Poliţiştii de frontieră sătmăreni, bronz la Campionatul de fotbal al Ministerului de Interne

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, bronz la Campionatul de fotbal al Ministerului de Interne

Echipa AS Club Dacia 2003 Satu Mare

Fotbaliştii echipei AS Club Dacia 2003, aparţinând Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, au învins cu scorul de 2 – 0 echipa poliţiştilor argeşeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe Stadionul Dinamo din București a avut loc joi, 29 septembrie etapa finală din cadrul campionatului de fotbal al Ministerului Administraţiei şi Internelor, ediția 2011. Echipa de fotbal a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Satu Mare, AS Club Dacia 2003, a întâlnit formația Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeș. După un meci dominat tactic de polițiștii argeșeni, cu multe ocazii la ambele porți, echipa polițiștilor de frontieră sătmăreni a învins cu scorul de 2-0. Victoria a adus echipei sătmărene un loc pe podium, polițiștii de frontieră sătmăreni ocupând la finalul campionatului, locul III și medalia de bronz. „Reușita colegilor noștri a fost cu atât mai apreciată cu cât echipa IJPF Satu Mare a fost singura echipă de fotbal ce a reprezentat arma Poliției de Frontieră în cadrul acestui campionat. Toți jucătorii prezenți pe teren și-au adus contribuția la această victorie, râvnită de multă vreme de polițiștii de frontieră sătmăreni. În mod deosebit, din echipa IJPF Satu Mare s-a evidențiat agentul principal Remus Vida  (SPF Halmeu), care a înscris ambele goluri și a concretizat astfel forma bună de care a dat dovadă la antrenamente”, precizează  Oana Totorean, purtătorul de cuvânt al IJPF Satu Mare. Antrenorul echipei, agent Paul Levente, a folosit următorul lot de jucători: agent șef Florin Coman – căpitanul echipei, agent principal Daniel Oșan – portar, subinspector Otto Schveiger, agent Adrian Sima, inspector principal Viorel Roman, agent Adrian Enache, agent Adonis Sacalâș, agent George Covacs, agent Radu Chiorean, agent principal Robert Nemeti, agent principal Remus Vida, agent Cristian Mucenica, inspector Emanuel Oiaga, agent principal Ștefan Ștefan, agent Adrian Boitor, agent Ioan Bertalan, agent șef principal Sorin Ciocan, subcomisar Iacob Bere. Festivitatea de premiere a fost oficiată de chestor de poliție Elisabeta Lipă, președintele Clubului Sportiv Dinamo, comisar de poliție Monica Iagăr și comisar șef de poliției Adrian Popa, din partea Ministerului Administrației și Internelor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările