Ministrul Sănătăţii, despre un eventual „lockdown” în perioada Sărbătorilor de Iarnă: „Depinde de noi!”

Ministrul Sănătăţii, despre un eventual „lockdown” în perioada Sărbătorilor de Iarnă: „Depinde de noi!”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat azi în vizită la Satu Mare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat joi, 5 noiembrie în vizită la Satu Mare. Este prima sa vizită în judeţ de la începutul pandemiei, iar ministrul a făcut o serie de declaraţii importante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Sănătăţi a declarat că vizita sa în Satu Mare a fost pentru evaluarea capacităţii de răspuns, dar şi pentru pregătirea secţiilor de Terapie Intensivă, în contextul pandemiei. 

La ieşirea din Instituţia Prefectului acesta a declarat că 21 de pacienţi se află internaţi pe secţia de Terapie Intensivă în judeţul Satu Mare, iar dintre aceştia 9 sunt ventilaţi mecanic. 

„Am venit la Satu Mare doar pentru evaluarea capacităţii de răspuns la un moment dat şi pentru a pregăti o bază pentru viitoarele paturi de Terapie Intensivă, în condiţiile în care avem o evoluţie pandemică la nivel naţional şi internaţional. În acest moment avem 246 de pacienţi internaţi pe paturi pentru suport COVID, patologie medie, 21 în terapie intensivă, din care 9 sunt pe ventilaţie mecanică. La Spitalul Judeţean avem 21 de paturi pe Terapie Intensivă, care poate fi extinsă la nivel de Spital Judeţean cu 20”, a declarat Tătaru.

Referitor la restricţiile din preajma sărbătorilor de iarnă Tătaru a declarat că totul depinde de cum vor respecta cetăţenii regulile în perioada următoare.

„Depinde de noi ce se întâmplă de Sărbători. Haideţi să ne gândim ce va fi peste o săptămână, peste două săptămâni, de Sfântul Nicolae dacă vreţi. Ţine foarte mult de noi. Pentru a opri o creşte a transmiterii în comunitate avem nevoie de cel puţin trei săptămâni în care trebuie să respectăm nişte reguli. Mai avem nevoie de încă trei săptămâni ca să scădem ca număr de cazuri. Scăzând ca număr de cazuri avem un indice care ne permite să avem şi anumite relaxări sau reluări de activitate. În aceste condiţii, cum suntem astăzi încă suntem la momentul în care pregătim acele momente”, a subliniat Ministrul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore în judeţul Satu Mare au fost înregistrate 156 de noi cazuri. Numărul total de cazuri confirmate în judeţ de la începutul pandemiei şi până în prezent este de 2.227.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ministrul Tătaru, în vizită în judeţul cu trei oraşe carantinate. „Nu trebuia să ajungem la această diseminare în comunitate“

Autorităţile nu iau în calcul carantinarea municipiului Sibiu, care a depăşit rata de infectare de 6 la mie. Ce măsuri propune ministrul Sănătăţii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările