Satu Mare: Târg de câini oferiţi spre adopţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Carmen Frăţilă speră să fie adoptaţi cât mai mulţi câini
Actriţa Carmen Frăţilă speră să fie adoptaţi cât mai mulţi câini

Zeci de câini comunitari vor putea fi adoptaţi duminică în Grădina Romei la primul târg de adopţii care se va desfăşura la Satu Mare. Iniţiativa aparţine asociaţiilor „Free Life“ şi „Angel Dog“. „Venim cu câini culeşi de pe străzile oraşului de către voluntarii noştri. Nu ştim exact numărul de patrupede pe care îl vom avea, însă vor fi de ordinul zecilor, având în vedere că e prima acţiune de acest fel organizată la Satu Mare. Vom merge în special cu pui de câini care au fost îngrijiţi şi vaccinaţi de către medicii veterinari cu care noi colaborăm. Iubitorii de animale sunt aşteptaţi să-i adopte. La târg va fi prezentă inclusiv o căţeluşă infirmă, cu trei picioare şi sperăm că cineva va avea milă de ea şi o va lua acasă“, a declarat actriţa Carmen Frăţilă, reprezentanta Free Life.

Demonstraţii interactive cu câini dresaţi
Copiii care vor fi prezenţi duminică în Grădina Romei vor avea ocazia să petreacă momente inedite alături de o echipă de câini dresaţi de la Asociaţia „Angel Dog“. „Îi vom implica pe micuţi, dar şi pe părinţi, în exerciţii demonstrative şi de socializare. Vom avea sărituri peste obstacole şi exerciţii de disciplină. Vrem să-i determinăm pe părinţi să conştientizeze că un căţel nu este periculos, dar nu e nici un animal pe care îl cumperi copilului şi îl laşi baltă. Un căţel este o responsabilitate pentru întreaga familie. Exerciţiile vor începe la ora 14.00“, a spus Szabo Zoltan, preşedintele asociaţiei Angel Dog. Cele două asociaţii îşi propun ca la acţiunea de duminică să promoveze protecţia animalelor, dar şi responsabilitatea comunităţii faţă de aceste animale.

40 de câini comunitari şi-au găsit stăpâni
De la înfiinţare şi până în prezent, prin Asociaţia „Free Life“ 40 de câini comunitari şi-au găsit stăpâni, iar alţi 25 de cîini cu stăpân au beneficiat de sterilizare. „Voluntarii noştri au căutat stăpâni pentru cei 40 de câini pe care i-am cules de pe drumuri. Au fost daţi spre adopţie nu înainte de a fi sterilizaţi şi trataţi de către medicii veterinari cu care colaborăm. Aceşti medici muncesc voluntar pentru asociaţie, iar costurile cu medicaţia le suportăm din bugetul nostru. O sterilizare se ridică la 70 de lei, iar la un cabinet particular costă chiar şi 150 de lei“, a mai precizat Carmen Frăţilă.
La ora actuală în municipiul Satu Mare sunt aproximativ 1.500 de câini comunitari.

Cifre: 1.500 de câini comunitari îşi duc veacul pe străzile oraşului

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite