Se joacă de-a războiul la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii clubului se întâlnesc săptămânal într-o livadă de la marginea oraşului
Membrii clubului se întâlnesc săptămânal într-o livadă de la marginea oraşului

Patru tineri au pus, încă din toamna anului trecut, bazele unui club de airsoft, un sport asemănător cu paintball-ul. Clubul are acum 40 de membri, care se întâlnesc săptămânal la marginea oraşului şi se joacă de-a războiul.

Airsoft-ul este un sport care înlocuieşte paintball-ul şi care poate fi jucat fie ca o simulare a unui conflict militar fictiv, fie ca hobby de weekend.  „La început am fost patru entuziaşti, iubitori ai tirului şi a simulărilor de tip militar. Acum sunt înscrişi 40 de membri, dar numărul celor doritori de experienţe noi este în creştere. Farmecul airsoft-ului constă în realismul armelor folosite, în simularea fidelă a unui conflict armat real, aplicându-se aceleaşi tactici, aceleaşi metode, aceeaşi viteză și aceleași abilități ca și într-o luptă reală”, a declarat Daniel Moiş, preşedintele Clubului Rebelde.

Participarea la joc este gratuită

Membrii clubului se întâlnesc săptămânal, în general sâmbăta, pentru două ore de relaxare, într-o livadă de la marginea oraşului. „În general jucăm jocuri militare de tip combat sau tragem la ţintă. Pentru jocurile militare, se formează două echipe. Fiecare echipă încearcă să elimine membrii celeilalte. Este un joc în care fairplay-ul este foarte important. Odată împuşcat, un jucător trebuie să recunoască acest lucru şi să iasă din joc. Pierde echipa din care au fost eliminaţi toţi jucătorii”, precizează Daniel Moiş. Ca armament, jucătorii de airsoft folosesc replici fidele ale armelor şi echipamentelor folosite de forţele armate sau de către poliţie, încărcate cu bile de plastic. O replică a unei arme obişnuite costă între 100 şi 500 de lei. Sunt şi replici ale armelor folosite la antrenamentul trupelor de comando care pot să ajungă şi la preţul de 1.000 de lei. În Satu Mare există şi un magazin de unde pot fi închiriate astfel de arme, cu 10 până la 20 de lei, în funcţie de marcă. Cea mai bună soluţie este însă împrumutarea armelor de la membrii clubului. „Clubul nostru asigură jucătorilor replicile necesare, aşa că împătimiţii nu sunt nevoiţi să-şi cumpere decât dacă vor să aibă arma lor proprie”, mai spune Moiş. Cei care doresc să practice acest joc mai au nevoie de echipament de protecţie, format din mască pentru faţă sau ochelari şi un costum de camuflaj.

Poate fi practicat de la 14 ani

Airsoft-ul este un joc la care pot participa tineri de peste 14 ani pentru că nu necesită permis de port-armă. „Este o variantă pentru cei împătimiţi de jocurile pe calculator, în special pentru jucătorii de Counter strike. Decât să-şi petreacă ore în şir în faţa monitorului, pot ieşi două ore la aer curat şi să pună în practică pe viu ceea ce fac pe internet”, a încheiat Daniel Moiş.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite