Satu Mare: Peste 11.000 litri de ulei uzat colectat de la cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satu Mare: Peste 11.000 litri de ulei uzat colectat de la cetăţeni
Satu Mare: Peste 11.000 litri de ulei uzat colectat de la cetăţeni

  Patronul firmei de colectare a uleiurilor uzate susţine că la toamnă cantitatea de ulei colectat va fi mult mai mare 

De la începutul anului şi până în prezent sătmărenii au predat societăţii de colectare a uleiurilor uzate, SC. Miraioana SRL, peste 11.000 litri de ulei ars, folosit la gătit. Patronul firmei, Ionel Ignat, susţine că odată cu lansarea campaniei de conştientizare a populaţiei asupra efectelor negative pe care le provoacă apa consumată în urma poluării cu ulei uzat, asupra organismului uman, sătmărenii s-au mobilizat şi şi-au scos din case uleiul ars pe care, unii dintre ei, l-au depozitat în flacoane de plastic ani de zile. O firmă din Ungaria preia acest ulei şi îl transformă în biodiesel.

Ideea înfiinţări unei societăţi de colectare a uleiului uzat de la populaţie a lansat-o Ionel Ignat, patronul firmei SC Miraioana SRL, firmă autorizată încă de anul trecut pentru astfel de activitate. “În momentul în care am anunţat autorităţile cu privire la intenţia de a înfiinţa o astfel de societate, am fost privit cu scepticism. Însă, după multe drumuri la Primărie şi la Agenţia pentru  Protecţia Mediului am reuşit să conving autorităţile că uleiul ars, este extrem de dăunător dacă este deversat în apă, aşa cum se întâmplă în cele mai multe cazuri” a precizat Ionel Ignat. În luna februarie, împreună cu APM şi Primăria Satu Mare a iniţiat şi lansat, la nivel de municipiu, o campania de conştientizare a populaţiei cu privire la efectele negative asupra sănătăţii provocate de apa poluată cu ulei ars.

Inspectorii APM spun că un litru de ulei ars aruncat în chiuvetă, face ca un milion de litri de apă să devină nepotabilă, ceea ce echivalează cu cantitatea de apă pe care o consumă un om timp de 14 ani.

Angajaţi ai APM au fost mobilizaţi în municipiu în punctele de colectare amenajate în diferite zone ale oraşului şi, unde sătmărenii şi-au predat uleiul, în total 302 litri.  Judeţul Satu Mare este al doilea din ţară unde s-a desfăşurat această campanie. Sătmărenii se pot debarasa de uleiul uzat în ultima săptămână a fiecarei luni, între orele 9.00-15.00, la plăcintăriile din Piaţa Mică, Piaţa Someş şi Piaţa numărul 1. Punctul de colectare permanent se află pe str. Dara nr. 99. Ionel Ignat se aşteaptă ca până la toamnă cantitatea de ulei colectat să fie mult mai mare.  Din păcate, spune acesta, nu s-a găsit o formulă de compensare a celor care predau  uleiu uzat.  


 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite