Victimele exploziei, tratate la Spitalul de Arşi din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Cei doi copii au fost transportaţi ieri la Bucureşti de o aeronavă MapN
Cei doi copii au fost transportaţi ieri la Bucureşti de o aeronavă MapN

Cei doi copii în vârstă de trei săptămâni, respectiv un an, răniţi în explozia produsă vineri dimineaţa în Poiana Codrului, au fost transportaţi ieri de urgenţă la Spitalul de Arşi din Bucureşti cu o aeronavă a Ministerului Apărării.

Sora micuţilor şi părinţii acestora au rămas internaţi la Spitalul Judeţean Satu Mare, starea lor de sănătate fiind mai bună.
„Cei doi copii au suferit arsuri serioase la nivelul căilor respiratorii, motiv pentru care i-am transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti. Deocamdată nu ne putem pronunţa despre şanselor lor de viaţă“, a declarat Gabriela Mălureanu, medic SMURD Bucureşti.
Conform medicilor sătmăreni, celelalte trei persoane prezintă arsuri de gradul I, II şi III, la nivelul mâinilor şi pe faţă. „Părinţii au suferit şi o intervenţie chirurgicală de dimineaţă, mama este mai grav. O vom ţine sub supraveghere continuă“, a declarat medicul chirurg Teodor Mihaly.
Tatăl copiilor, Adrian Lingurar, de 30 de ani,  a încercat să aprindă focul din sobă cu benzină, moment în care s-a produs deflagraţia, urmată de un mic incendiu. Vecinii au fost cei care i-au salvat pe micuţi. Poliţia continuă ancheta în acest caz.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite