Mărturia unui apicultor: cum recunoşti o miere naturală, cât de greu e să supravieţuieşti din acest business, ce probleme au cei ca el

Ionică Ghiran afirmă că vânzarea la piaţă nu prea are rost, lumea preferând produse artificiale din supermarket - foto: Adrian Caraba

Ionică Ghiran se ocupă de apicultură de 20 de ani şi în ultimii a observat şi chiar le-a sesizat şi altora că se întâmplă ceva cu floarea soarelui, pentru că nu mai produce polen.

Pe Ionică Ghiran îl cunoaşte fiecare comerciant din Piaţa Mare din Satu Mare, chiar şi mulţi dintre sătmărenii care trec prin acest loc pentru cumpărături uzuale. Lumea îl salută şi îl întreabă de sănătate, în timp ce el se uită în gol după clienţi sau povesteşte cu colegii de la tarabele din jur. 

Atunci când nu este la piaţă, Ionică Ghiran e în satul Unimăt din comuna Acâş, acolo unde are 270 de familii de albine de care are grijă, pentru că îi asigură traiul de zi cu zi.

„De minim 3 ori pe săptămână mă duc acolo să verific stupii, să verific albinele, să văd dacă le lipseşte ceva dacă nu e vremea ok. Nu e o muncă în care să zici că acuma mergi în concediu şi două săptămâni nu te gândeşti la afacerea de acasă, pentru că nu o poţi închide sau pune pe pauză. O afacere cu albine nu o poţi trimite în concediu, nici măcar iarna, că atunci ai de reparat rame, ai de completat, ai de stors, ai alte lucruri de făcut, chiar dacă nu le faci afară să te vadă lumea”, afirmă Ionică Ghiran. 

Apicultorul a început în acest domeniu în urmă cu aproximativ 20 de ani, după ce apicultorul de la care cumpăra miere i-a dat cadou o familie de albine. Şi-a mai cumpărat încă trei din economiile proprii şi aşa a început munca pe cont propriu. În timp familiile s-au înmulţit şi în prezent are 270 de familii. 

„270 de familii nu sunt nici multe nici puţine, nu te îmbogăţeşti din munca cu 270 de familii, dar nici nu mori de foame. Îţi asigură un venit de bun simţ, dacă eşti şi tu destul de descurcăreţ să ai cui să dai mierea şi să nu o vinzi prea ieftin doar ca să scapi de ea. Sunt şi apicultori cu 400 de familii la noi în judeţ, dar am cunoscut şi apicultori cu 800 de familii în Bihor. Deja la 800 de familii, dacă ai unde să vinzi mierea, e afacere bună. Dar e muncă foarte multă, nu e aşa cum zic mulţi, că duci albinele în pădure sau în câmp, iei mierea şi o vinzi”, afirmă Ionică Ghiran. 

Anul acesta a fost unul care a început de prost pentru apicultori, după ce la rapiţă nu a fost producţie prea bună din cauza îngheţului din zonă, iar acum, floarea soarelui nu este deloc productivă din punct de vedere al nectarului. 

„După rapiţă, dacă nu stimulam albinle, să le dau zahăr, ca să aibă din ce trăi, nu aveam albine culegătoare pentru salcâm, că familiile ar fi fost decimate. Acum, la floarea soarelui, din ce observăm mai mulţi apicultori, treaba stă foarte prost. Nu are floarea nectar, nu are din ce să se hrănească albina şi din ce să producă mierea. Au mai fost ani ca acesta la floarea soarelui, că toată lumea ia acum seminţele tratate, pregătite, stimulate pentru producţie, stropite cu chimicale, nimeni nu ştie ce, şi noi nu avem de unde să producem miere”, mai afirmă apicultorul. 

Terenurile pe care apicultorii îşi duc familiile de albine sunt o nouă problemă, pentru că nu mai există la fel de multe terenuri cultivate ca în trecut, iar apicultorii se văd nevoiţi să se suprapună pe suprafeţe mai mici. „Pe un hectar pot culege aproximativ patru, hai, fie, şi şaşe familii de albine. Eu am terenurile şi zonele unde merg de ani de zile, îi sun pe proprietari înainte şi le zic: «Vezi că merg cu albinele la marginea terenului tău», dar problema e că vin alţii, care nu anunţă, îşi pun albinele pe un teren viran la 1-2 km şi atunci ne-am încălecat. O albină parcurge şi 8 kilometri pentru a culege polen, deci automat ajung albinele lor şi pe parcelele pentru care eu am vorbit să am permisiune”, îşi spune oful Ionică Ghiran. 

Desfacerea este o altă problemă a apicultorilor. Ideea unei cooperative îi încântă pe toţi, dar nimeni nu se implică activ şi nu lasă din timpul dedicat albinelor pentru a-l dedica bunului mers al unei cooperative, o astfel de iniţiativă existând acum câţiva ani. În aceste condiţii fiecare apicultor vinde mierea unde poate, fiind cu toţii concurenţi între ei şi în acelaşi timp făcându-li-se concurenţă de către supermarketuri, care profită de lipsa de cunoştinţe a oamenilor şi de situaţia lor financiară.

„La piaţă nu prea merită să stai cu mierea. Vine lumea şi zice că e scump. Păi e mai scump ca la supermarket, că aici e totul natural, aşa cum îl iau din stup şi îl storc. Dacă te uiţi pe etichetă la mierea din comerţ, găseşti glucoză industrială şi cine ştie câte alte ingrediente. Dar e mai ieftină şi lumea la asta se uită prima dată sau chiar singurul lucru la care se uită. Mai vine câte unul şi zice că mierea mea nu e naturală, că s-a cristalizat. Păi de aici îţi dai seama că e miere naturală, o miere polifloră se cristalizează în câteva zile, iar o miere de salcâm în aproximativ o lună de zile. Aceea e o miere naturală şi sănătoasă, în care lingura stă dreapta”, explică apicultorul. 

De la an la an, preţul mierii diferă, anul acesta oferta pentru mierea polifloră fiind de 8 lei kilogramul la en-gros, ofertă care nu îi încântă pe apicultori. În schimb apicultorul Ionică a prins un preţ bun, zice el, pentru mierea de salcâm, pe care a dat-o la un intermediar pentru 19 lei kilogramul. Produsele conexe, precum propolisul, fagurii, tinctura de propolis, mai completează veniturile apicultorilor.