Povestea cursei IronMan, finalizată de un român în 13 ore

Adrian Donca se consideră un IronMan, pentru că dincolo de faptul că a trecut linia de final, a reuşit să se înfrângă pe el însuţi, forţându-şi psihicul să reziste atunci când corpul său era gata să cedeze.

Concursul „Ironman” s-a născut într-o noapte în 1978, atunci când John Collins, un ofiţer naval detaşat în Hawaii împreună cu soţia să Judy, au început să se joace cu ideea de a combina trei dintre cele mai dificile curse care au fost ţinute pe insulă. Perechea a venit cu ideea triatlonului Ironman şi apoi au transmis provocarea celor mai pregătiţi alergători, ciclişti şi înotători pe care îi cunoşteau. În data de 18 februarie 1978, 15 concurenţi au preluat provocarea celor trei discipline, iar John Collins a declarat că „cel care va termina primul, îl vom numi Ironman”. De aceea, este considerat a fi unul dintre cele mai provocatoare evenimente sportive, atât din punct de vedere fizic cât şi a exigenţei, desfăşurat pe parcursul unei singure zi. 3,8 kilometri de înotat, maxim 2.20h sau vei fi oprit, urmaţi de 185 de kilometri de pedalat ,maxim 8 ore, sau vei fi oprit, încheiaţi de un maraton, 42.5 km de alergat,maxim 16 ore cumulat,sau vei fi oprit, fac din Ironman un concurs nemilos şi doar dacă termini în acest timp, poţi să te numeşti un finisher Ironman. Acest concurs nu este pentru oricine şi nu oricine îl termină!

Regulile concursului sunt foarte stricte,orice ajutor exterior, fie că e vorba de susţinători sau tehnologie fiind interzise. Fiecare concurent e pe cont propriu şi doar propria voinţă şi rezistenţă îi poate duce dincolo de linia de finish.

Adrian Donca este un sătmărean stabilit la Cluj care a simţit nevoia să îşi testeze limitele şi rezistenţa şi s-a înscris la Ironman. Pregătirea pentru concurs a fost una intensă, care a reprezentat mult efort şi multă dedicare scopului său, acela de la fi un finisher Ironman.

„ Luni de pregătire, mii de kilometri alergaţi, pedalaţi, înotaţi, pentru ceea ce urmează a fi, cel mai probabil, aventura vieţii. Există un nivel constant de presiune şi trebuie să găseşti un echilibru mental, deoarece va fi cea mai cruntă bătălie pe care o vei duce, o bătălie în care mintea îţi va juca feste, îţi va spune să abandonezi la fiecare pas şi să te opreşti. Totodată, gândurile celor apropiaţi sunt cele ce îţi oferă încrederea necesară pentru a alunga durerea atunci când mintea îţi spune că nu ai nici o şansă. ”, afirmă Adrian Donca despre perioada de pregătire.

Concursul a început în dimineaţa dinaintea cursei, la ora 4.30 când când a fost ultima verificare a echipamentelor şi pregătirea pentru proba de înot. 18 grade e temperatura apei pentru cei 3800 metri sau 76 bazine olimpice.

„ 1 ora şi 21 minute, WOW, personal best! Aveam nevoie de acest impuls mental. După proba de înot, urmează zona de tranziţie, coridorul ăla lung, care nu se mai termină, prin care alergi de la înot să îţi găseşti echipamentul de bicicletă şi bicicleta, că să începi o nouă „aventură” în viteză. Totul se desfăşoară contratimp, aşa că, şi aici, căzăturile, accidentările şi abandonurile sunt frecvente. 185 km sau Satu-Mare – Cluj în maxim 8 ore. Primii 90 km reprezintă momentul cel mai prielnic în care poţi să savurezi cursa, împrejurimile şi să te bucuri de ceea ce poate să îţi ofere zona în care concurezi, cu urcuşurile şi coborâşurile ei, pentru că oboseală fizică îşi pune amprenta pe restul cursei. Şi acolo unde muşchii nu vor, mintea nu poate! Restul cursei de bicicletă sunt combinaţii de adrenalină cu emoţii, trăiri şi gânduri. Ai timp să reflectezi asupra ceea ce ai făcut până acum în viaţă, modul în care te-ai comportat faţă de ţine şi faţă de ceilalţi, a modului în care se desfăşoară viaţa ta şi plusul pe care l-ai adus pentru cei aflaţi în nevoie. Şi atunci când crezi că ţi-a ajuns şi gândurile te bântuie, eşti doar la sfârşitul probei de bicicletă. Aceste două probe au fost cele în care lunile de pregătire au contat cu adevărat! 6 ore şi 15 minute de pedalat! Wohoooo,o medie de aproape 30 km pe oră! ”, mai afirmă Adrian Donca, amintindu-şi de cursa vieţii sale.

După aceste două probe a avut din nou un segment de tranziţie, acela în care a trebuit să renunţe la echipamentul de ciclist şi să ajungă să îl îmbrace pe cel de maratonist, având în faţă  42 de km de parcurs în alergare. Totul în timp ce alte sute de oameni făceau acelaşi lucru în jurul său iar el trebuia să se concentreze doar la cum să îşi găsească cât mai repede echipamentul şi să intre în probă, dar în acelaşi timp să se şi motiveze să nu renunţe.

„ Ştiţi momentul acela când crezi că eşti gata? Ei, nu-i acesta. Mai aveam de parcurs o distanţă considerabilă, în alergare, după ce am încheiat un efort susţinut la înot şi bicicletă. Acesta a fost momentul în care antrenamentul nu te ajuta decât dacă erai profesionist! A început partea mentală, bătălia internă în care îţi spuneai că îl termini, iar mai apoi că e greu şi că nu mai poţi de durere. Am făcut asta timp de 5 ore, sau că să fiu sincer, 4 ore şi 50 minute, dar cine mai numără? Ştiam doar că nu trebuie să mă opresc, că trebuie să alerg, că trebuie să pun un picior în faţa celuilalt.  Alergi, îţi spui că poţi, că eşti altfel. Că ai ceea ce trebuie pentru a reuşi, pentru a învinge o bătălie. Bătălia ta cu…Tine. Minutele trec greu, energia dispare, luciditatea şi ea. Dar nu mai ai mult şi se termină. Eşti aproape. Adrenalina îşi face efectul. Te simţi mai energic decât la începutul cursei, poţi alerga mai bine decât ai făcut-o la început şi eşti mai fericit ca niciodată. „Go Adrian” şi eşti aplaudat de mii de oameni pentru efortul depus. Mai am 500 de metri şi destul timp pentru a termina cursa. Atunci mi-a venit: „Bucură-te de cursă Adi” îmi spunea cineva apropiat. M-am oprit, am făcut poze cu cei mici, un „hi5” cu cei mari şi un zâmbet pentru cei care aplaudau. Nu mai conta nimic! Cei care m-au susţinut tot drumul erau la linia de finish pentru mine. Sunt ultimii metri şi aud celebrul „Adrian, congratulations, YOU ARE AN IRONMAN!”. UAU, ce cursă! Nu pot să cred prin ce am trecut!!! Nu vă voi spune ce m-a motivat să termin sau să particip la această cursa, dar pot să vă promit că nu a fost ultima dată când veţi auzi numele meu.”, mai povesteşte Adrian din experienţa cursei care i-a demonstrat că este un IronMan.

În total pentru Adrian au fost 13 ore de efort,de suferinţă, de montare mentală, de depăşire alimitelor şi de rezistenţă. Adrian a terminat cursa,singurul ţel pe care şi l-a propus de la această primă participare, astfel încât pentru el locul pe care a terminat cursa a fost mai puţin important.