O grefieră cu COVID-19 a murit în timp ce aştepta să fie dusă la alt spital. Este al doilea caz de acest fel din ultimele zile

O grefieră cu COVID-19 a murit în timp ce aştepta să fie dusă la alt spital. Este al doilea caz de acest fel din ultimele zile

Arhivă Adevărul. Surs Foto EPA-EFE

O angajată a Ministerului Justiţie, confirmată pozitiv cu Covid-19, a decedat la Spitalul Judeţean Satu Mare, în timp ce aştepta transferul la o altă unitate spitalicească. Este al treilea deces din rândul personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea.

Ramona R., grefier informatician la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare era internată la Spitalul Judeţean Satu Mare şi se afla în comă indusă de 10 zile, pe secţia de ATI. Din păcate, starea femeii necesita un aparat ECMO, adică un plămân artificial, însă spitalul din Satu Mare nu deţine o asemenea aparatură.
 
Colegii femeii au făcut demersuri pentru a facilita transferul său la o altă unitate spitalicească din ţară, care să deţină un astfel de aparat, însă din nefericire aceasta a decedat în cursul zilei de azi, fără ca măcar transferul să fie realizat. 
 
„Deşi am reuşit sa luăm legătura şi am fost în permanentă legătura cu Ministrul Justiţiei, care şi-a arătat toată disponibilitatea şi implicarea pentru a facilita transferul, în urmă cu aproximativ o oră colega noastră Ramona a decedat.
 
Din păcate, se pare ca a fost prea târziu pentru ea. A cedat la cel de-al doilea stop cardiorespirator. 
 
Este al treilea deces din rândul personalului auxiliar de specialitate din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea. 
 
Dumnezeu să o aibă în pază!”, a transmis Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial pe pagina de Facebook.
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările