Trafic de maşini. Audi A3, declarat furat în Franţa, a fost descoperit la Petea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare  de 44.500 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare  de 44.500 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un autoturism Audi A3 care figura ca fiind furat din Franţa.

Duminică, 6 aprilie, în jurul orei 16.30, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară Florin C. de 25 ani, domiciliat pe raza judeţului Neamţ, conducând un autoturism marca Audi A3.

Potrivit poliţiştilor, ca controlul efectuat asupra autoturismului poliţiştii de frontieră s-a constatat faptul că seria de şasiu a acestuia prezintă urme de modificare.

În urma verificărilor în bazele de date a rezultat faptul că maşina este declarată ca fiind furată din Franţa încă din luna martie 2014. Conducătorul maşinii a declarat faptul că a cumpărat autoturismul de la o altă persoană şi nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este furat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, iar autoturismul în valoare  de 44.500 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite