce Politia Capitalei din luna ianuarie 2015 FOTO Ramona Găină

Chestorul Mihai Marius Voicu, şeful Poliţiei Capitalei, vorbeşte, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”, despre cele peste 200.000 de dosare penale cu autor necunoscut din Bucureşti, despre problemele din Sistem, despre situaţia de la Brigada Rutieră după moartea poliţistului Bogdan Gigină şi lămureşte, printre altele, „relaţia de rudenie”, vehiculată mult timp în spaţiul public, cu fostul ministru de Interne Petre Tobă.

În cadrul campaniei „România infractorilor necunoscuţi”, cotidianul „Adevărul” le-a solicitat interviuri pe subiecte profesionale, de actualitate şi de interes public, tuturor şefilor de inspectorate judeţene de Poliţie din ţară, şefului Poliţiei Capitalei şi inspectorului-şef al Poliţiei Române. Cei mai mulţi au cerut întrebările în avans, unii nu au răspuns deloc sau au refuzat, fără nicio explicaţie, interviul, iar foarte puţini sunt cei care au acceptat încă de la început să stea de vorbă cu jurnaliştii noştri.

Chestorul Mihai Voicu este unul dintre foarte puţinii şefi de Poliţie din ţară care au acceptat din start dialogul, deşi Bucureştiul, oraş de siguranţa căruia răspunde, are 211.118 de dosare penale cu autor necunoscut din cele aproape 600.000 câte se înregistrează la nivel de ţară. Răspunsul la solicitarea de interviu a venit repede, cu data şi ora fixate, fără cereri aberante de întrebări în avans, cum am primit de la foarte multe alte IPJ-uri.

La intrarea în biroului chestorului Mihai Voicu, se lasă obligatoriu telefoanele într-un sertar, primind cheile la schimb. Discuţia s-a purtat în prezenţa purtătorului de cuvânt şi este întreruptă, la început, de sunetul telefonului fix. După care şeful Poliţiei Capitalei cere să nu mai fie deranjat şi răspunde, pe rând, la fiecare întrebare. O oră „pe ceas”, exact atât cât am estimat iniţial, atunci când am fost întrebaţi de purtătorul de cuvânt cât va dura interviul, „pentru că, ştiţi, la noi totul se planifică la minut”. La plecare, ne strângem mâinile. „Sper să apreciaţi că am fost deschis cu dumneavoastră”, ne spune chestorul Voicu. 

”În jur de 40-45 la sută din cazuri sunt urmate de începerea urmăririi penale in personam”

 
Adevărul: Aveţi aproape 90.000 de infracţiuni sesizate anual, în medie, la nivel de Poliţia Capitalei. Când se începe urmărirea penală in rem (pe faptă, n.r.) şi, mai departe, în câte dintre cazuri in personam (pe persoană, n.r.)? 
 
Mihai Marius Voicu: În primul rând, trebuie făcută diferenţa între numărul de infracţiuni sesizate şi numărul de dosare penale deschise, nu corespund. Într-un dosar pot fi sesizate mai multe fapte penale. Numărul infracţiunilor sesizate este mai mare decât numărul părţilor vătămate, respectiv al dosarelor penale întocmite. Începând cu 2014, când a intrat în vigoare noul Cod Penal, în toate sesizările care au dobândit un număr unic de dosar s-a început urmărire penală in rem. 
 
Procentul de identificare diferă în funcţie de tipul de infracţiune sesizată. De exemplu, în cazul infracţiunilor de tâlhărie, avem un procent foarte mare de identificare, respectiv de începere a urmăririi penale faţă de un autor. Faptele sesizate, acolo unde există contact vizual cu autorul, sunt mai uşor de instrumentat. Prin acest contact vizual se pot oferi câteva indicii care să le folosească poliţiştilor. Unde nu există acest contact, lucrurile se mişcă un pic mai greu. Apreciez ca şi procent că în jur de 40-45 la sută din cazuri sunt urmate de începerea urmăririi penale in personam. 
 
Dintre acestea ajung efectiv să fie trimise în instanţă, în procentaj, cam câte dosare penale? 
 
Trimiterea pe instanţă nu mai este apanajul nostru. Din momentul în care noi îl trimitem la Parchet, acesta nu este obligat să ne şi comunice ce a trimis în instanţă. Acolo intervine, şi e normal să fie aşa, acest filtru, şi nu întâmplător legiuitorul a prevăzut şi nişte cauze de nepedepsire, de netrimitere în judecată. Imaginaţi-vă ce ar fi dacă absolut toate sesizările ar ajunge pe masa unui judecător, poate că ar trebui să triplăm numărul de judecători. Mă refer la acele sesizări pentru care legiutorul a gândit că o simplă amendă sau posibilitatea de a se împăca sunt suficiente.
 
Ne puteţi exemplifica? 
 
Nu pot să nu iei act de problema cetăţeanului, dar ulterior oamenii se echilibrează. Dacã omul are o anumită revoltă la momentul sesizării, ulterior îşi dă seama că, dacã i s-a furat un ştergător, dau un exemplu, de la autoturism, e faptă, e furt, nu este prevăzut un anumit prejudiciu peste care sau sub care să se intrumenteze. Dar chiar cetăţeanul nu mai doreşte asta, nu s-ar prezenta în instanţă ca să susţină furtul unui ştergător de parbriz. E un exemplu şi este o apreciere pur personală. Din cauza asta nu toate dosarele promovate de Politie la Parchet ajung şi în instanţă, există acest filtru al procurorului, chiar este sarcina de serviciu a lui, să filtreze anumite cauze. 
 
Ne puteţi spune, totuşi, măcar un procent aproximativ al dosarelor care ajung efectiv în instanţă? 
 
Pot să vă spun că marea majoritate a dosarelor promovate de noi la Parchet ajung în instanţă, pentru că şi aici nu trimitem la Parchet haotic, activitatea de urmărire penală este sub stricta coordonare şi control a procurorilor. Nu se trezesc procurorii cu dosare surpriză, în care noi am început urmărirea penală, am efectuat urmărirea penală. Nu, e un parteneriat, e o cooperare, ştim unii de alţii pe tot parcursul instrumentării dosarului. 
 

Câţi poliţişti operativi sunt în Bucureşti 

 
Din totalul de poliţişti pe care îi aveţi, la nivel de Poliţia Capitalei, câţi sunt efectiv poliţişti operativi – un procent aproximativ? 
   
În primul rând, ar trebui să definim ce înseamnă poliţist operativ, pentru că dacă nu stabilim ce este un poliţist operativ, cifrele pot fi înşelătoare. Poliţistul operativ este poliţistul de la investigaţii criminale, de la serviciul de investigare a fraudelor, poliţistul de ordine publică, poliţistul rutier. În procente, cred că 70 spre 80 la sută sunt poliţişti operativi. Ce trebuie menţionat aici este că se tot bate monedă pe diferenţa dintre poliţistul operativ şi poliţistul neoperativ. Ar trebui foarte bine analizat. 
 
Din ce puncte de vedere? 
 
Acel poliţist operativ, ca să poată să-şi facă datoria şi să poată să funcţioneze la parametrii şi la eficienţa dorită de societate, trebuie să aibă în spate ceva. O logistică performantă, trebuie să fie echipat corespunzător şi la timp, trebuie să i se asigure salariul corespunzător şi la timp, trebuie ca tot mecanismul acesta din spatele activităţii lui în stradă să funcţioneze. Trebuie să aibă un sediu corespunzător, scaune, birotică, să-i funcţioneze calculatorul, ori lucrurile astea nu se fac de la sine, trebuie să ai un compartiment, o structură de suport. 
 
Ca de exemplu? 
 
Mai avem structura de cazier judiciar, structura de analiză a informaţiilor, nu ştiu cine poate să facă diferenţa. Eu, cel puţin, nu prea pot să spun că cei de la analiza informaţiilor nu sunt operativi, în condiţiile în care ei îmi procesează toate informaţiile obţinute de toţi poliţiştii, îmi produc nişte produse analitice cu ajutorul cărora prind hoţii. Ei stau în birou şi lucrează la calculator, dar sunt atât de utili, încât nicio cauză penală importantă nu se mai rezolvă astăzi fără sprijinul lor şi, atunci, sunt operativi sau nu sunt operativi? 
 
Într-un procentaj aproximativ, câte din aceste funcţii operative sunt ocupate? 
 
Pot să vă spun că nivelul de încadrare pentru judiciar este undeva la 84-85 la sută, la Brigada Rutieră tot cam aşa, deci în jur de 84-85 la sută. 
 

Peste 200.000 de dosare cu autor necunoscut în Bucureşti. ”Evident că e o cifră mare”

Aveţi puţin peste 200.000 de dosare cu autor necunoscut în evidenţele Poliţiei Capitalei. E o cifră mare, e o cifră normală? 
 
E o cifră mare, evident că e o cifră mare. Numai că cifra asta mare trebuie, în opinia mea, raportată la ceea ce înseamnă Bucureştiul pentru România. Evident că e o cifră mare faţă de Satu Mare, Sălaj, în sine e o cifră mare, e o cifră mare adunată în foarte, foarte mulţi ani. În toţi aceşti ani, nu totul a fost ca astăzi, au fost perioade, ani, de deficit mare de personal, au fost ani în care legislaţia a fost într-un anumit fel, care fie stimula soluţionarea dosarelor, fie împiedica soluţionarea acestora. Cine vrea să facă o asemenea evaluare trebuie să o facă nu din interior, ci cu mai multe elemente decât cele statistice.
Mai exact? 
 
Bucureştiul este cel mai mare oraş din ţară, produce cam 30 la sută din infracţionalitatea stradală din ţară. Asta înseamnă toate categoriile de sesizări, de la furtul unui tomberon, furtul unei găini, până la fapte mai grave, fapte cu pericol. Nicio poliţie din lume, niciuna, cea mai performantă, cea mai dotată, nu reuşeşte să soluţioneze tot. Nu se poate. 
 
Aveţi nişte cifre raportat şi la alte capitale europene, ca şi număr de dosare raportat la numărul de locuitori. Cum staţi? 
 
La întâlnirile pe care le-am avut şi le avem în continuare cu colegii noştri din capitalele europene, să ştiţi că stăm foarte bine. Pe statistici suntem printre primele capitale europene, dacă nu mă înşel pe locul 3 în Europa, pe indicatorii accceptaţi de Comunitatea Europeană, nu inventaţi de noi. De unde rezultă aceste performanţe? Număr de fapte penale la 100.000 de locuitori, existent sau neexistenţa tâlhăriilor înarmate, omorurilor la comandă, noi nu avem aşa ceva, au fost dar de foarte mult timp nu se mai întâmplă. Vă dau un exemplu, cea mai gravă tâlhărie anul ăsta în Bucureşti a fost la o bancă unde nu s-a furat nimic şi, într-o lună şi jumătate, autorii au fost prinşi. 
 
Eu vă întrebam despre numărul de dosare cu autor necunoscut raportat la populaţia pe care o are Capitala, la asta mă refeream. 
 
Vi le pot comunica după ce terminăm, am avut o statistică destul de concretă la analiza informaţiilor. (Datele nu ne-au mai fost communicate până la redactarea interviului, n.r.)
 
Cum se explică faptul că cele mai multe astfel de dosare sunt în Sectorul 3? 
 
Este cel mai aglomerat, infracţionalitatea este strâns legată de numărul de oameni, într-o mare aglomerare de blocuri, de străzi, aşa se întâmplă. Sectorul 3 este, într-adevăr, cu tot cartierul Pantelimon, cu tot cartierul Balta Albă, o mare aglomerare. La fel şi Sectorul 6. 
 
Din totalul acestor dosare cu autor necunoscut, puteţi spune, la fel, procentual, câte sunt în evidenţă activă şi câte sunt în evidenţă pasivă? 
 
Evidenţa activă şi evidenţa pasivă reprezintă doar o formulă de lucru. Acele dosare din evidenţa pasivă sunt trecute acolo pentru că, în opinia poliţistului, cu acceptul procurorului, au fost epuizate mijloacele de a le documenta, de a le investiga. Ulterior, în diferite conjucturi, acele dosare se activează şi se pun din nou pe tapet. Sincer, nu ştiu exact, pentru că nefiind scoase din flux, nu le tratăm diferit. Te preocupă ceva care are relevanţă asupra muncii tale, dacă ar fi toate trecute în evidenţa pasivă, la fel am lucra, pentru că nu laşi hoţul să plece sau să ai indicii şi să nu scoţi dosarul pentru că e în evidenţa pasivã. Nu. 
 
Aveţi, procentual, o evidenţă a prescierilor în dosarele cu autor necunoscut? Anual, cât la sutã din dosarele cu autor necunoscut aflate în baza de date se prescriu?
 
Nu, ce vă pot spune e că nu lăsăm să se prescrie foarte multe asemenea dosare. Nici Parchetul nu acceptă să primească un dosar cu soluţia prescriere, din acest motiv, ştiu şi de la lucrători, toţi am făcut un efort să nu ajungă dosarul la prescriere, ci să fie soluţionat cu o soluţie legală. Foarte puţine sunt la prescriere, îndrăznesc, fără să am o evaluare corectă, sub 5 la sută. 
 
Există personal desemnat care să lucreze doar pe aceste dosare cu autor necunoscut? 
 
Nu. Mai mult, de ceva timp noi nu mai avem această separare a dosarelor, cunoscut şi necunoscut, este dosar penal, cred că e mai corect aşa să fie tratate toate la fel. 

Cele mai multe flagrante, pe furt

La nivel de Poliţia Capitalei, care este situaţia plăţilor expertizelor judiciare, expertizelor medico-legale? 
 
Totul este la zi, fără niciun fel de problemă. Au fost în trecut probleme, acum nu. 
 
Îmi puteţi da câteva date despre situaţia infracţiunilor flagrante la nivel de Poliţia Capitalei în ultimii 5 ani? Câte sunt, aproximativ, pe an, şi care sunt tipurile de infracţiuni unde se înregistrează cele mai multe flagrante? 
 
În 2015, au fost constatate 1.749 de infracţiuni în flagrant. Sunt pe furturi cele mai multe, absolut orice furt, de fier vechi, din buzunare, de acumulatori de pe auto, mai ales furtul din supermarket, aici avem o mare problemă, de la un pachet de gumă de mestecat până la televizoare tot furt se numeşte, dar este o încărcare artificială a problematicii. Nu cred că impactul asupra societăţii este la fel la furtul unui salam dintr-un supermarket ca furtul unui tomberon de la o asociaţie de proprietari. Într-un fel are reverberaţie în comunitate dispariţia acelui tomberon şi altceva înseamnă furtul de multe ori de subzistenţă. Dar noi la fel le încadrăm pe toate, furturi. Si când vezi cifra, spui uau! sunt foarte multe, într-adevăr sunt, dar trebuie privit un pic şi dinăuntru. 

Brigada Rutieră din Poliţia Capitalei nu mai însoţeşte coloane oficiale

 
Se împlineşte un an de la decesul lui Bogdan Gigină. Care este acum situaţia la nivelul Brigăzii Rutiere şi cât de motivaţi sunt oamenii să-şi facă în continuare meseria?
 
Cât de motivaţi sunt să-şi facă datoria, asta nu o pot dovedi decât misiunile şi sarcinile pe care le-au îndeplinit de atunci şi care nu a fost nici puţine, nici uşoare. Îmi place să cred că atmosfera este una normală, mi-e greu să evaluez în termeni categorici atmosfera, fiecare are propriile sentimente, fiecare are propriile păreri. Pe de altă parte, nu i-a împiedicat nimeni, şi sunt ultimul care aş face aşa ceva, să se exprime, să-şi spună punctul de vedere. 
 
Ţineţi legătura cu familia poliţistului?
 
Ţin legătura în primul rând cu tatăl lui Bogdan, pentru că suntem şi prieteni, cum să spun, în primul rând cu Cornel ţin legătura, sunt la curent cu toate frământările lui, încercăm să creem, nu este mare lucru, să punem acolo un simbol al poliţistului rutier căzut la datorie. Ne trebuie nişte bani, rezolvăm până la urmă. Nu sunt străin de aceste probleme de acolo, dar nici mai mult nu poţi face. 
 
S-au luat măsuri speciale la nivelul Brigăzii Rutiere după incidentul respectiv? 
 
Măsuri speciale nu s-au luat, pentru că nu s-au impus. Şi atunci, ca şi acum, se face revizia motocicletelor, se menţionează anumite obiecţii ale personalului, dacă descoperă ceva probleme la respectiva motocicletă sau la autovehicule. Dacã aceste obiecţii sunt făcute, autoturismul sau motocicleta sunt oprite de la a ieşi în teren şi se primesc altele în situaţia în care avem. Organizarea serviciului a rămas aceeaşi, mă refer la programul de lucru, nu s-au impus măsuri extreme. S-ar fi impus măsuri extreme, dacă s-ar fi constatat grave nerespectări sau un sistem care nu funcţionează corect. 
 
S-a schimbat ceva?
 
Ce s-a schimbat, s-a schimbat că această atribuţie a noastră de însoţire a fost preluată de Inspectoratul General al Poliţiei, dar aceasta nu este este o măsură, nu ştiu cum să spun, aceasta era gândită anterior, face parte dintr-o planificare structurală şi a fost o măsură managerială, nu de urmare a incidentului. 
 
De când exact s-a întâmplat asta? 
 
Cred că din ianuarie anul ăsta. 
 
Înţeleg că de însoţirea coloanelor oficiale se ocupă doar IGPR-ul acum, nu Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei, din care făcea parte şi Bogdan Gigină?
 
Pentru toată România. De aici s-a plecat cu ideea, în situaţia în care o coloană trebuia să meargă în ţară, erau anumite dificultăţi în preluarea de fiecare Inspectorat Judeţean de Poliţie, de la graniţe de judeţ. Şi atunci s-a creat această structură, cu dotare, cu personal propriu, care însoţeşte coloana până la Satu Mare, Constanţa, indiferent câte coloane, pot fi mai mulţi demnitari, da capo al fine, cu tot ce înseamnă asigurarea acestei misiuni. 
 
Cum vedeţi scandalul DIPI şi dacă v-a afectat la nivel de Poliţia Capitalei colaborarea cu această structură? 
 
În perspectiva dumeavoastră este scandal. În perspectiva mea, este un dosar penal în lucru, mă abţin să-l comentez sub orice formă, cooperarea instituţională între cele două structuri, în opinia mea, nu a avut de suferit, funcţionăm normal. 

”Poliţia încă este văzută exclusiv ca o forţă coercitivă, nu este acceptată de societate”

 
Noi am făcut un material în cadrul campaniei ”România infractorilor necunoscuţi” în care am făcut o analiză a tuturor celor care au fost în fruntea Ministerului de Interne de la Revoluţie încoace. Am văzut că sunt destul de multe persoane controversate, sunt persoane urmărite penal, sunt persoane deja condamnate. A afectat faptul că au fost asemenea persoane în fruntea acestui minister în vreun fel activitatea Poliţiei, din punctul dumneavoastră de vedere? 
 
Răspunsul meu, pe care mi-l asum, este că a fi ministru de Interne presupune mult mai mult decât emiterea unor ordine. Prin natura lui, Ministerul de Interne şi arma principală din acesta, Poliţia, pătrunde în toate structurile societăţii. Si, atunci, trebuie să fie foarte bine acordat acest sistem al MAI, respectiv Poliţie, pentru a  putea să pătrunzi corect în societate şi să faci parte din societate. Nu s-a reuşit acest lucru. Poliţia încă este văzută exclusiv ca o forţă coercitivă, nu este acceptată de societate, deşi n-aş vrea să trăiască nimeni experienţa lipsei instituţiei numită Poliţie. Atunci, cred că un ministru de Interne ar trebui să facă în primul rând acest lucru, prin felul în care organizează propriul sistem, să-l compatibilizeze cu societatea. 
 
Fapt care nu s-a întâmplat până acum? 
 
Niciodată. Ori am fost antagonici, ne-am luptat cu societatea, ceea ce e contraproductiv, ori am fost servili societăţii, ceea ce, iarăşi, este contraproductiv, nu suntem parteneri în societatea asta şi societatea ar trebui să se gândească, să realizeze faptul că are nevoie de Poliţie, cum şi Poliţia are nevoie de societate. Ar fi mult de discutat pe tema asta şi n-am văzut pe cineva dispus s-o analizeze corect. 
 
La nivel de conducere a Ministerului de Interne? 
 
Da. Nu se poate face în microsisteme. Noi încercăm, la Poliţia Capitalei, să mărim transparenţa, să luăm decizii în comun, să stabilim nişte valori la care polţiştii să se poată raporta, dar mai mult de atât nu putem face. Sunt nişte decizii la nivel macro. Vã dau un exemplu, un poliţist nu poate fi demn în stradă, când condiţiile lui de muncă sunt rele, ca să nu zic altfel. Nu poate fi demn, când gâfâie încercând să-şi facă meseria şi treaba. Asta trebuie să fie normal, trebuie să fie stimulat, de nişte măsuri nu neapărat extraordinare, normale, de la nivel macro în jos. 
 
Dar mă gândesc că propuneri, pe parcurs, aţi mai făcut. 
 
Doamnă, au fost, acum nici nihilist nu vreau să fiu, să neg merite, Doamne fereşte!, nu aşa, dar a venit momentul în 2016 să privim realitatea, nu să ne imaginăm că ar fi ceva, ci să ne uităm ce avem şi ce vrem să facem. 
 

Despre principalele probleme din Poliţie

 
Vreau să vă rog să-mi spuneţi, din punctual dumneavoastră de vedere, care sunt problemele principale cu care se confruntă, în acest moment, Poliţia. 
 
În Poliţie ar trebui puse bazele unei culturi organizaţionale. Poliţiştii trebuie să aibă sentimentul apartenenţei la o breaslă, să aibă un sistem de valori propriu la care să nu renunţe, făcându-i în felul ăsta rezistenţi şi la corupţie, şi la efort. A dispărut cultura organizaţională în Poliţie, eu asta cred. Si, paradoxal, să ştiţi că în acele poliţii în care această cultură organizaţională există, acele organizaţii sunt mai puţin corupte, mai eficiente, mai unite şi mai aproape de cetăţeni, pentru că Poliţia nu are valori diferite de societate. Ba, din contră, dacă le enumeri, societatea le îmbrăţişează, vai, ce frumos, dar respectăm, ni le asumăm? Nu. 
 
Aceasta ar fi principala problemă?
 
Aceasta ar fi principala problemă pe care o văd eu. Apoi privirea cu atenţie la resursa umană şi repararea deficitului de personal, adevăratului deficit de personal şi nu acel deficit de personal existent acum, pentru că cine a stabilit că sunt suficienţi un număr de poliţişti în Bucureşti? Nimeni, mergem din trecut, atâţia au fost. 
 
Nu s-au cerut nişte evaluări, un necesar de posturi? 
 
Nu. Eu consider că necesarul de poliţişti, în oricare oraş, nu doar Bucureşti, dar Bucureştiul cu atât mai mult, trebuie evaluat măcar din 5 în 5 ani. Avem aşa numita situaţie operativă, care include situaţia infracţiunilor, situaţia contavenţională, starea drumurilor, instituţiile, populaţia şi aşa mai departe. Sunt 8 elemente ale situaţiei operative. În mod greşit se vorbeşte despre situaţia operativă referitor numai la infracţiuni, nu, asta e situaţia infracţională. 
 
Ne puteţi detalia, vă rog?
 
Această situaţie operativă este foarte dinamică în Bucureşti, nu e niciun secret pentru nimeni, cum era Bucureştiul acum 5 ani? Cum este acum? Câte se întâmplau în Bucureşti acum 5 ani, câte concerte? Atunci, eu trebuie să vin, dacă sunt un manager de top, să pun ceva în locul ăsta, dacă într-adevăr ţin la cetăţean şi vreau să-i asigur liniştea. Să cer pur şi simplu e uşor, da, cer, dar nu aşa face un patron de multinaţională, să zicem, care vede că problema i s-a modificat. Ci îşi mai angajează nişte oameni sau cumpără o maşină, un utilaj, ceva, care să îi asigure aceeaşi eficienţă a muncii. Asta ar fi a doua problemă. 
 
Şi înţeleg că nu s-au făcut astfel de evaluări şi s-a mers pur şi simplu pe organigramele vechi pe care se făcuseră restructurările? 
 
Exact. Aici poate ajungem la Minister, pentru că din interiorul organizaţiilor, fie că e inspectorat judeţean, fie că e Poliţia Capitalei, au fost semnale suficiente că efortul e mare, asta ţine şi de constrângerea bugetară,p şi de fondurile avute la dispoziţie. Mã depăşesc aceste lucruri şi de asta mă şi feresc să le judec, dar nici nu pot să nu o remarc ca problemă. 
 
Care ar fi a treia problemă? 
 
Spaţiile de lucru, sediile, nu poţi fi eficient, nu poţi fi demn, nu poţi fi poliţist, fără să ai un minim, poliţiştii sunt foarte modeşti, să ştiţi, n-au cerut lucruri extraordinare într-un birou, dar un spaţiu decent în care să stai de vorbă cu cetăţeanul, chiar dacă a comis o infracţiune, trebuie să ai, şi nu avem, vorbesc de Capitală. Zic că dacă se făcea o secţie de Poliţie pe an, din 1990 şi până acum, erau 26 de ani şi aveam 26 de secţii decente. Nu vrea nimeni zgârie-nori sau ceva, nu, decente, să am un spaţiu decent în care să aştepte persoanele, în care să pot să stau de vorbă cu o persoană violentă, în care să pot să izolez o persoană de alta, să am un spaţiu decent de anchetă. 
 
V-au reclamat şi cetăţenii astfel de neajunsuri? 
 
Şi cetăţenii îşi doresc asta, să ştiţi că avem multe semnale, de-a lungul timpului, că au stat pe scaune rupte, că atunci când a fost audiat omul mai erau alţii, 3-4, în acelaşi birou, de acord cu acel cetăţean, dar unde să-l duc să-l audiez? Că astea sunt resursele. Ştiţi că am avut situaţii când am cedat biroul meu pentru anchete? Pe cuvânt de onoare, nu e vorba de mine, situaţia o impunea atunci, nu exista. Asta ar fi a treia problemă care ar rezolva multe probleme pe termen lung, noi trebuie să ne obişnuim să gândim şi pe 5 ani înainte, şi pe 10 ani înainte, nu numai ce probleme avem astăzi. 
 
A patra problemă mare care ar fi? 
 
A patra problemă cred că ar fi aceasta de logistică, care a început să se mai repare, dar e departe de a fi rezolvată, cu mijloacele auto şi dotarea necesară poliţistului, în funcţie de ce lucrează, mă refer la autovehicule, la instrumente de lucru, la toate substanţele şi toate aparaturile care ne sunt necesare la criminalistică, suntem, eu de când mă ştiu, într-un deficit permanent, într-o nevoie permanentă. Au fost momente când s-a făcut achiziţie de maşini, s-a îmbunătăţit, dar nu a fost niciodată la nivelul suficient. 
 
Mai exact? 
 
Au fost momente când s-a făcut achiziţie de computere, ok, dar nu a fost la nivelul suficient, şi e păcat, pentru că avem poliţişti care au creat nişte aplicaţii, cu inteligenţa lor, fără să fie angajaţi pe la Microsoft sau cine ştie pe unde, care nu presupuneau decât implementarea anumitor date sau informaţii din munca zilnică şi care ne-ar fi produs şi ne produc de fapt nişte rezultate extraordinare. Le-am făcut, lucrăm cu ele, dar mult timp nu s-a putut implementa, pentru că nu aveam pe ce. 
 

Ce crede că s-a schimbat în bine la Poliţia Capitalei

 
Care au fost problematicile pe care aţi pus accent în cadrul interviului pe subiecte profesionale în urma căruia aţi câştigat şefia Poliţiei Capitalei? 
 
Mi-am propus să se schimbe, să ajut pe cât pot modul de lucru şi eficienţa structurilor de investigare a fraudelor şi judiciar, lucru pe care îi las pe alţii să aprecieze dacă s-a produs sau nu o schimbare în ultima perioadă, să avem o altă abordare privind grupările infracţionale cu notorietate.  
 
Mai exact? 
 
Mai exact, modul de lucru în combaterea activităţii grupărilor infracţionale violente era organizat pe sectoare. Ani la rând n-a prea fost eficientă această abordare, în primul rând nu aveau activitate exclusiv pe un sector, de multe ori aceste grupări de notorietate merg şi în afara Bucureştiului, chiar şi în străinătate, personalul care ar fi trebuit să se ocupe aceste grupări, noi am recunoscut, nu era din cel mai calificat. Trebuie să acceptăm că nu toţi poliţiştii sunt superbi, nici toţi poliţiştii nu sunt răi, nici toţi poliţiştii nu sunt slab pregătiţi, peste tot sunt oameni mai buni, mai pregătiţi, mai pasionaţi, mai dedicaţi, mai talentaţi. 
 
Ce modificări aţi făcut în acest mod de lucru? 
 
Am schimbat abordarea în sensul că de toate grupările violente se ocupă structura de la nivelul Poliţiei Capitalei, în parteneriat cu sectoarele, dar responsabilitatea şi modul de lucru şi calificarea există aici, la serviciul specific. Vorbim de Sile, Nuţu, Carani, Sportivi, mulţi, haideţi să ne amintim cum erau acum 5 ani şi vă spun că acum toţi sunt la puşcărie. A nu se înţelege că este meritul meu, nu, este meritul celor care s-au ocupat, eu n-am făcut decât să ajut, să sprijin şi să creez cadrul de lucru. Am reuşit să avem câteva servicii cu care ne mândrim cu toţii, Serviciul Grupări Violente, Serviciul Omoruri, care nu mai are nevoie de niciun fel de recomadare, Serviciul de Investigare a Fraudelor de la Capitală. 
 
Alte aspecte pe care consideraţi că aţi pus accent? 
 
Principala mea grijă e ca anumite lucruri să le fac ireversibile. Sunt procese care încep să trăiască, dar dacă nu au o durată de viaţă suficientă se întorc sau mor. Transparenţa în luarea deciziilor, am o marotă cu chestia asta. Trebuie să fim transparenţi, eu pun pe net avansările, salariile de merit, aceste decizii care înainte nu se cunoşteau pur şi simplu în organizaţii. Sper ca în timp lucrul ăsta să creeze încredere, nu neapărat în mine, în directorul general, care va fi el, şi sper să nu mai accepte ca următorul director general să nu facă cel puţin la fel, poate face mult mai mult decât mine. Şi asta însănătoşeşte organizaţia, şi asta, nu numai asta. De genul ăsta de procese gândeam că aş vrea să le fac ireversibile. 
 

”Avem mari nevoi pe reparaţii auto şi clădiri”

 
Care este bugetul anual al Poliţiei Capitalei şi în ce măsură acoperă nevoile instituţiei, de ce suplimentare ar fi nevoie, măcar procentual? 
 
Bugetul este public, este afişat, nu este într-un plic, poate fi văzut. Evident că e loc şi de mai bine, pentru suplimentare, dar sunt capitole bugetare unde nevoia este mai mare, altele unde nevoia este mai mică. De exemplu, până acum vreo 2 ani, era o mare problemă cu asigurarea carburanţilor, acolo era o veşnică problemă. Nu mai este. Acum avem mari nevoi pe reparaţii auto şi clădiri, multe sedii sunt degradate, ca să fiu aşa, mai blând, parcul auto care are în jur de 2.400 de maşini este destul de uzat şi, atunci, dacă achiziţie nu putem face, mă gândesc că ar trebui să avem măcar bani pentru repararea acestora. De ce? Pentru că cetăţeanul aşteaptă ca în 10 minute să vină poliţistul, să i se prezinte la uşă pentru a-i sesiza o problemă. 
 
Puteţi să-mi daţi şi nişte exemple concrete? 
 
Eu vorbesc de Loganurile de ordine publică, maşini care au fost achiziţionate în 2005-2006, care deja au 10 ani şi care, lucrând pe 3 schimburi, vreme de 10 ani, în mod natural s-au uzat. Le-am mai reparat, dar au şi ele o durată de viaţă dată de producător, dată de rezistenţa materialelor din care sunt construite, au fost la început 11-12 maşini pentru fiecare secţie, chiar foarte bine, numai că încet-încet s-au defectat şi nu s-au completat. Situaţia nu e unitară, am secţii în care am 9-10 maşini în stare de funcţionare, dar sunt şi secţii care au 3-4 maşini în stare de funcţionare şi aici ar trebui un impuls, o injecţie de fonduri, măcar să le reparăm pe astea pe care le avem, care sunt trase pe dreapta. 
 

”Nu sunt finul domnului Tobă”

 
Au apărut speculaţii în presă vizavi de relaţia dumneavoastră de rudenie cu fostul ministru de Interne, domnul Petre Tobă. 
 
Mă bucur că m-aţi întrebat. 
 
Există această relaţie de rudenie? Aşa a apărut în presă, că aţi fi finul domnului Tobă. Sunteţi? 
 
Nu. Eu zic nu de vreo 15 ani, chiar nu contează ce zic eu, ci contează că cineva afirmă. A fi finul cuiva trebuie să fii într-o formulă, şi nu e o formulă complicată, când te-ai căsătorit te-a cununat, când ai făcut un copil, ţi-a botezat un copil. Eu în felul ăsta ştiu că un individ ar fi finul unui alt individ. Eu vă spun aşa, că naşii mei sunt Marin Constantin şi Dobrică Florin, am o fiică botezată de naşul care m-a cununat şi atât. 
 
Deci nu aveţi niciun fel de relaţie de rudenie cu domnul Tobă? 
 
Doamnă, nu am. Chiar nu am. E un laitmotiv, se aruncă asta cu tentă peiorativă, nu am niciun fel de problemă, dar dacă cineva îţi spune că nu este adevărat, să continui să o vehiculezi, seamănă a răutate sau altceva, habar nu am. Pot să pun la dispoziţie, poze de la nuntă, ce să fac mai mult? 
 
Cum a afectat Poliţia Română acest ultim scandal în care a fost implicat domnul Tobă? Vă întreb prin prisma faptului că, înainte de a fi ministru, domnul Tobă a fost mult timp şeful Poliţiei Române. 
 
Vă răspund cum am răspuns puţin mai înainte, în perspectiva dumneavoastră este un scandal, pentru noi nu este un scandal, fiind vorba desore dosare chiar nu pot să calific în niciun fel, nu pot să comentez în niciun fel, nu pot pentru că-mi interzice cineva, nu pot pentru că nu e corect, nu fac asta niciodată, să emit păreri. 
 

Cine este chestorul Mihai Voicu, şeful Poliţiei Capitalei

 
Chestorul Mihai Voicu a devenit şeful Poliţiei Capitalei în luna ianuarie 2015, în urma unui concurs. Anterior a fost, timp de aproape 2 ani, director adjunct al instituţiei. Între 2009 şi 2013, a condus Poliţia Sectorului 1, iar între 2005 şi 2009 p, a fost şeful Secţiei 2 Poliţie din cadrul aceluiaşi sector. A intrat în Poliţie în 1991, ca agent la Brigada Rutieră, este absolvent al Şcolii de subofiţeri de poliţie de la Câmpina şi al Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Drept. CV-ul complet poate fi vizualizat AICI.  
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Vladimir Beliş, preşedintele Societăţii de Medicină Legală, explică rolul testelor ADN în Criminalistică. Cazuri celebre de omor rezolvate în România

 
 
 
 

Ce spun cititorii „Adevărul“ despre ţara infractorilor invizibili. „Nepăsarea, complicitatea, lipsa de profesionalism fac din România un rai al infractorilor“

Cum a ajuns Ardealul „să bată“ Moldova la crime nesoluţionate. CAMPANIE „Adevărul“ - România infractorilor necunoscuţi

Paradoxul de pe harta infracţionalităţii româneşti. Vrancea este judeţul în care nicio crimă nu rămâne nepedepsită

Inconştienţii din Poliţie care nu ţin nici măcar evidenţa dosarelor cu autori necunoscuţi. Cazul Vâlcea: nimeni nu mai notează nimic informatizat din 2009

 
 
 
 
 
 
 
    
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: