1 mai muncitoresc la Sibiu, în Epoca de Aur: defilare cu care alegorice, mici la Dumbrava, prime pentru oamenii muncii

1 mai muncitoresc la Sibiu, în Epoca de Aur: defilare cu care alegorice, mici la Dumbrava, prime pentru oamenii muncii

Gratarele nu lipseau la Sibiu nici in perioada comunista - Foto arhiva personala Angela Babaioana

Nostalgicii Epocii de Aur îşi amintesc şi acum de grandioasele defilări de 1 mai organizate la Sibiu în perioada comunistă. Carele alegorice ale intreprinderilor defilau prin faţa tribunei oficiale amplasate în faţa hotelului Bulevard, iar la finalul defilării toată lumea se îndrepta spre Dumbrava pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Sărbătoarea oamenilor muncii se organiza cu mult fast înainte de 1989, iar veselia continua şi a doua zi, pe 2 mai, când era celebrată ziua tineretului. 
 
„Era o plăcere să vină ziua de 1 mai, se organiza cu mult timp înainte. La început se făcea cu care alegorice, fiecare intreprindere cu un car alegoric pe specific, cu produsele lor, iar în ziua de 1 mai se ieşea la demonstraţie. Ne întâlneam la intreprindere dimineaţa, conducătorii făceau prezenţa, nu aveam voie să lipsim. Ne încolonam şi plecam de la intreprinderi, fiecare de la sediu”, îşi aminteşte Gheorghe Georgescu, fost lider de sindicat la Independenţa. 
 
Oamenii aveau pancarte, steaguri, flori, iar defilarea avea loc la hotelul Bulevard, prin faţa tribunei oficiale instalate aici. „La Bulevard se făcea o tribună unde stăteau cadrele conducătoare ale partidului, ale sindicatelor şi muncitorii fruntaşi. Se anunţau intreprinderile, în funcţie de rezultate, şi începea defilarea, în cadrul căreia cel care vorbea prezenta diferite activităţi ale fiecărei intreprinderi şi muncitorii fruntaşi”, povesteşte fostul lider sindical. 
 
Mici şi bere la Dumbrava, cu prime de la intreprinderi pentru distracţie
 
După defilare, toată lumea se urca în autobuzele puse la dispoziţie precum şi în tramvaie şi pleca spre pădurea Dumbrava. „În cinstea acestui eveniment întotdeauna se primeau nişte prime de la intreprinderi, oamenii aveau bani să se distreze”, adaugă Gheorghe Georgescu. 
 
În Dumbrava Sibiului, oamenii muncii erau aşteptaţi cu mici şi bere, iar pe platoul de după actualul hotel Hilton erau construite 3 scene mari pentru spectacole, pe care de 1 mai urcau interpreţi de muzică uşoară şi populară. Nu lipseau vânzătorii ambulanţi cu vată de zahăr, iar lângă lacul din Dumbrava puteau fi cumpăraţi vestiţii covrigi în forma cifrei 8, din care copiii rupeau şi aruncau în lac, la peşti. 
 
Tot lângă lac era o terasă, se mergea de asemenea la Grădina Zoologică, la plimbare cu barca pe lac. „Se mergea şi la Curmătură, la grătare, şi acolo se mai făceau programe artistice pentru oamenii muncii. Iar sărbătoarea continua a doua zi, pe 2 mai, când se organizau diferite manifestări sportive, spectacole”, adaugă fostul lider sindical.  
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările