Pălinca, „ţuica diplomaţilor“. Cum se prepară cea mai bună licoare din ţară, renumită şi-n Japonia

Pălinca, „ţuica diplomaţilor“. Cum se prepară cea mai bună licoare din ţară, renumită şi-n Japonia

Pălinca, palinca sau ţuica, licoarea nelipsită din viaţă ţăranului ardelean, a ajuns subiect de carte FOTO   dorusupeala.ro

Scriitorul Felician Pop din Satu Mare dezvăluie în cartea sa, „Povestea pălincii“, de ce această licoare făcută în judeţul său natal e cea mai bună din lume. În zonă, băutura e poreclită „ţuica diplomaţilor“, ducându-i-se renumele până-n Japonia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pălinca, palinca sau ţuica, licoarea nelipsită din viaţă ţăranului ardelean, a ajuns subiect de carte. Scriitorul Felician Pop spune pe zeci de pagini povestea acestei băuturi-minune, apreciată de mai multe neamuri ale pământului. Volumul se numeşte simplu „Povestea pălincii“ şi acolo se zice că pălinca din Ţara Oaşului este cea mai bună ţuică din ţară.  Se şi explică de ce: în judeţul Satu Mare se coc cele mai bune prune, ingredientul de bază al acestei tării.

„Pălinca de Satu Mare este tare, dură şi cu o aromă aparte. Cartea aceasta vrea să fie un argument în sprijinul ideii că această licoare specială, specifică arealului ultimului bastion al Europei Centrale, este mult mai mult decât o simplă băutură spirtoasă, devenită legendară pentru tăria ei“, susţine scriitorul care a încercat să afle secretele pălincii.

Pălinca deschidea toate uşile la Bucureşti

Felician Pop este şi director al Centrului de Creaţie Satu Mare. El spune că pălinca de Satu Mare a devenit celebră în toată ţara taman în vremurile „Epocii de Aur“. Atunci sătmărenii care mergeau la Bucureşti să-şi rezolve problemele nu uitau să pună în traistă şi un litru sau doi de ţuică, ori chiar mai mult, ca să fie siguri că, la întoarcere, problema lor se va fi evaporat ca aburii din distilerie.

Tare şi cu o aromă aparte, pălinca de Oaş a căpătat, în scurt timp, mare trecere.

„Cel mai important secret al unui producător de pălincă îl reprezintă calitatea fructelor“, explică Felician Pop. Pălinca poate fi făcută din pere pădureţe, pere, gutui, vişine, piersici, caise, cireşe, mere şi chiar soc ori măceşe. Dar băutura făcută din aceste fructe nu se apropie de renumele pălincii tradiţionale de prune.

Face legea în Ţara Oaşului

În Ţara Oaşului se făceau băuturi spirtoase încă din secolul al XVI-lea, dar lipsesc datele exacte din acea perioadă. Un lucru este cert: sunt foarte puţine aşezările umane unde să nu existe o pălincie (aşa le zic sătmărenii) sau pălincărie.

Chiar dacă de multe ori regimul acestora a fost restrictiv, culminând cu legile draconice din vremea regimului comunist, totuşi pălincăriile n-au încetat să producă mult-râvnita licoare. Pălinca este o băutură naturală în totalitate şi chiar cercetătorii spun că băuturile distilate obţinute din fructe sunt mult mai sănătoase decât cele obţinute din cereale.

Ţuica de Oaş a devenit „vedetă“ şi pentru că pomicultura a fost în trecut extrem de dezvoltată în zonă. Dacă în alte regiuni, pălinca sau oricare dintre băuturile distilate obţinute prin procedee tradiţionale sunt băuturi de „categoria a doua” (adică sunt consumate în cantităţi mici, fiind puternic devansate de consumul de vin), în Ţara Oaşului băutura care „face legea“ e pălinca. În Ungaria, pălinca ocupă locul al doilea la consum după vin.

Pruni afumaţi cu tăciuni

Povestea pălincii începe încă din iarnă, când gospodarii curăţă prunii şi îi afumă cu tăciuni, acele resturi  din lemne care nu au ars în totalitate în sobele ţăranilor. Apoi, după ce se încălzeşte, prunii înfloresc, iar pomicultorii au grijă de ei până când fructele ajung la o maturitate deplină. După ce prunele sunt culese, se pun în căzi, se lasă la dospit şi sunt trezite din „amorţeală“ sub focul meşterit cu multă pricepere şi cu extrem de atentă dozare cu lemne.

Ca să obţină un produs de cea mai bună calitate, sătmărenii spun că borhotul trebuie fiert când fermentaţia acestuia este maximă. Urmează apoi a doua şi a treia fierbere. După prima distilare, produsul obţinut se toarnă într-un butoi care se acoperă cu un capac de lemn. Apoi urmează următoarele procedee, în urma cărora se va obţine o pălincă de 60 de grade.

La pălincării nu există posibilitatea să stabileşti cantitatea exactă de apă ce se poate adăuga, de aceea se face o probă cu paharul de ţuică. Se ia un pahar în care se pune ţuică, apoi se toarnă încet apă, se agită pălinca, iar când mărgelele (bule de aer) sunt multe şi mărunte şi au tendinţa de a se învârti din centrul paharului spre margine, înseamnă că „gătitul“ ţuicii se apropie de final.

Butoaie din lemn de gorun

“Cu cât la tărie distilarea se face mai mare, cu atât aroma se diminuează. De aceea, muntenii susţin că ţuica lor moale, chiar dacă este mai slabă, are o aromă mai pronunţată, pe când adelenii spun că nu o pot bea deoarece are un gust mai acru”, explică Felician Pop.

Acesta crede că pălinca depozitată în butoaie de lemn este cea mai sănătoasă, deoarece aici se produce şi fenomenul de învechire, datorită pătrunderii oxigenului din aer în porii doagelor. Se zice că lemnul cel mai bun pentru depozitarea ţuicii în butoaie este gorunul, dar lemnul care păstrează aroma cea mai puternică este cel de dud.

„La învechirea pălincii, butoaiele au un rol secundar, ele dând un uşor gust taninos (n.r. – acrişor) şi o culoare de galben. De aceea se recomandă utilizarea butoaielor vechi care au mai fost folosite la păstrarea vinurilor”, recomandă Felician Pop.

Secretul din Medieşu Aurit

Povestea Ţuicii de Zetea începe în urmă cu mai bine de un secol. Bătrânii îşi amintesc de „Zetea bătrânul”, care pe la 1900, în vremurile când Transilvania se afla sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, producea ţuică pentru întreaga comunitate.

Silviu Zetea a preluat afacerea de la tatăl său, Dumitru Zetea, care a putut să îşi păstreze pălincia, chiar dacă era nevoit să plătească, uneori, o taxă de protecţie, „în lichide”, mai-marilor judeţului din perioada comunistă.  Silviu Zetea a primit de la tatăl său două cazane vechi de ţuică, o reputaţie de invidiat şi, lucrul cel mai preţios, secretul care face din ţuica preparată în Medieşu Aurit un lichid atât de apreciat. Acum, cele două cazane au devenit piese de muzeu, iar Ţuica de Zetea a devenit un produs pe care şi-l permit doar cei dispuşi să plătească sume serioase.

Ţuica de Zetea a primit Medalia de Argint în anul 2001, la Concursul Mondial de la Bruxelles. Băutura preparată din prunele care se coc în livezile din apropiere de Medieşu Aurit a căpătat renumele de „ţuica diplomaţilor”. Aceasta a ajuns să fie cunoscută până în Ţara Soarelui Răsare, fiindu-i oferită de către o delegaţie a României premierului japonez. De asemenea, 43 de ambasadori, veniţi într-o vizită privată chiar la distileria din Medieşul Aurit, s-au bucurat de gustul faimoasei licori.

„Palinka” apare în documente la 1630

Distilarea pălincii este atestată din secolul al XVI-lea în Ţara Oaşului şi era, încă de atunci, cea mai populară băutură. În sudul României, mulţi îi spun „palincă“, în timp ce în nord se foloseşte termenul de „pălincă“ sau „ţuică“. Felician Pop afirmă că termenul de „palinka“ apare în documente încă din 1630, fiind de provenienţă slovacă, ajungând în aceste zone pe filieră maghiară. Ungurii au preluat cuvântul din limba slovacă, austriecii şi cehii la fel. Slovacii spun „paljenka”.

Cuvântul care desemnează tăria-minune se găseşte în limbile vorbite în Europa Centrală, iar la simpla lui pronunţare, lumea zâmbeşte cu subînţeles.

Vă recomandăm şi

Festivalul pălincii, al berii, Fabricat în Satu Mare şi Ziua Recoltei, în toamna acestui an. Vezi în ce zi se vor desfăşura

Un sătmărean a înfiinţat singura livadă 100% ecologică din judeţ. Merele sunt transformate în suc natural sau pălincă

Ţuica de Zalău, „moneda de schimb” care a deschis uşi, a cumpărat bunăvoinţă şi a ţinut generaţii de tineri în facultate

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: