Istoria fermoarului: de ce a durat peste 80 de ani până să fie utilizat pe toată planeta

Înainte să ajungă pe haine, fermoarul s-a evidenţiat pe încălţăminte - foto: zipsolution.ro

De la prima variantă a fermoarului până la cea care este cunoscută astăzi a durat mai bine de 80 de ani şi a fost nevoie de trei inventatori ca acesta să poată fi utilizat în mod industrial. Al Doilea Război Mondial a apropiat fermoarul cel mai mult de forma de azi.

Utilizat la scară mondială în ziua de astăzi, fermoarul nu a fost de la începuturile sale atât de folosit şi de apreciat de către oameni. Au fost nevoie de 80 de ani de la inventarea lui până când acesta să intre în producţia de masă şi utilizare industrială. 
 

„Fermoarul a fost inventat in 1851, cand Elias Howe a patentat un instrument cu numele complicat de “an automatic, continuos, clothing closure”, care semăna cu fermoarul din ziua de azi, însă nu se inchidea foarte bine şi părea inutil. Deoarece Howe nu prea a ştiut ce sa facă cu această invenţie, ea a rămas necunoscută, ratând titlul de “tată al fermoarului” pe care l-ar fi putut obţine”, se arată oe site-ul Povestidespreorigini.blogspot.ro.
 

Pentru că nu era utilizabil în forma actuală, iar inventatorul său nu vedea cum putea să îl îmbunătăţească, fermoarul a fost uitat de oamenii vremii pentru mult timp. Din 1851 până în 1893, fermoarul nu a cunoscut nicio evoluţie, până ce inventatorul american Whitcomb L. Judson l-a dezvoltat într-o variantă cu capse şi închizător lateral, un model greu de utilizat, dar mai dezvoltat decât primul model. 
 

Abia în 1904 fermoarul cunoaşte o formă apropiată de cea din ziua de astăzi, în cadrul companiei pe care inventatorul american a înfiinţat-o. Fermoarul lansat în acest an avea benzi laterale şi se putea ataşa la haine, el fiind folosit pentru fuste. Acesta nu era utilizat pe prea multe articole de îmbrăcăminte pentru că nu era tocmai rezistent.
 

„În 1913, Gideion Sundback, inginer electronist, s-a angajat la compania lui Judson, devenind proiectant şef. Aici el a îmbunătăţit fermoarul lui Judson. Acesta l-a numit „fermoarul fără cârlig” şi l-a brevetat sub numele Plako. Sundback nu s-a oprit aici. El a continuat să aducă îmbunătăţiri fermoarului iar în 1917, îl patenta sub denumirea „fermoarul separabil”. Această nouă îmbunătăţire a făcut ca fermoarul să devină mai fiabil. Din acest motiv a devenit foarte la modă. În acelaşi an s-au vândut 24.000 de bucăţi”, informează cei de la site-ul Deştepţi.ro.

Fermoarul a început să fie folosit în număr mare în timpul Primului Război Mondial, pe hainele soldaţilor, care veneau cu instrucţiuni de folosire, pentru că accesoriul nu era prea cunoscut. 
 

Ceva mai târziu fermoarul a ajuns pe nişte galoşi, care se puteau închide cu o singură mână, şi de aici a început expansiunea fermoarului şi popularitatea acestuia. Responsabilă de aceştia era compania B.F. Goodrich, care a şi botezat fermoarul cu numele său de astpzi, după sunetul pe care îl făcea: zipp. Astfel i-a spus zipper (fermoar), denumire înregistrată de companie în 1925, dar care nu au reuşit să o păstreze pentru mult timp, pentru că popularitatea lui a făcut ca şi alte firme să folosească în scurt timp denumirea. 
 

De-a lungul anilor fermoarul a evoluat şi de la galoşi a ajuns pe hainele copiilor, iar mai apoi la pantalonii bărbăteşti, iar în anii 1940 acesta a ajuns să fie fabricat din plastic dat fiind faptul că metalul era o raritate în Cel De-al Doilea Război Mondial. Un episod următor în istoria fermoarului a reprezentat-o şi folosirea lui pe sacii de tutun, dat fiind că ajunsese o închizătoare extrem de puternică.
 

Ultimul pas al evoluţiei fermoarului este momentul în care fermoarul a ajuns să se închidă la ambele capete, fiind găsit astăzi în combinaţii cu aproape toate materialele posibile.