365 de rideri vin la cea de-a zecea ediţie a Red Bull Romaniacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MOTOR: Red Bull Romaniacs în Campionatul Mondial de Enduro Extrem

Sibiul va devein, între 2 şi 6 iulie, pentru a zecea oară capitala enduro-ului mondial. 365 de rideri din 40 de ţări se vor alinia la startul ediţiei aniversare.

Reţeta Red Bull Romaniacs a atras iarăşi crema enduroului extrem şi rideri de pe toate continentele. Toţi se vor reuni pe 2 iulie în Sibiu, oraş poziţionat de Forbes pe locul 8 în topul celor mai idilice locuri în care poţi trăi în Europa. Ca şi în anii precedenţi Sibiul va funcţiona ca punct central al raliului, cei 365 de riderii din 40 de ţări urmând să plece de aici către traseele din Carpaţi. În clasamentul ţărilor prezente la ediţia aniversară a Red Bull Romaniacs naţiunile cu cei mai mulţi reprezentanţi sunt : Marea Britanie (57 de rideri), Austria (45 rideri), Germania (42 rideri) şi Africa de Sud (27 de rideri). Nou intratele în acest clasament sunt : India, Brazilia, Venezuela, Republica Dominicană, Ecuador şi Columbia.

Printre cei 365 de rideri înscrişi se află şi două femei care vor lupta pe traseul celui mai dificil raliu hard enduro de pe planetă pentru titlul de regină a Carpaţilor. Este vorba despre Veronika Dalhammer (Austria) – o însoţitoare de bord a  companiei Austrian Airlines – care a terminat pe locul şapte la Hobby Team ediţia din 2012 şi de Sorina Sandu (România). Sorina lucrează ca specialist în marketing şi a încheiat ediţia din 2011 pe locul 12 la Hobby Team.

Focusul fanilor va fi aţintit asupra riderilor din liga campionilor la enduro extrem, cu alte cuvinte clasa Pro a Red Bull Romaniacs. Actualul rege al Carpaţilor, pilotul de uzină Husaberg, Graham Jarvis (Marea Britanie) mai are nevoie doar de o victorie pentru a se impune ca lider suprem asupra acestui regat. În prezent, împarte recordul celor trei titluri cu francezul Cyril Despres care s-a impus în ediţiile 2004, 2005, şi 2007. Dacă va câştiga pentru a patra oară Jarvis îşi va pune definitiv amprenta asupra Red Bull Romaniacs. Totuşi, ceilalţi doi veterani şi câştigători ai competiţiei Chris Birch (Noua Zeelandă) şi Andreas Lettenbichler (Germania) nu au în plan să vină până în România doar pentru a fi spectatorii unei alte victorii a lui Jarvis. Cei doi, alături de Paul Bolton (Marea Britanie), Altus de Wet (Africa de Sud) şi Alfredo Gomez, se vor lupta pentru victorie .

Şi să nu uităm că ”lupii tineri” Wade Young şi Jonny Walker au propriile planuri : Young, în vârstă de 17 ani, a devenit recent cel mai tânăr câştigător al Roof of Africa şi vrea să îşi lase amprenta şi în Carpaţi. Walker a fost deja anul trecut la ”cursul” Red Bull Romaniacs şi revine pentru a câştiga raliul. Alături de el, KTM trimite o adevărată elită pentru a se asigura că domnia lui Jarvis peste Carpaţi se încheie în acest an. Amândoi sunt debutanţi la Red Bull Romaniacs însă şi-au pus amprenta asupra Campionatului Mondial de Enudro (clasic). Este vorba despre spaniolii Cristobal Guerrero şi Ivan Cervantes.

Red Bull Romaniacs va celebra cea de a 10-a ediţie cu noi suprize extreme atât pentru piloţi cât şi pentru spectatori. Ca în fiecare an traseul va include zone complet noi, în această ediţie procentul fiind de 50% din întreaga lungime a raliului. Cealaltă porţiune va include o trecere prin istoria Red Bull Romaniacs, locaţii spectaculoase din cei 9 ani fiind readuse în atenţia riderilor. Majoritatea detaliilor referitoare la traseu vor rămâne secrete până înainte de eveniment, însă se ştie deja că traseul de la Prolog are o configuraţie nouă, că într-o zi se va rula într-o fabrică şi că în fiecare zi vor fi petreceri atât pe traseu cât şi în afara lui.

Un moment fierbinte aşteptat de fanii enduroului şi de practicanţii acestui sport din întreaga lume se va derula în paddock-ul de la Red Bull Romaniacs. Husaberg îşi va prezenta în mod oficial gama de modele pentru 2014. Pentru ca timpul petrecut în România de familiile şi prietentii riderilor să fie cât mai plăcut aceştia au parte de pachete speciale care includ atât cazarea şi masa cât şi deplasări în zone interesante din Transilvania.
 

Vă mai recomandăm

Peste 300 de evenimente în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu 2013 - Programul FITS Sibiu 2013

Spectatorii sunt aşteptaţi la sezonul rusesc de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Circ, muzică, gimnastică şi poezie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu



 

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite