Trei copii s-au intoxicat cu medicamente, detergent şi clor

Trei copii s-au intoxicat cu medicamente, detergent şi clor

126 de copii au ajuns la Urgenţă în weekend/foto: Arhiva

Trei copiii au ajuns, în weekend, la Urgenţa Spitalului Judeţean Satu Mare după ce au înghiţit, unul medicamente, altul detergent şi unul clor. Unuia i s-a înfipt în palmă un cârlig de undiţă, iar altul se află în stare gravă la spital după ce a căzut dintr-un turn.

Ştiri pe aceeaşi temă

Peste 330 de sătmăreni au necesitat îngrijire medicală de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute. Dintre aceştia, 126 au fost copii, afirmă Constantin Demian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţan Satu Mare. "Trei copii, de 11 luni, doi ani şi doi ani şi jumătate ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe după ce au ingerat accidental detergent (Ariel), medicamente (Peritol), respectiv clor. Pentru toate cele trei cazuri s-a propus internarea în cadrul secţiei de Pediatrie dar, în primul caz, părinţii au refuzat internarea. În celelalte două cazuri copiii au fost internaţi în spital pentru supraveghere şi tratament. Starea lor de sănătate este bună şi vor fi externaţi în zilele următoare. Un alt copil, de nouă ani, a ajuns la UPU cu un cârlig de undiţă fixat în palmă. Cârligul a fost extras la cabinetul de chirurgie", precizează Demian. O întâmplare nefericită a pus în pericol, sâmbătă, viaţa unui copil de 11 ani, din Carei. Constantin Demian spune că băiatul a fost adus cu ambulanţa de la Carei prezentând "fractură fronto parietală bilaterală, cu hematom intracranian şi hemorgie subarhnoidiană", motiv pentru ca a fost transferat la o clinică de specialitate din Cluj - Napoca. "Se pare că băiatul a căzut dintr-un turn, în timp ce se juca. Părinţii nu au putut să precizeze nici împrejurările accidentului, nici înălţimea de la care a căzut", mai spune purtătorul de cuvânt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: