28 de străzi din Sibiu rămân marţi fără gaz

28 de străzi din Sibiu rămân marţi fără gaz

Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat, marţi, 13 august, pe mai multe străzi din municipiul Sibiu. Alimentarea cu gaze va fi reluată după ora 19:00.

 

Potrivit reprezentanţilor E.ON Gaz, marţi, 13 august, începând cu ora 8:00 alimentarea cu gaz va fi întreruptă pe străzile Olteţului, Cedonia, Celebidachi, Luncii, Ceaicovschi, Frasinului, Rovine, Anul 1848, Muncitorilor, Salcâmilor, Tineretului, Podului, V. Pîrvan, Flacărei, N. Octavian, Smârdan, Gorunului, Stejarului, Mălinului, Viilor, Pinului, Drum Nou, Măceşului, Macazului, Carpenului, Alunului, Văii şi Bradului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 19.00.

„Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928  (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)”, se arată într-un comunicat al E.ON Gaz.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: