Poliștii au ieșit la vânat de „pelicani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o singură zi, poliţiştii au amendat 12 şoferi care transportau ilegal persoane pe rutele autorizate de Registrul Auto Român. Asociaţia Transportatorilor din Satu Mare a făcut mai multe plângeri la primării şi poliţie împotriva „pelicanilor“, care le fură clienţii din staţii.

Noua Ordonanță a Guvernului 34/2010 privind întărirea controalelor în scopul combaterii transportului ilicit de persoane îi pune la zid pe „pelicani“, cum sunt numiţi cei care fac transporturi ilegale. Dacă până acum o lună doar autoturismele care avea nouă locuri se supuneau legii, acum și vehiculele mici trebuie să îndeplinescă anumite condiții pentru regimul de taxi.
Polițiștii Serviciului Rutier organizează zilnic razii pe principalele rute din judeţ pentru stoparea transportului ilegal de persoane. „Acest fenomen trebuie să înceteze pentru că îi distruge pe transportatorii legali. Doar ieri, un număr de 12 persoane au fost prinse și amendate“, a declarat Marius Lupiscă, inspector în cadrul Serviciului Poliției Rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

Şoferii prinşi ameninţă cu justiţia
Opriți de polițiști, „pelicanii“ s-au luat la harță cu oamenii legii. „Eu plătesc la stat impozitul pe venit, am ștampilă și facturi, primăria mi-a eliberat autorizația în regim de taxi. Nu înțeleg cu ce am greșit și de ce sunt obligat să plătesc amenda“, a spus Ioan Câmpan, care avea- în momentul controlului, doi pasageri în autoturism.
El susţine că i se pare absurdă măsura în condițiile în care circulă pe ruta Satu Mare – Carei doar de două-ori ori pe zi. „Nu o să plătesc nimic, îi dau în judecată“, a mai spus Ioan Câmpan.

Transportatorii se bucură
Reprezentantul Asociației Transportatorilor Satu Mare, Dan Ulici, spune că a depus mai multe reclamații la primării și la poliție pentru oprirea acestui fenomen. „Ne bucurăm că au început aceste acțiuni, este inadmisibil ce se întâmplă. Stau în stații până li se umple mașina și ne iau clienții. Noi plătim toate taxele, urmăm un program stabilit de RAR și vin ei şi își bat joc de munca noastră“, a spus Dan Ulici.
Şoferii care sunt prinși cu transporturi ilegale de persoane sunt amendați pe loc cu sume cuprinse între 1.000 și 5.000 lei, li se confiscă certificatul de înmatriculare, plăcuțele și li se suspendă dreptul de a circula cu autoturismul respectiv, timp de șase luni. Cei care sunt prinşi de mai multe ori riscă să le fie întocmite dosare penale.
„Pentru a circula în mod legal, acești așa-ziși tranportatori trebuie să participe la licitații pentru un traseu stabilit de RAR, să aibă licență. Pentru asta, se iau în considerare mașinile, capacitatea de transport și un orar fix“, a mai declarat Marius Lupiscă, inpector de poliție.

cifre
12 şoferi au fost amendaţi de poliţişti pentru că făceau transporturi ilegale de persoane

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite