Liderul Sindicatului EUROPOL confirmă uciderea poliţistului de la Vişeu. Acuzaţii grave la adresa sistemului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea sindicatului EUROPOL acuză sistemul de moartea colegului lor din Vişeul de Jos, explicând că programarea lui singur în tură este contrară procedurilor.

Sindicatul de poliţie EUROPOL ia poziţie faţă de moarte şefului de post din Vişeu

Primele cercetări anunţaseră o sinucidere în cazul morţii şefului de post de poliţie din comuna Vişeu. Acesta a fost descoperit mort în secţie de către primar. După primele cercetări, sindicatul de poliţie EUROPOL dezvăluie detaliile anchetei, afirmând că ar fi vorba despre o crimă, şi nu o sinucidere aşa cum s-a anunţat iniţial.

„A fost găsit fără suflare, în jurul orei 19:00, în interiorul postului de poliţie, care avea uşa închisă, asigurată cu cheie. Deşi iniţial s-a vorbit despre o sinucidere, după primele concluzii ale echipei de cercetare la faţa locului, s-a stabilit că a murit în urma aplicării a trei lovituri de cuţit.

Îngrijorător este faptul că poliţistului nu i-a fost găsită arma din dotare şi muniţia asupra sa, iar criminalul, se presupune că, după ce l-a ucis cu sânge rece, i-ar fi sustras şi cheile de la postul de poliţie, pe care le-a folosit să închidă uşa biroului”, afirmă Cosmin Andreica, preşedintele Sindicatului EUROPOL.

Cei de la EUROPOL identifică şi greşeala care s-a comis în acest caz şi care a dus la moartea poliţistului, respectiv programarea singur în serviciu, dând vina pe sistem.

„Este greu de descris în cuvinte suferinţa pe care familia şi cei apropiaţi o resimt în aceste momente, însă este strigător la cer să mai acceptăm ca un sistem condus de oameni incompetenţi, să ne pună în primejdie viaţa, zi de zi, prin deciziile pe care le iau. Colegul nostru a fost planificat singur în serviciu, aspect care i-a fost fatal!

Nu de puţine ori, sindicatele au atras atenţia asupra iminentelor pericole pe care le întâmpină poliţiştii care sunt planificaţi singuri în serviciu, în special cei de la posturile de poliţie, şi ne întrebăm câţi colegi mai trebuie să moară ca mai marii Poliţiei Române să nu mai stea cu mâinile ridicate, ca Ponţiu Pilat, sub pretextul lipsei capacităţii de a interveni în problema programului de lucru de la IPJ-uri sau a modului în care sunt planificaţi efectiv poliţiştii în serviciu.

Asemenea tragedii se pot repeta foarte uşor în condiţiile în care, astăzi, în 90% din IPJ-uri, din cauza impotenţei manageriale, poliţiştii intră în serviciu singuri, asigură permanenţa din timpul lor liber şi intervin singuri la evenimente, în timp ce protecţia lipseşte cu desăvârşire.”, mai comunică liderul de sindicat.

Sindicatul atrage atenţia că acesta nu este un caz singular de poliţist programat singur în tură şi că astfel de lucruri se întâmplă frecvent deşi sunt contrare tuturor procedurilor.

Şeful postului de poliţie din Vişeul de Jos, Gheorghe Nistor avea 48 de ani şi se pregătea ca anul acesta să iasă la pensie, după o carieră în IPJ Maramureş. Acesta era căsători şi avea doi copii. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite