Românul „dus cu pluta“ la propriu. Cum a ajuns un „vâslaş“ amator antrenorul lotului naţional de caiac-canoe

Ionuţ Stancovici, antrenorul lotului naţional de caiac-canoe FOTO Facebook/ Stancovici Ionuţ

Ionuţ Stancovici a descoperit caiacul în urmă cu şapte ani. De atunci, nu este săptămână în care să nu vâslească, alături de copiii pe care-i învaţă tainele acestui sport.

Vorba „e dus cu pluta” este des folosită pentru oamenii care au pasiuni duse la extrem sau care sunt greu de înţeles de către restul pentru ceea ce fac. Când este vorba însă de Ionuţ Stancovici, „a fi dus cu pluta” nu e doar o formulare figurativă ci şi una care se aplică în sensul propriu al cuvântului, valabilă pentru aproape fiecare weekend din an.

În viaţa de zi cu zi Ionuţ Stancovici, un tânăr de 33 de ani, este consultant bancar şi are o familie. Atunci când termină programul la bancă şi sarcinile de tată, Ionuţ pleacă să vâslească.
 

„Am descoperit caiacul acum şapte ani. Eram la tenis la terenurile de pe malul Someşului şi am văzut pe cineva care a mers la Someş cu caiac de plastic şi m-am întâlnit cu el acolo şi m-a atras instant. Eu aveam din copilărie o atracţie către aşa ceva după filmele cu indienii care navigau pe caiace. Cum am văzut caiacul l-am şi abordat să tip să mă ajute să îmi iau şi eu un caiac dacă ştie pe cineva care vinde. M-a sunat după o săptămână să mă duc în Maramureş la lacul Firiza, că este cineva care vinde un caiac. M-am dus, m-am urcat în caiac, fără nici un fel de pregătire, am făcut exact ce fac toţi începătorii, m-am învârtit roată, roată cu el”, îşi începe Ionuţ Stancovici mărturisirea despre cum a descoperit iubirea pentru caiace.
 

Primele experienţe cu caiacul, pe ape stătătoare, nu au fost tocmai profesioniste, pentru că primul caiac al lui Ionuţ era unul pentru ape rapide, aşa că a avut câteva bătăi de cap până să reuşească să îl „îmblânzească”. S-a întors cu caiacul acasă, şi fără să aibă nici cea mai mică măsură de siguranţa a început să facă plimbări cu caiacul pe Someş.
 

„După câteva plimbări pe Someş, fără vestă sau ceva protecţie, am zis să merg cu câţiva prieteni, cu caiacele pe râurile de munte. Ne-am luat caiacele şi am mers în Maramureş, la Săpânţa, pe râul din spatele Cimitirului Vesel. E un râu foarte tare, cred că e unul din cele mai periculoase din România. Acolo ne dădeam, fără cască, fără vestă, cu caiacele de plastic. Acum când mă gândesc ce curaj aveam, mă îngrozesc. Am filmări de atunci cum cădeam şi ne puneam mâna pe cap să nu ne lovim de pietrele de pe fundul apei. A fost foarte fain”, mai povesteşte Ionuţ.
 

În această perioadă Ionuţ a cunoscut-o şi pe cea care urma să îi fie soţie, şi pentru că voia să îl cunoască cu bunele şi relele lui, a dus-o la râul cu el, ca să îl vadă în acţiune. Sperietura pe care i-a oferit-o a fost la un pas să o alunge, dar până la urmă l-a acceptat aşa „dus cu pluta” cum era.
 

„Atunci am cunoscut-o pe viitoarea mea soţie şi am dus-o cu mine la Săpânţa. Nu o să uit că a venit şi se uita cum mă dau şi am picat. Stăteam în apă şi ea se uita la mine şi eu eram vânăt de frig dar stăteam în apă şi ţineam de caiac să nu îl ducă apa. S-a speriat aşa tare că a plecat singură de acolo că a zis că ea nu vrea să mă vadă cum mor. Şi acuma îmi zice încă faptul că e prea periculos, dar când e gata să nu mă mai lase, îi fac încă un copil şi o ţin ocupată şi eu pot să mă dau cu caiacul. Deja avem doi”, povesteşte râzând Ionuţ.

După doi de când a descoperit caiacul, a găsit şi un concurs la care să participe şi fără nici o reţinere, s-a înscris şi dus a fost, pe apă în jos.
 

„Mureş Maraton se numeşte concursul, era a doua ediţie. Şi m-am dus şi eu la concurs, atras că acolo o să întâlnesc mai mulţi de ăştia ca mine. Am şi ieşit pe locul patru parcă, la maraton şi trei la slanom. Mi-a alimentat ego-ul să pot să fiu bun la ceva în ţară, momentul în care am trecut de la pasiune la ceva mai mult, la un stil de viaţă. Acolo am văzut oameni antrenaţi, cu vestă, cu cască, acolo l-am cunoscut şi pe cel care mai apoi m-a antrenat, Leslie Tind, şi care a ajuns şi naşul copilului meu”, rememorează Ionu Stancovici.
 

Şi Ionuţ a evoluat continuu, cu fiecare concurs la care a participat, atrăgându-şi respectul şi aprecierea celor mai experimentaţi în domeniu. Acum Ionuţ a primit o ofertă care îi întăreşte crezul că a evoluat şi a devenit un expert în domeniu.
 

„La sfârşitul anului trecut am primit un telefon prin care eram invitat la Federaţia Română pentru a discuta despre un post de antrenor al lotului naţional de junior de caiac. Am acceptat să îi pregătesc, pentru că este un pas important în cariera mea. Antrenez tinerii din lot pentru Campionatul European. E o experienţă care încununează toate antrenamentele de până acum, toate căzăturile şi tot efortul depus pentru a populariza acest sport”, mai afirmp caiachistul. 

Între timp Ionuţ a decis să facă dintr-un sport cu circuit închis unul deschis publicului larg, iar pentru acest lucru şi-a sacrificat toate economiile. A cumpărat echipamente de aproape toţi banii ce îi avea, pentru a putea oferi unui număr cât mai mare de oameni experienţa unei plimbări în caiac.

„Am început să cumpăr un caiac, pe urmă mi-am dat seama că nu e cel mai bun pentru mine, că e prea mic, pe urmă altul şi tot aşa. Am cumpărat 12 caiace de-a lungul anilor, apoi costume de protecţie, de neopren la început, acum am şi costum uscat cu care pot cădea liniştit că nu simt cât e de rece apa. Un caiac e cam 1000 de euro, plus costumele, sunt bani mulţi băgaţi în pasiunea asta, peste 20.000 de euro, aşa că am decis să o fac afacere din asta. Acum câţiva ani am văzut o filmare din America cu unii care scoteau pe ape, cu caianul, veteranii de război infimi şi ăia declarau că se simt extrem de bine, egali cu restul din jurul lor, pentru că în caiac nu ai nevoie de picioare, doar de şolduri. Când am văzut treaba aia mi s-a pus la inimă şi am zis că pot face şi aia şi un bussines din asta. Dezvolt ture pe Someş cu grupuri doritoare. Eu merg cu ei, le închiriez tot ce e nevoie, pe mărimea lor şi mergem şi ne plimbăm pe Someş câteva ore. Treaba asta e gândită ca în câţiva ani să o duc la nivel de abonament, omul să plătească la începutul anului pentru un anumit număr de ieşiri pe apă şi când vrea mă sună, vine îi dau caiacul şi echipamentul şi iese cu prietenii pe apă. Asta după ce merge cu mine de mai multe ori şi ştie tot ce e necesar”, mai afirmă antreprenorul.

Ionuţ doreşte ca, în vara acestui an să ofere sentimentul de libertate şi indepenţă şi copiilor din casele de copii sau copiilor cu diverse boli, prin plimbări cu caiacul, fie pe ape curgătoare, fie pe diverse lacuri.