Unde se opreşte iubirea de mamă şi încep obsesia şi posesivitatea? Câte feţe poate avea dragostea maternă
0
Relaţia dintre mamă şi fiu este una complet diferită de cea mamă-fiică. Mamele trebuie să nu fie prea indulgente şi să nu îl cocoloşească prea mult pe adolescent, să nu îl sufoce, altfel iubirea maternă se poate transforma până în a-l determina pe tânăr să devină ceea ce mama vrea să facă din el.
Orice mamă doreşte să fie mândră de fiul ei, iar faptul că ei nu ar fi apropiaţi, nu ar avea o legăură strânsă ar fi pentru orice mamă cea mai mare durere. Adevărata miză pentru mamele zilelor noastre pare să fie aceea a unei relaţii în care mama să reuşească să îl pregătească pe băiatul lor pentru lumea de mâine. Pentru a ajunge la a avea o relaţie frumoasă, mama trebuie să înveţe să comunice cu fiul în aşa fel încât să nu devină două persoane identice, ci una în care mamele să îşi exprime tandreţea şi să îşi afirme voinţa, dar lasând-ul pe tânăr să aibă propiul spaţiu, propriile dorinţe.
Specialiştii spun să există şi mame posesive care îşi manifestă zgomotos suferinţa atunci când băiatul decide să ia viaţa în piept, să se desprindă de influenţa mamei. Cu fiecare faţ[ pe care o vede care nu îi aparţine fiului adorat, calvarul se amplifică, iar întrebările precum: "Am făcut bine că l-am lăsat să plece? Cum o să facă cu lenjeria şi hainele murdare?" încep să nu îi dea pace. Astfel, conform specialiştilor, acest tip de comportament nu este sănătos nici pentru mame, nici pentru copii lor, care au împlinit deja vârsta maturităţii. Există deci multiple feluri de a fi mamă, dar fără a cădea în "cultul maternităţii", pentru că a fi mamă este mai mult decât un statut, ci un dar al vieţii.
"Mamele trebui să înţeleagă diferenţa dintre a trăi pentru copilul lor şi a trăi împreună cu copilul lor. Relaţia de cuplu, relaţia pe care o are cu propria persoană nu trebuie neglijată, doar pentru că au dat viaţă copilului şi trebuie să se sacrifice pentru ca el să fie fericit. Nu trebuie să renunţe la visele şi la proiectele pe care le au. În felul acest vor deveni mame neîmplinite, posesive, iar acest lucru se va observa şi în comportamentul fiului pentru că acesta va prelua din tipare şi unori se poate simţi vinovat pentru nefericirea pe care o trăiesc", explică Delia Danea, psiholog şi trainer în dezvoltare personală.
De asemenea, unele mame par obsedate de teama de a nu pierde dragostea fiului lor şi sunt gata de orice ca să îi facă pe plac. Acestea caută să le ofere fiilor lor imaginea unei mame perfecte. Alte mame manifestă această teamă de a nu fi iubite dintr-o nevoie involuntară, dar excesivă de a menţine o legătură de dependenţă afectivă.
“Indiferent că vorbim despre obsesie maternă sau orice alt gen de obsesie, această manifestare a sentimentelor este catalogat ca un fenomen patogen ce depăşeşte limitele unei relaţii normale. Intră în domeniul încălcării teritoriului celeilalte persoane şi înseamnă o pătrundere a spaţiului în care nu au ce căuta. Când începe şi când se termină? Este exact momentul în care acel pas în plus a fost făcut“, a spune psihologul, Dorina Gimon.
Pentru a evita transformarea într-o mamă mult prea protectoare, mamele trebuie să poată spune "nu" şi uneori să se ocupe de ele însele, ca şi ceilalţi, să poată acţiona în deplină libertate, să plece şi să se întoarcă când vor şi chiar, să uite în anumite momente de copii pentru a se gândi la propria persoană.
În concluzie, relaţia mamă-fiu poate avea de suferit atunci când mama proiectează asupra fiului ei propriile idealuri de viaţă, profesionale, relaţionale, în măsura în care tânărul să fie "cocoloşit", iar mama să devină ominprezentă, fără a-i da băiatului ei libertatea de decide pentru el însuşi. Filosoful Paul Ricoeur subliniză că recunoaşterea sau conştientizarea este o primă etapă prin care mama trebuie să înţeleagă până unde ajunge influenţa ei. "Când o mamă spune despre fiu ei- Nu îl mai recunosc!- aceasta se întâmplă întotdeauna din pricina unui regret, uneori a unei veritabile decepţii. Motivul este acela că ea nu îl mai poate influenţa la fel ca în trecut şi că nu se mai poate identifica cu el. Această etapă este totuşi necesară pentru ca fiul să se recunoască pe sine diferit de mama lui", spune filosoful.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
