Un algerian şi un marocan au fost ridicaţi din Gara CFR Satu Mare. Unde intenţionau să ajungă

Un algerian şi un marocan au fost ridicaţi din Gara CFR Satu Mare. Unde intenţionau să ajungă

Cei doi bărbaţi au fost găsiţi în Gara CFR din Satu mare. FOTO: presasm.ro

Doi cetăţeni din Algeria şi Maroc au vrut să ajungă în Europa de Vest, doar că planurile le-au fost încurcate de către poliţiştii de frontieră din Satu Mare. Cei doi sunt acum în vizorul oamenilor legii, urmând ca la finalul anchetei să fie sancţionaţi pentru fapta lor.

 
Bărbaţii, în vârstă de 35, respectiv 23 de ani, au fost găsiţi marţi seara, 5 noiembrie, în jurul orei 21:30, în Gara CFR din Satu Mare. 
 
„Întrucât nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, aceştia au fost conduşi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Algeria şi Maroc. Aceştia au declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei”, a arătat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei. 
 
Cei doi cetăţeni străini au fost preluaţi de Biroul pentru Imigrări Satu Mare.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. 
 
Citeşte şi
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: