Zeci de oameni la cântări şi rugăciuni pe stradă, în plină pandemie, într-o comună sătmăreană. Primarul, şi el prezent: „Am cântat şi am zis un «Tatăl Nostru»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tigani

Restricţiile de circulaţie sunt ignorate de comunităţile de romi din judeţul Satu Mare. În comuna Acâş, zeci de persoane, copii şi adulţi au ieşit în stradă la sfârşitul săptămânii trecute la o rugăciune la care a participat până şi primarul localităţii.

Potrivit publicaţiei PresaSM.ro, imaginile redate în direct pe Facebook de un participant l-au surprins pe edil, duminică, la "seara de rugăciune", însă acesta pretindea că a fost "doar" vineri.

 ”Vineri seara a fost acea situaţie. Am fost sunat să merg să rezolv situaţia, căci se adunaseră mulţi oameni. Aşa e în zona locuită de rromi. Ei se adună să cânte, să se roage. Degeaba le spunem că nu au voie să se adune, ei nu înţeleg asta. Mai ales că acum sunt şi Paştele. Nu se poate cu măsuri dure la ei. Încercăm să îi facem să înţeleagă cu binele. Din păcate, astfel de situaţii se tot repetă”, a explicat edilul Tiberiu Balog, pentru PresaSM. 

tigani

Contactaţi de „Adevărul“, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare susţin că înregistrarea video a dispărut, deja, de pe reţeaua de socializare însă au reuşit să identifice 12 dintre persoanele care au participat la acea întâlnire.

"Se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, iar la final se vor dispune măsuri legale, contravenţionale sau chiar penale", spun sursele citate. 

Cât despre edilul comunei Acâş, în discuţia cu reporterul Adevarul, Tiberiu Balog a recunoscut că a fost în colonia de romi şi vineri, dar şi duminică, ignorând astfel toate interdicţiile de circulaţie impuse prin ordonanţele militare. 

"Am fost vineri seara, să-i alung de acolo, să nu steie afară, că vine Poliţia, şi o să fie amendaţi. Aseară la fel, am fost anunţat că iar au fost pocăiţii acolo, romii. Iar m-am dus. Am zis: «oameni buni, nu mai staţi». Mi-o zis să zic o rugăciune cu ei, am zis şi io, o cântat un cântec după care am venit acasă", spune edilul. 

Potrivit lui Balog, în colonia de romi au descins, înaintea lui, şi poliţiştii, şi jandarmii, însă oamenii au intrat în casă doar până au patrulat în zonă forţele de ordine, iar după plecarea echipajelor au ieşit din nou. 

"Asta e la modă la ţigani, asta e la modă. Oameni pocăiţi, penticostali, baptişti, n-au făcut niciun rău", susţine el, explicând că în localitate nu există niciun caz de infecţie.  "Noi n-avem niciun caz (infectare cu coronavirus) în comuna asta, din fericire. Avem 3în izolare, au fost mai mulţi, dar sa terminat. Oricum, aceia 3 nu erau pe stradă. Dacă veniţi acuma, mergem în cartierul romilor, veţi vedea că sunt tot afară", zice, senin, edillul, explicând că "asta-i situaţia, asta-i stilul lor de viaţă". 

tigani

"Doar s-au rugat la Dumnezeu. Dacă asta e o greşeală, eu suport consecinţele pentru toţi, în numele tuturor. O dat nişte amenzi usturătoare, 2.000 lei, 3.000 lei. Care cum a prins. Ce s-a rezolvat? Poate că mie îmi va face dosar penal. Să fim condamnaţi cu toţii, mergem la puşcărie cu toţii. Că am cântat cu ei şi am zis un Tatăl Nostru, n-am făcut mare lucru", declară primarul comunei Acâş.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite