Sătmărenii vor primi 322.000 lei ajutor de încălzire în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 3.800 de sătmăreni solicită ajutor de încălzire în acest an, mai puţin de jumătate faţă de solicitanţii de anul trecut. Cele 3.800 de persoane beneficiază de un total de 322.000 lei ajutor.

Dacă în 2009 aproximativ 8.000 de cereri au fost înregistrate în municipiu, anul acesta doar 3.800 de dosare au fost depuse la sediul Serviciului Public pentru Asistenţă Socială (SPAS), iar asta din cauza condiţiilor mai severe de acordare a ajutorului.
Valoarea totală a ajutoarelor pentru cele 3.800 de persoane este 322.000 lei, faţă de anul trecut când cei 8000 de beneficiari au primit ajutor în valoare de 685.000 lei.
Numărul ajutoarelor a scăzut drastic din cauza noi legi, potrivit căreia de la plata ajutorului de încălzire sunt excluşi cei care deţin diferite imobile, terenuri, autovehicule sau animale, cum ar fi autobuze, microbuze, tractoare, combine, gatere sau terenuri care depăsesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în mediul rural. De asemenea, nu primesc ajutor nici persoanele care au peste 20 de ovine, peste 5 porcine sau mai mult de 3 bovine.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite