Românul care face cele mai multe flotări într-un singur deget. Bărbatul se află la 15 repetiţii de recordul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 39 de ani din Satu Mare deţine de câteva zile recordul naţional la flotări într-un singur de la mâna dreaptă. George Goia este un profesor de sport model pentru elevii săi, care l-au şi inspirat să se antreneze pentru a obţine performanţa exotică.

George Flaviu Goia (39 de ani) deţine recordul naţional pentru flotări făcute în două degete şi într-un singur deget de la o mână. Performanţele i-a fost omologate pe 27 noiembrie la Bucureşti de către reprezentanţii Asociaţiei „Cartea Recordurilor“ din România, la un eveniment intitulat Ziua Recordurilor.

Bărbatul din Satu Mare a reuşit să facă patru flotări în degetul mare de la mâna dreaptă şi 28 de flotări în degetele arătător şi mare de la aceeaşi mână. Susţine că a reuşit să execute 31 de ridicări consecutive la a doua categorie, dar că organizatorii nu i-au omologat trei dintre acestea.

„Pot să fac, în mod normal, 7-8 ridicări într-un singur deget. În cadrul evenimentului de la Bucureşti, am fost nevoit să fac demonstraţia pentru recordul într-un singur deget la doar 5 minute după cea în două degete, motiv pentru care eram obosit“, explică sătmăreanul, care este profesor de sport.

Recorduri naţionale de acest tip au fost omologate în premieră în România, iar George Goia se află la doar 15 flotări de recordul mondial la flotări în două degete. De altfel, sătmăreanul este decis să găsească sprijin financiar pentru a putea desfăşura un antrenament complex care să-i permită ca, peste un an, să atace recordul mondial la această disciplină exotică.

„Umflat“ de muncile câmpului

Bărbatul de 39 de ani a crescut într-o zonă rurală a judeţului Satu Mare. A muncit din copilărie la muncile câmpului, iar acest fapt l-a ajutat să-şi dezvolte o musculatură puternică. În clasele gimnaziale, profesorul de Educaţie Fizică şi Sport de la şcoala din sat „l-a luat aproape“, remarcându-i potenţialul de Mister Olympia, şi i-a insuflat pasiunea pentru performanţa sportivă.

„Cam din clasa a VI-a a început să-mi placă sportul. Mă implicam foarte puternic la ore şi în afara şcolii la orice tip de sport, iar visul meu a fost să ajung profesor de educaţie fizică şi sport. Munca fizică m-a ajutat mult să fiu aşa cum sunt acum. Am făcut cam toate muncile fizice posibile, am săpat, am cosit, tot ce a fost de muncă în agricultură sau la pădure. Acestea m-au întărit fizic foarte mult. Când am fost mai mic aveam multe probleme de sănătate - răceli, pneumonii de două ori pe an. Munca fizică şi sportul m-au întărit fizic şi psihic, de câte ori mă supără cineva, «mă răzbunam» prin sport“, afirmă profesorul Goia.

Student la 27 de ani

În timpul liceului a mai redus din implicarea sportivă în afara orelor de educaţie fizică. Nici n-a practicat vreun sport de performanţă. Singura mişcare, pe lângă munca fizică din gospodăria părinţilor, a făcut-o la o sală de fitness improvizată în şură cu câteva greutăţi.

„Am terminat liceul şi nu mi-am permis să merg la Facultatea de Educaţie Fizica şi Sport. Am plecat în Ungaria unde am lucrat la câteva fabrici de sticlărie şi m-am întors în România. Nu aveam tangenţe cu sportul, dar n-am refuzat să sper că voi ajunge profesor. Conjunctura m-a făcut să fiu nevoit să rămân în judeţ, aşa că la 27 de ani am început facultatea, la zi, la Universitatea «Vasile Goldiş». Între timp, am muncit la mai multe firme din judeţ, ba vopsitor, ba croitor, ultima dată la o firmă de telefonie şi cablu“, îşi aminteşte George Goia.

Model pentru elevii săi

Imediat după obţinerea diplomei de licenţă a intrat în învăţâmânt. Timp de doi ani a predat în mediul rural, ca mai apoi să devină profesor titular la oraş. Până a ajunge la ţelul de a bate recordul naţional la flotări, a făcut demonstraţii în faţa elevilor. „La ambiţie“ le-a mai arătat câteodată că poate face flotări în două degete.

„Am vrut să-i încurajez pe elevi să facă flotări, le-am zis: «Uite, că eu fac şi în degete». Am renunţat treptat la un deget, până am reuşit să fac cu un singur deget. Până acum patru luni, când am auzit de Ziua Recordurilor, n-am mai făcut multe luni flotări. Ulterior, am început să mă antrenez intens, singur acasă, fără dietă, fără program. Eu sunt autodidact. Am nişte mici secrete care, de obicei, nu prea se spun. Fac antrenament de trei ori pe săptămână sau o dată pe săptămână, în funcţie de timp şi de ce alte lucruri am de făcut. Antrenamentul durează foarte puţin, maximum jumătate de oră. Fac exerciţii intense, cu dozaj cum ştiu doar eu“, afirmă deţinătorul recordului naţional.

Speră ca performanţa să-i încurajeze şi pe elevii lui să devină mai competitivi: „Tot ceea ce le cer lor, le explic şi le demonstrez. Nu le spun doar ce să facă, le şi arăt. Fac cu ei şi prin asta îi incurajez, eu sar la capra, la lada, fac lumânarea, ceea ce le dă curaj, când li se pare greu. Aşa, ei se încurajează să facă mai mult“, afirmă profesorul de sport.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite