Satu Mare: Fetiţă de doi ani, căutată după ce a dispărut din căruţa unde fusese lăsată de părinţi

Satu Mare: Fetiţă de doi ani, căutată după ce a dispărut din căruţa unde fusese lăsată de părinţi

Foto ARHIVA

O fetiţă în vârstă de doi ani a fost dată dispărută, iar echipe de poliţişti, pompieri, jandarmi şi voluntari o caută sâmbătă. Părinţii au sunat la numărul de urgenţe 112 pentru a anunţa dispariţia, după ce şi-au lăsat cei trei copii într-o căruţă, pe câmp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Satu Mare, Paula Cochera a declarat pentru News.ro că părinţii au observant dispariţia fetiţei de doi ani, sâmbătă, în jurul orei 11.00 şi apoi au sunat la numărul de urgenţe 112.

”În timp ce se afla cu părinţii pe un câmp, copilul a rămas la căruţă, împreună cu cei doi fraţi ai săi, iar după un timp părinţii şi-au dat seama că fetiţa de doi ani nu se mai afla în căruţă. După ce au căutat copilul, părinţii au sunat la numărul de urgenţe 112, iar în jurul orei 14.00 Poliţia s-a sesizat. S-au făcut căutările şi verificările care se impun în astfel de cazuri, iar la ora 16.30 a fost solicitat sprijinul altor forţe”, a declarat Paula Cochera.

Astfel, 13 poliţişti, 13 pompieri de la ISU şi şapte jandarmi, alături de voluntari din localitate, s-au constituit în echipe şi caută copilul.

Incidentul s-a petrecut în comuna Hodod din judeţul Satu Mare.
citeste totul despre: