O sătmăreancă, designer de succes în străinătate. Cum au ajuns rochiile de mireasă relizate de ea un model de feminitate şi eleganţă la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sătmăreanca Ioana Călin (31 ani) a devenit un exemplu pentru multe tinere din Satu Mare şi nu numai, pentru că a reuşit prin muncă şi talent să pună pe picioare o afacere proprie care să îi aducă atât satisfacţii materiale, cât şi sufleteşti. Aceasta a contribuit la fericirea a zeci de mirese, iar în curând va avea şi un atelier la Roma, acolo unde s-a stabilit cu familia.

A crezut în visul ei şi a avut curajul să depăşească barierele de care uneori se lovesc designerii atunci când doresc să pătrundă în lumea refectoarelor şi a prezentărilor de modă, care nu este una prea liniştită.

Ioana Călin a avut un singur vis şi acela a prins rădăcini în sufletul ei încă din copilărie. Soarta a vrut ca ea să aibă şi talent şi un gram de noroc pentru a-l îndeplini, însă drumul a fost presărat cu obstacole, fiind vorba de multe ore de muncă în atelierul unde creează rochiile de mireasă. 

"Nici o rochie nu e ca cealaltă, am avut rochii lucrate din acelaşi material sau acelaşi model, însă din materiale diferite. Mă apropii mult de mirese, le ştiu după rochii, după nume. Ne-am apropiat foarte mult, doar aşa putem să creăm rochia visată. Miresele vin la mine, ne sfătuim şi au încredere în mine că le recomad ceea ce le avantajează. Fiecare mireasă mi-a adus încă una sau două cliente. Pentru mine asta e o mare satisfacţie, înseamnă că au fost mulţumite la rândul lor şi m-au recomandat altor mirese", spune Ioana Călin. 

Pentru a ajunge la nivelul la care este astăzi, Ioana a muncit şi munceşte în continuare. A muncit patru ani pentru a strânge banii necesari ca să urmeze cursurile Accademia dell lusso, o şcoală renumită de modă din Roma, iar în 2011 şi-a deschis un atelier la Satu Mare. 

image

Ioana Călin în una dintre rochiile create de ea. sursa: Ioana Călin

"Am avut zile când lucram peste zi la o rochie şi seara mă gândeam sau vedeam ceva ce nu îmi place, apoi noaptea stăteam şi o desfăceam, iar în următoarea zi mă apuc din nou de ea. Era de multe ori o chestie pe care o vedeam doar eu. De accea am decis să nu am în atelier croitorese, eu lucrez toate rochiţele de mireasă. Motivul e simplu, sunt prea perfecţionistă. Fac doar rochii de mireasă şi vreau să mă perfecţionez din ce în ce mai mult. Pentru câţiva ani de acum mă voi axa doar pe asta", mărturiseşte sătmăreanca. 

De la Satu Mare la Roma şi înapoi 

De câţiva ani, viaţa ei se împarte între două ţări, Italia şi România. Între timp a devenit şi mămică, fiul ei Zian fiind în prezent prioritatea numărul unu, însă după ce acesta va mai creşte un pic sătmăreanca doreşte să îşi deschidă şi un atelier la Roma, la fel ca şi cel de la Satu Mare. 

"Sunt între două ţări, două oraşe, însă la Satu Mare pot să spun că mă simt acasă. În Italia însă îmi place să creez rochiţele, acolo îmi vine inspiraţia. De asemenea în Italia sunt multe prezentări de modă şi mai văd un material, o idee pe care să o adaptez stilului meu şi apoi îmcerc să aduc acele idei şi materiale la Satu Mare. Pe mine în principal starea în care mă aflu şi un material mă inspiră foarte mult", explică Ioana. 

Chiar dacă a fost însărcinată şi ulterior ocupată cu fiul ei care are numai cinci luni, Ioana nu a renunţat la prezentările de modă şi la munca ei. 

image

"Mă bucur mult de viaţa personală acum că sunt şi mămică e şi mai frumos. E o plăcere şi o binecuvântare. Băieţelul meu Zian are deja cinci luni, e o sezaţie ciudată şi foarte frumoasă. Nu îmi vine să cred câteodată cât de repede a trecut timpul. Zian a fost cu mine la o prezentare în Roma când avea doar o săptămână, nu am avut ce să fac şi l-am dus cu mine, dar ne-am descurcat. Am avut şi anul acesta multe mirese, dar sunt o norocoasă pentru că m-au înţeles şi Zian a fost şi el cuminte. Îmi doresc să îmi deschid pe viitor un atelier la Roma, însă să vedem cum evoluează lucrurile", spune Ioana Călin.

Foto dreapta. Ioana Călin la Roma alături de fiul ei. sursa:Ioana Călin.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite