VIDEO Politicienii spun lucruri trăznite. Mircea Govor către preoţi: ”Dacă nu votaţi cu Ponta, eu nu vă mai cunosc”

VIDEO Politicienii spun lucruri trăznite. Mircea Govor către preoţi: ”Dacă nu votaţi cu Ponta, eu nu vă mai cunosc”

În înregistrarea audio, Mircea Govor susţinea că a vorbit cu „preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. FOTO - gazetanord-vest.ro

Mircea Govor, preşedintele filialei PSD Satu Mare a rămas celebru în urma înregistrărilor apărute în presă, în care acesta şi-ar fi ameninţat colegii că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu câştigă alegerile.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Mircea Govor, a fost înregistrat într-o şedinţa de partid în timp ce şi-ar fi ameninţat colegii că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele. În înregistrarea audio, Govor susţinea că a vorbit cu „preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta.

„Deci noi facem ce trebuie pentru judeţ şi ne pişăm pe şefii noştri…..Nu se mai poate să-l dăm în aia, nici pe el, nici pe … de la municipiu. Nu există asemenea vocabular, să-l dăm in aia sau în aia de Ponta sau de Dragnea. Nu există aşa ceva şi nu va mai exista, garantez eu. În judeţul Satu Mare, cât sunt eu aici nu vor mai exista aşa feluri de oameni. Să-i ia mama dracului pe toti, că n-am nevoie de toţi nenorociţii în jurul meu. Deci am nevoie decât de cei cu care pot face treabă, restul valea”, spune Govor, potrivit stenogramelor redate de gandul.info.

Preşedintele PSD Satu Mare a mai fost surprins ameninţându-şi colegii de partid că, dacă nu vor avea rezultate în turul II al alegerilor prezidenţiale, nu vor mai primi bani de la Consiliul Judeţean, dar nici de la bugetul de stat. Potrivit înregistrărilor gandul, Govor le spune clar directorilor de deconcentrate care au fost numiţi politic şi directorilor de şcoli că, dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă.

Pe lângă şefii de deconcentrate şi directorii de şcoală, preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor susţine că a vorbit cu „preasfinţitul” şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. În caz contrar, pot să-şi ia adio de la fonduri, iar „preotesele” vor fi date afară.

„Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil)  Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţiLe-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraţilor, NU, la revedere, şi i-am spus la preasfinţit, a spus presfinţitul trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate. Cum adica mă, dar ce pofte-s astea? Numa’cu mâna-ntinsă  şi noi ce să facem? S-o terminat. Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. Dar …..(neinteligibil) Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă  la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem  noi, mă, casă de binefacere, suntem proşti? Nu mai suntem proşti, am fost destul”, le-a spus Govor colegilor, potrivit înregistrărilor gandul.

 

În urma acestor înregistrări Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a deschis o anchetă în care a fost  vizat  preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor şi în care a fost investigat în legătură cu infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite.

Vă mai recomandăm


Mircea Govor, şeful PSD Satu Mare, a tras după el la DNA 20 de membri de partid. Govor, ţipând la subalterni: „Cine mă-sa e Iohannis? Staţi şi muriţi!”

Liviu Dragnea, la Slatina: "Mircea Govor e un om foarte glumeţ. DNA îl anchetează pentru nişte declaraţii"
 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările