Un tânăr pasionat de plante carnivore a descoperit un exemplar inedit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planta nu are rădăcină şi se hăneşte cu viermi, insecte şi chiar organisme microcelurare - foto: Adrian Danciu
Planta nu are rădăcină şi se hăneşte cu viermi, insecte şi chiar organisme microcelurare - foto: Adrian Danciu

Planta este cunoscută că s-ar găsi în flora din Delta Dunării şi nicidecum în nordul ţării, în Satu Mare, acolo unde a fost descoperită. Nici biologii din judeţ nu ştiau de existenţa ei.

Un sătmărean a făcut o descoperire rară pentru judeţul Satu Mare, din întâmplare. Este vorba de prezenţa unei plante carnivore pe canalul de la Berveni.

Adrian Danciu are o pasiune de câţiva ani pentru plantele carnivore, fapt ce l-a făcut să le dedice în curtea casei o mica seră, în care le creşte şi le înmulţeşte. Pe lângă timpul petrecut cu plantele, petrece mult timp online pentru a descoperi şi alte plante carnivore, la care nu a avut acces până acum.

O plimbare făcută în weekend la canalul de la Berveni avea să îi aducă o bucurie mare, descoperirea unei plante carnivore de a cărei existenţă nici nu se ştia în judeţ.

"Sâmbăta am mers până la Berveni pe canal, din dorinţa de a evada din oraş, ştiind că e un loc frecventat de pescari. Am văzut planta, se evidenţiază printr-o floare galbenă, dar nu am fost sigur ca e Utricularia. Nu o mai văzusem pe viu niciodată, doar din ce am studiat despre ea pe internet. Am mers acasă şi am deschis din nou articolele despre Utricularia ca să văd dacă am avut dreptate sau nu. Şi am avut. Am mers a doua zi pregătit cu aparat foto, ca să o pozez", afirma Adrian Danciu.

image

Adrian a studiat flora canalului, ceea ce este specificat în studii despre flora din zona, dar nu a regăsit Utricularia printre plantele recunoscute în zona. Aceasta planta carnivora este menţionată în zona deltei, dar nu şi la noi.

"Este o plantă carnivoră care se hrăneşte cu insecte mici, cu viermi, chiar şi cu microorganisme. Deosebit la ea este că nu are rădăcină, ea pluteşte pe apă doar. Se dezvoltă în ape stătătoare, la noi poate a ajuns purtată de păsări şi are mediul propice sa se dezvolte. Chiar e o cultură bogată şi sănătoasă de Utricularia acolo. Mi-am luat şi eu acasă o plantă ca să o studiez", mai afirmă Adrian.

image

Acesta a anunţat şi Agenţia pentru Protecţia Mediului despre descoperirea lui, instituţia fiind surprinsă, neavând până acum în vizor această plantă în acea zonă.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite