FOTO Satu Mare: De Ziua Europei, PDL-iştii au defilat cu poza lui Victor Ponta pe o barca gonflabilă în centrul oraşului

FOTO Satu Mare: De Ziua Europei, PDL-iştii au defilat cu poza lui Victor Ponta pe o barca gonflabilă în centrul oraşului

PDL-iştii au defilat cu această barcă prin tot centrul oraşului    FOTO  Cristina Cîcău

Primul ministru Victor Ponta este urmărit de incidentul cu barca până şi la Satu Mare. Vineri, în timpul manifestărilor de Ziua Eroilor, doi tineri au început să defileze cu o barcă gomflabilă în care era o poză de-a premierului Victor Ponta Apoi bărcuţa a fost preluată de cei de la PDL, care se aflau în plină campanie electorală.

Primul ministru Victor Ponta pare că nu mai scapă de incidentul cu barca nici măcar la Satu Mare.

După ce, în această dimineaţă a fost aşteptat la Bistriţa cu o barcă gonflabilă pe care stătea scris mesajul:

„Fă, Viorele, în caz că ai chef de nişte inundaţii, barca şi oamenii sunt pregătiţi”, în aceeaşi zi, după câteva ore, o întâmplare asemănătoare s-a desfăşurat şi la Satu Mare.

Însă aici totul a avut loc în timpul manifestărilor organizate de mai marii judeţului pentru a marca Ziua Eroilor. După depunerile de coroane, doi tineri au început să defileze în spatele militarilor cu o barcă gomflabilă în care era o poză de-a premierului Victor Ponta. Apoi au continuat să-l ridiculeze pe Victor Ponta şi cei de la PDL, care au defilat cu acea barcă prin tot centrul oraşului.

Astfel de întâmplări au început să aibă loc după ce Victor Ponta a făcut inspecţie din barcă, la inundaţiile din Teleorman. În timp ce localnicii şi jurnaliştii mergeau prin apă, premierul se relaxa ca un turist şi se lăsa împins de pompieri prin apa care nu ajungea nici până la genunchi.

Vă recomandăm şi

Ponta, aşteptat la Bistriţa cu o barcă gonflabilă cu mesajul: „Fă, Viorele, în caz că ai chef de nişte inundaţii barca şi oamenii sunt pregătiţi“

Victor Ponta: 2 ani la putere. Puncte tari şi puncte slabe ale guvernării

Ponta, către Dragnea, în Republica Moldova: Nu mă mai urc în barcă cu tine! Dacă vrei, regularizăm Prutul

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: