Licoarea magică a Beltigului, disponibilă la degustare la Festivalul Viei şi a Vinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul va avea loc în perioada 17-18 august, la Beltiug    FOTO  Cristina Cîcău
Festivalul va avea loc în perioada 17-18 august, la Beltiug    FOTO  Cristina Cîcău

Potrivit organizatorilor, oamenii de afaceri dar şi toţi cei care vor veni în sprijinul promovării vinului de Beltiug prin participarea la acest festival vor avea parte de o experienţă interesantă. Aceştia vor avea ocazia de a vizita toate cele 390 de crame cu vin, de această dată cu căruţa.

Odinioară, era considerat o licoare magică, un adevărat elixir al vieţii. Bucuria pe care o provoca, după consum, era asemănătoare cu starea de graţie, iar cei privilegiaţi să consume o astfel de licoare aveau sentimentul că au întâlnit, pentru o clipă, lumea zeilor.

Este vorba de vin, care reprezintă una dintre cele mai vechi şi mai nobile băuturi, cu o influenţă decisivă asupra istoriei omenirii.  Nobleţea vinului va fi celebrată şi cinstită la Beltiug, în perioada 17/18 august, în cadrul celui mai important eveniment gastronomic al zonei, Festivalul Viei şi Vinului Beltiug, prima ediţie. Este vorba de un festival care va îmbina vinul, arta şi gastronomia. Iar pentru că ediţia inaugurală se va bucura de un mare succes, aşa cum consideră organizatorii, Festivalul Viei şi Vinului Beltiug, va deveni o tradiţie.

390 de crame de vin nobil, vizitate cu căruţa

Povestea renumitelor podgorii care aparţin comunităţii din Beltiug începe pe locul actualelor plantaţii de mai bine de o mie de ani. O dovadă pentru înalta calitate a vinurilor o reprezintă cele  390 de crame, o cifră care este rareori întâlnită în regiunile viticole. La sfârşitul anilor ‘90, datorită unor cetăţeni foarte motivaţi, s-au replantat arbuşti de  viţă de vie  şi totodata s-au păstrat vii vechile podgorii tradiţionale. Astăzi comunitatea din Beltiug este apreciată atât la nivel naţional, cât şi internaţinal pentru vinurile sale de înaltă calitate.

„Mâncarea cu specific şvabesc este variată şi la fel de populară asemeni vinului. Printre specialităţile culinare care se vor  regăsi la eveniment se numără cârnaţii şvăbeşti, leberwurst, fripturi din carne de porc la grătar, găluşte cu varza acră, plăcinte şvăbeşti“, susţine Johann Brutler, preşedintele Asociaţiei Podgorenilor “Sfântul Orban“ din Beltiug.

Potrivit organizatorilor, oamenii de afaceri dar şi toţi cei care vor veni în sprijinul promovării vinului de Beltiug prin participarea la acest festival vor avea parte de o experienţă interesantă. Aceştia vor avea ocazia de a vizita toate cele 390 de crame cu vin, de această dată cu căruţa. „Oamenii de afaceri şi cei veniţi din exterior sunt foarte încântaţi de această zonă. Preferă, când vin în vizită, să deguste vinul de aici, decât să participe la întâlniri formale, la un restaurant. Din acest motiv, ne-am gândit ca de data această să le punem la dipsoziţie căruţe ca mijloc de transport între cele 390 de crame“, a declarat Tiberiu Markos, preşedinte Camera Meşteşugarilor.

Andreea Bălan şi Petrişor Ruge, invitaţi speciali

 În prima parte a evenimentului se vor desfăşura manifestări culturale germane: muzică de fanfară şi dansuri germane culminând cu formaţii de muzică populară şi de dans, dar şi artişti bine cunoscuţi ai muzicii moderne româneşti. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în 17 august, la ora 12.00, când o fanfară va intona imnul României şi al Europei. Momentul culminant al primei seri va fi unul de dans şi se va desfăşura la ora 22.00. Andreea Bălan şi partenerul său, Petrişor Ruge, vor face senzaţie cu prizele lor spectaculoase. A doua zi va fi una puţin mai sobră. În prima parte a zilei vor avea loc două slujbe religioase, dar după masă petrecerea va reveni pe aceleaşi ritmuri de dans. Printre invitaţi se remarcă şi o trupă din Germania, Daggu Project, care va încheia manifestările pregătite cu această ocazie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite