GALERIE FOTO Voluntarii sătmăreni au adunat peste 9.000 de saci cu gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 9.000 de saci au fost umpluţi cu deşeuri, ieri, de voluntarii sătmăreni participanţi la  Ziua Curățeniei Naționale „Let’s Do It, Romania!“. Dacă vineri seara erau înscrişi doar 3.500, la curăţenie au participat peste 6.500 de sătmăreni.

Peste 6.500 de sătmăreni s-au alăturat, ieri, proiectului „Let’s Do It, Romania”, campanie care şi-a propus curăţarea deşeurilor de pe cuprinsul întregii ţări într-o singură zi. Cu mici excepţii (comunele Homorod şi Tiream), acţiunea a mobilizat toate primăriile din judeţ astfel încât, pentru o perioadă, arealele naturale din judeţ vor fi curate. Potrivit Biancăi Durkovics, coordonator al departamentului comunicare al LDIR Satu Mare, la acţiune au participat reprezentaţi ai primăriilor, organizaţiilor neguvernamentale (Asociaţia “Stea”, Serviciul de Ajutor Maltez, Fundaţia “Hans Lindner”, Asociaţile “Brătianu”, “Eagle Bikers”, “Albert Schweitzer”,  “Pro-Terra”), ai instituţiilor sătmărene (Agenţia pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu, Societatea de Gospodărire a Apelor, Direcţia Silvică, Penitenciarul, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean), precum şi firmele de salubrizare din judeţ, cu excepţia Societăţii Florisal.

Cei mai mulţi voluntari au fost elevi

De departe, majoritatea voluntarilor a fost formată din elevii şi preşcolarii din judeţ. Prezenţa cea mai numeroasă au avut-o elevii de la Colegiul Naţional “Ioan Slavici” Satu Mare, de unde au participat 160 de elevi, mobilizaţi de profesoara Lăcrămioara Dinga, membru în echipa judeţeană de coordonare a proiectului. Însoţiţi de zece cadre didactice, elevii de la “Slavici” au curăţat gunoaiele din zona localităţilor Cioncheşti, Viile Satu Mare şi Mădăras. Preşcolarii din municipiul Satu Mare au fost reprezentanţi de Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6, care au adus adus la curăţenie, alături de ei, şi pe micuţii de la Asociaţia “Sfânta Rita” formând o  grupă de 50 de voluntari.

Click aici pentru galerie foto

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite