Românul care cultivă afini sibierieni, o specie rezistentă la orice intemperii: „Conţinutul în minerale şi vitamine este  mult peste plantele medicinale ştiute“

Românul care cultivă afini sibierieni, o specie rezistentă la orice intemperii: „Conţinutul în minerale şi vitamine este  mult peste plantele medicinale ştiute“

Daniel Moiş a investiti câteva mii de euro într-o cultură de afini speciali FOTO Daniel Moiş

Sătmăreanul Daniel Moiş, de profesie psiholog şi antrenor de afaceri, a importat din Canada 750 de plante de afin siberian, planta cu care consideră că va da lovitura în afaceri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi este absolvent al unei universităţi agronomice, pe specializarea Pomicultură, sătmăreanul Daniel Moiş a activat puţin în domeniu. Atras de psihologie şi coaching, în prezent este antrenor de afaceri pentru mai multe persoane. S-a folosit de ceea ce înseamnă natură şi plante pentru a se relaxa şi pentru a se deconecta de la munca de zi cu zi, care e solicitantă psihic. 
 
„Am o grădină unde muncesc foarte puţin, până acum doi ani mergeam o dată pe săptămâna sau la două săptămâni, de recreere. Grădina era plină de buruieni, dar tot veneam cu plase pline de produse, căpşuni, mure, zmeură. De anul trecut, am decis să trec de la sistemul «produc pentru mine» la «produc ceva mai mult», după ce am descoperit afinul de cultură. Tot relaxare este, dar ceva mai des, îmi permit să merg 2-3 ore pe zi şi am zis că ideal ar fi să ies la grădină câte 3-4 zile pe săptămână”, explică psihologul-agricultor. 
 
Planta este adusă într-un şerveţel umed din Canada
 
Daniel Moiş a descoperit afinul canadian, o plantă extrem de potentă şi de rezistentă. Deocamdată soiul canadian este destul de puţin cunoscut în România, unde se cultivă doar afin comun de cultură.
 
„Oricine poate descoperi plantele acestea dacă dă o căutare pe internet, dar am fost impresionat de afinul de cultură, acesta are fructe de 1,5 - 2 centimetri diametru, sunt uriaşe şi dau o recoltă fantastic de mare. Din păcate, afinul găsit acum pe piaţă este chimizat şi fertilizat pentru o producţie mare. Am găsit două specii de afin, Afinul Canadian şi Afinul Siberian, diferite de cel clasic. Speciile acestea au calităţi extraordinare, mult superioare afinelor cunoscute la noi până acum. Aceste afine sunt aclimatizate pentru Siberia şi Canada, florile rezistă la -4 grade, frunzele apar şi la -17 grade. O astfel de plantă rezistă la orice, şi culmea rezistă şi la căldură extremă, eu am verificat asta anul trecut, la 38 de grade, timp de o săptămână, plantele nu doar că nu au avut nimic, chiar au continuat să crească", spune Moiş.

 
Cumpărarea e destul de dificilă, legislaţia europeană spune că nu e voie să se aducă pământ din Canada. Se produce în eprubetă, este o multiplicare „in vitro”, iar planta crescută astfel nu are viruşi sau boli. „Mugurele se creşte în eprubetă până la 10 centimetri, se pune într-un ghiveci, iar mai apoi se trimite în Europa într-un şerveţel umed, fără pământ. Plantele ajung în Olanda şi eu am de ales să o cumpăr la 10 centimetri. O ţin în ghiveci un an sau doi până ajunge la 30 centimetri şi o pot pune în câmp sau să o iau direct mare, crescută de ei”, afirmă sătmăreanul. 
 
O plantă produce 5 kilograme de fructe care se vând şi cu 5 euro kilogramul
 
Daniel Moiş are în prezent 750 de plante de afin canadian şi siberian, 400 în câmp, 200 în livadă şi încă 250 în ghiveci, acesta recomandând această formă de plantare pentru cei care nu dispun de un sol prea bun, fiind nevoie doar de un ghiveci de 60 de litri, în care pomul poate creşte toată viaţa. 
 
„Planta are o recoltă de 5-6 kilograme, asta după anul 5 când ajung la maturitate, dar produc şi până atunci fructe. Eu sunt în al doilea an şi am deja plante şi cu cinci şi cu 50 de fructe pe ele. Plantele sunt uşor de întreţinut, se tund doar după ce ajung la maturitate, şi atunci doar tunderi de cosmetizare pentru înlăturarea crengilor uscate, iar de săpat trebuie săpate doar în primul poate şi al doilea an, pentru că pe urmă planta se dezvoltă până la 2 metri, sub formă de tufă, care omoară orice buruiană din jurul ei”, mai povesteşte Daniel Moiş. 
 
Soluţii făcute în casă pentru a proteja şi ajuta planta, fără chimicale
 
În prezent, în România, există sute de hectare de plantaţii de afine, producţie destinată în cea mai mare parte exportului. Plantaţia de afini siberieni şi canadieni a lui Daniel Moiş este unică, dar el nu se gândeşte să facă deocamdată afaceri cu ea, ci o păstrează pentru consum propriu în primii ani, pentru a se bucura de mineralele, vitaminele şi ceilalţi compoşi benefici din fructe. 
 
„Nu mi-am pus problema ce fac cu ele, ci cu privire la calităţile lor. Conţinutul în minerale şi vitamine e atât de mare încât plantele astea sunt mult peste cele cunoscute ca plante medicinale. Indienii nord americani au trăit secole cu aceste fructe, pentru că ei nu făceau agricultură, ci doar cules de fructe de pădure, iar japonezii le numesc fructele longevităţii. E important că aceste fructe nu se uscă, ele se stafidesc, de aceea mai sunt cunoscute ca „pomi de stafide”. Deocamdată, prima producţie o voi păstra pentru mine, consumată proaspătă, congelată sau transformată în gem sau sirop”, spune agricultorul.

Daniel Moiş a discutat deja despre câteva posibile contracte pentru anii viitori, când producţia lui de afini se va cântări în tone, având atât opţiunea exportului, cât şi pe cea a procesării sub formă de suc sau de gem, în fabricile din România. 
 

Fiind plante semi-sălbatice, afinii canadieni nu au nevoie de tratatamente, nu au dăunători, nu sunt atacate, nu au nevoie de insecticide şi pesticide, mai afirmă cultivatorul. Acesta este unul dintre motivele pentru care o plantă are un preţ de achiziţie peste cel al unui măr sau păr găsit în pieţe, respectiv 3 dolari canadieni.

Plantaţia lui Daniel Moiş se doreşte să fie una bio, motiv pentru care caută şi pune în aplicare diverse soluţii pentru a proteja plantele, fără să le distrugă.
 
„De exemplu, pentru a spori numărul de flori şi implicit de fructe, nu le stropesc cu cine ştie ce chimicale, ci fac un compus clasic, din drojdie, apă şi miere, iar ca îngrăşământ am o compoziţie oarecum secretă ce implică gunoi de porumbel sau de râmă”, mai povesteşte Daniel Moiş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările