Percheziţii DIICOT: Mascaţii caută la Satu Mare traficanţi de maşini de lux

Percheziţii DIICOT: Mascaţii caută la Satu Mare traficanţi de maşini de
lux

În urma precheziţiilor au fost identificate  31 de autoturisme de lux care au fost comercializate la un preţ total de 1 milion de euro, însă valoarea lor de piaţă reprezintă dublul acestei sume    FOTO arhivă

Procurorii DIICOT Piteşti au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza a cinci judeţe, printre care şi Satu Mare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate formată din 34 de persoane specializată în infracţiuni de înşelăciune, spălarea banilor, fals în înscrisuri oficiale şi sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2011, membrii grupării, cetăţeni români, italieni şi bulgari au constituit un grup infracţional având ca obiectiv introducerea în ţară a unor autoturisme de lux.

Potrivit procurorilor DIICOT, o parte din membrii grupării aveau rolul de a introduce pe teritoriul  României, în baza unor documente falsificate şi cu seriile de caroserie modificate, autovehicule din Italia, care figurau în bazele de date ale autorităţilor italiene ca fiind sustrase, acestea fiind ulterior  comercializate de către liderul grupării.

Ba mai mult, există suspiciuni că membrii grupării aveau rolul de a introduce  pe teritoriul României autovehiculele care făceau obiectul unor  contracte de închiriere în Italia şi care ulterior erau comercializate, de asemenea, de către  liderul grupului, prin intermediul mai multor complici.

“Ulterior comercializării lor în România către cumpărători de bună credinţă,  titularii contractelor de închiriere înscenau furtul acestora. Există suspiciuni că membrii grupării falsificau contractele de vânzare – cumpărare şi facturile fiscale care atestau nereal transferul de proprietate din patrimoniul societăţilor care închiriau autoturismele în patrimoniul membrilor grupului infracţional organizat”, informează DIICOT.

Autovehiculele astfel introduse erau preluate de către liderul grupului, care, prin intermediul unor colaboratori ce deţineau funcţii de execuţie, obţinea omologarea autovehiculelor de la reprezentanţele Registrului Auto Român.

În urma precheziţiilor au fost identificate  31 de autoturisme de lux care au fost comercializate la un preţ total de 1 milion de euro, însă valoarea lor de piaţă reprezintă dublul acestei sume.

La sediul DIICOT Piteşti au fost duse la audieri 24 persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale în cauză.

 Vă recomandăm şi

VIDEO  Veste proastă de Ziua Păcălelilor pentru Gheorghe Anghel, fost primar de Caracal: procesul său intră pe ultima turnantă

Percheziţii la firmele de reciclare. Prejudiciul este de 6 milioane de euro

Firme din Bistriţa-Năsăud, folosite de sirieni pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

Fost poliţist din Tăşnad, capul reţelei de spălare de bani destructurată de DIICOT

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: