Gigantul Dräxlmaier nu se sperie de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul administrativ al Dräxlmaier Satu Mare a declarat, ieri, pentru „Adevărul“, ediţia de Transilvania, că grupul german își menține proiectul de extindere a fabricii de sisteme electrice pe care o deține în municipiul Satu Mare.

„Se profilează continuarea crizei globale, însă susținerea de care beneficiem din partea autorităților române, dar și valoarea importantă a investițiilor deja efectuate asigură continuitate. Proiectele de extindere de la Satu Mare nu sunt puse în pericol de prelungirea crizei economice“, a declarat Cadar. 

Se vor crea 1.000 de locuri de muncă


Grupul german a anunțat o investiție de 30 de milioane de euro în municipiul Satu Mare, promițînd extinderea fabricii pe care o deține și construirea unei noi hale de producție. La începutul lunii, o delegație a grupului german Dräxlmaier a prezentat proiectele de investiții ale companiei la Palatul Victoria, în cadrul unei întâlniri cu premierul Emil Boc. Investițiile de la Satu Mare presupun extinderea capacităţii de producţie a Dräxlmaier Sisteme Electrice SRL pe sectorul de cablaje electrice pentru autovehicule. Investiţia, care se va derula în 2012-2013, va crea aproximativ 1.000 de locuri de muncă și va ridica la aproape 5.500 numărul angajaților societății în județ. „Spre deosebire de alte firme, noi lucrăm cu personal propriu. Pentru acest proiect de mărire a capacității fabricii. vom accesa fonduri de stat ce se acorda printr-un program de creere a noi locuri de muncă” a declarat Iuliu Cadar.   

Extinderea fabricii, vitală pentru piața forței de muncă


Primarul Iuliu Ilyes a apreciat proiectul de extindere al fabricii drept vital pentru economia și piața forței de muncă din municipiu, dar și pentru județ. Ilyes susține că grupul german a sprijinit și indirect dezvoltarea economică în municipiu și județ. „Ne așteaptă o perioadă dificilă, de criză prelungită. În aceste condiții, faptul că cineva mai are curaj să investească e mare lucru. Nu e la îndemâna oricui să creeze 1.000 de locuri de muncă“, a declarat Ilyes. „Am discutat cu ei doi ani în 1997 pentru a le facilita venirea la Satu Mare. Nu pot dovedi cu cifre asta, dar dacă Draxlmaier nu venea la noi, nu veneau nici alții, iar gradul de ocupare al Parcului Industrial era catastrofal“, a mai spus primarul municipiului Satu-Mare.

Cifrele Dräxlmaier


Până în prezent, Dräxlmaier a investit la Satu Mare aproximativ 30 de milioane de euro şi a creat peste 4.300 de locuri de muncă. Investiţiile cumulate ale Grupului Dräxlmaier în România totalizează, din 1993 şi până în prezent, aproximativ 200 de milioane de euro. Compania are în prezent 12.000 de angajați în unitățile de producție din România. Alături de fabrica de la Satu Mare, grupul german va investi și în fabricile din Hunedoara și Codlea.




Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite