VIDEO Spargere surprinsă pe camere, la un magazin de telefoane mobile din Satu Mare. Hoţii au golit toate vitrinele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spargere

Doi hoţi care, duminică noaptea, au spart un magazin de telefoane mobile din municipiul Satu Mare sunt căutaţi de poliţiştii sătmăreni. Cei doi spărgători au acţionat mascaţi şi cu mănuşi, golind vitrinele din incinta magazinului.

Înregistrarea parvenită Adevărul.ro provine de la una din camerele de supravegheate montate în magazin.

În filmuleţ se aude că hoţii sparg vitrinele aflate în afara razei camerei după care se îndreaptă spre cele din faţă unde, de asemenea, sparg uşile de sticlă ale vitrinelor, folosind un bolovan sau le smulg de-a dreptul din balamale. 

Cei doi acţionează rudimentar. Iau, una câte una, telefoanele mobile expuse şi le aruncă în pungi de nylon, dar nu par intimidaţi de alarma care a pornit între timp. Din imagini se vede că este vorba de persoane tinere, cu feţele acoperite şi mănuşi. 

Întreaga "lovitură" a durat mai puţin de două minute, după care autorii spargerii au fugit. 

Potrivit unor surse judiciare, furtul a fost comis duminică noaptea în jurul orei 2.00, la un magazin de pe Drumul Careiului, valoare pagubei fiind de câteva zeci de mii de lei. 

Conform aceloraşi surse, poliţiştii au deja un cerc de suspecţi. 

Pe aceeaşi temă: 

Lăsat liber de judecători după ce a batjocurit o fată în cimitir, un tânăr din Bihor a dat o spargere. Motivele pentru care va scăpa din nou de închisoare 

Hoţ prins după două luni de la spargerea unui apartament din Piteşti

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite