Legende din Satu Mare: tătarii cu cap de câine şi bătrâna din Bixad care a înecat un cotropitor în butoiul cu varză

De-a lungul vremurilor tătarii au trecut prin foc şi sabie multe teritorii sătmărene. FOTO - dailycotcodac.ro

Au fost vremuri în care legile se făceau cu tăişul sabiei, neţinând cont de lacrimile celor obidiţi. Izvoarele istorice arată cum în negura vremurilor hotarele Sătmarului au fost trecute prin foc şi sabie de invaziile tătare. Sătenii jefuiţi şi duşi în robie împreună cu familiile lor le-au dat un nume cât se poate de ciudat cotropitorilor: „tătari cu cap de câine“.

Tătarii au jefuit şi ars din temelii sate precum Odoreu, Micula, Gherţa Mică sau Căpleni. În mai multe rânduri, speriaţi de cruzimea năvălitorilor, sătenii şi-au făcut boccelele, luându-şi nevestele şi copiii, căutându-şi rostul în sate mai ferite de invazia „tătarilor cu cap de câine”. Istoricii spun că, 1717 este ultimul an în care tătarii s-au mai încumetat în aceste ţinuturi, după care au fost definit alungaţi şi învinşi.

Invaziile tătarilor în Micula

Buchisind vechile cronici, găsim referire la ultimele invazii tătare din Micula. Astfel, în anul 1717, satul şi împrejurimile sale au fost trecute prin foc şi sabie de tătari, luându-i în robie chiar şi pe moşierii locului Mikolai György şi pe soţia acestuia, Vitkai Erzsébet. Nici alte sate şi cătune nu au scăpat de năpastă, deoarece tătarii au prădat şi trecut prin tăişul sabiei sute şi mii de săteni.

Apoi, hoardele tătare s-au îndreptat spre Cheile Borşei, acolo unde i-a ajuns din urmă Bagosi Lászlo, un nobil de lângă Tisa, cu oastea lui. Văzându-şi satele distruse şi pământurile pârjolite acesta a strâns oaste înarmându-şi ţăranii şi a pornit pe urmele tătarilor reuşind să-i învingă şi să-i elibereze pe robi. Locul unde şi-au îngropat morţii poartă numele de Tatárdomb (Dâmbul tătarilor). Nici Pelişorul nu a fost cruţat de jefuitorii tătari. Aceştia au devastat toată aşezarea, iar pe locuitorii care n-au fugit i-au legat în lanţuri. Apoi, au dat foc satului, bisericii şi casei parohiale.

Tătarii – jumătate om, jumătate câine

O legendă din Gherţa Mare spune că tătarii au venit din lumea cea mare ca să-i omoare pe oameni. Mai mult decât atât, legendele de prin părţile locului spun că erau pe de o parte oameni, iar pe de alta câini. Prin veacurile XVI-XVII, satul era înconjurat de o pădure deasă.

Pentru a le veni de hac tătarilor, sătenii au recurs la un şiretlic. Au tăiat copacii, lăsându-i numai puţin să se ţină pe picioare. Dacă cineva se atingea de ei se răsturnau. Găsind satul părăsit, tătarii au intrat în pădure ca să-i caute pe oameni. Însă, lângă fiecare copac stătea ascuns câte un om, iar când tătarii s-au afundat în desişul pădurii, oamenii au răsturnat copacii peste ei ca să-i omoare. iar cei câţiva care au rămas în viaţă au luat-o la fugă.

Năvălirea tătarilor în mlaştină, la Căpleni

Vestea că tătarii urmau să sosească i-a umplut de groază pe sătenii din Căpleni. Oamenii ascundeau în fântâni sau în stufăriş vase pline cu unsoare şi carne sărată şi afumată. Apoi se ascundeau pe insulele numai de ei ştiute ale mlaştinii. Însă, înainte de a se ascunde, locuitorii satului le pregăteau câteva surprize tătarilor şi anume, coase îndreptate cu tăişul în sus şi ascunse în stufărişul bălţii.

Bătrânii rămaşi în sat îi îndreptau pe tătari spre locurile unde erau ascunse coasele. Doar câţiva au mai rămas în viaţă, restul şi-au găsit sfârşitul fie în mlaştină, fie spintecaţi de coasele ascunse în stufăriş. Cei rămaşi nu au suportat umilinţa înfrângerii şi s-au ascuns în sat. Ţăranii, crezând că oastea tătară a plecat, au început să iasă din ascunzişuri strigând: “Veniţi că au plecat tătarii cu cap de câine!”.

Strigătele se auzeau atât de des, încât le-au învăţat şi tătarii. Pe cei care au ieşit i-au măcelărit, cei care n-au auzit strigătul au rămas în ascunzişul lor. Tătarii au rămas în sat mai multe săptămâni, apoi au pornit spre mlaştini strigând cuvintele învăţate.

Dâmbul cu bani din Beltiug

Când au auzit că tătarii vor năvăli în satul lor, oamenii din Beltiug s-au retras pe Dealul cu bani. Au înconjurat dealul cu şanţuri şi cu căruţe ca pe o adevărată cetate. Au fiert apă, au topit smoală şi i-au aşteptat pe năvălitori. Tătarii au sosit câtă frunză şi iarbă, şi au aruncat atâtea săgeţi, de s-a întunecat cerul. Însă, era în zadar, nu-i puteau birui pe localnici.

Când tătarii au încercat să facă o punte peste căruţe, localnicii şi-au dat seama că nu-i de glumit. Atunci, un flăcău din sat a lovit între duşmani, nimerindu-l în inimă tocmai pe Bata, comandantul tătarilor. Văzând că Bata a fost răpus, tătarii au fugit care încotro. După acea, sătenii au coborât din deal. L-au înmormântat pe Bata, ridicând în acel loc o movilă, cunoscută sub numele de Movila lui Bata.

Dealul Pasca şi baba care a înecat un tătar în butea cu moare

Se spune că, în timp ce tătarii se apropiau de satul Certeze, oamenii tocmai ieşeau de la biserică cu Pasca. Speriaţi, oamenii au fugit pe un deal şi acolo au mâncat pasca. Acest deal se mai numeşte şi astăzi “Pasca”.
O bătrână din Bixad l-a înecat pe unul dintre tătari. Legenda povesteşte că baba avea un butoi cu varză murată. Tătarul a pus un scaun lângă butoi şi s-a întins după varză. Atunci, baba l-a prins de picioare, l-a ridicat şi l-a înecat în moare.

Vă mai recomandăm

Alungarea tătarilor din Borşa. Ceremonie de comemorare a eroilor borşeni

Legenda pârâului din inima Munţilor Rodnei format din sângele curs în bătălii