Tragedie la Bruxelles. O tânără româncă a murit lovită de o maşină chiar pe trecerea de pietoni

Tragedie la Bruxelles. O tânără româncă a murit lovită de o maşină chiar pe trecerea de pietoni

Viaţa Darianei Palcău a fost curmată de un accident. Tânăra a fost ucisă de un şofer începător în Belgia

Dariana Palcău a fost înmormântată duminică, 7 aprilie, la Satu Mare, după ce a fost ucisă cu o săptămână înainte la Bruxelles. În timp ce peste 100 de oameni au condus-o pe ultimul drum în România, zeci de persoane au comemorat-o şi în capitala Belgiei.

Dariana Palcău (30 de ani) se stabilise la Bruxelles, unde trăia de mai mulţi ani, însă destinul ei a fost curmat brusc în capitala Belgiei. Românca şi-a pierdut viaţa duminică, 31 martie, într-un accident de circulaţie. Presa din Belgia, citată de presasm.ro, scrie că accidentul s-a petrecut pe Bulevardul de Jette, în Koekelberg.

Dariana tocmai ieşise din parcul Elisabeta, în jurul orei 11.30 şi a încercat să traverseze strada, legal, la o trecere de pietoni. Două maşini s-au oprit, aşa cum era normal, pentru a da prioritate pietonului, însă din spate a venit un Volkswagen Polo, care nu a mai oprit şi a lovit-o în plin pe tânăra sătmăreancă.

Potrivit sursei citate, Dariana ar fi fost proiectată la 10 metri de locul impactului, iar  echipajele de prim-ajutor sosite la faţa locului nu au reuşit să facă nimic pentru ea. Şoferul automobilului care a lovit-o, un tânăr de 19 ani, îşi luase de puţin timp permisul. Acesta nu ar fi consumat băuturi alcoolice, iar în prezent este cercetat în libertate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: