„Festivalul muzicii de stradă” umple străzile din Satu Mare de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul muzicii de stradă din Satu Mare a ajuns în acestan la a treia ediţie. Cinci scene din oral vor găzdui cele 20 de formaţii care se vor întrece pentru aplauzele publicului şi pentru cei 2000 de euro. Formaţiile vin din ţări precum Irlanda,Olanda, Polonia, Ungaria şi România.

În urmă cu trei ani de zile, un grup de tineri şi un lider cu mai mult curaj au dorit să ofere sătmărenilor o alternativă la sărbătorile tradiţionale cu multă înghesuială în faţa scenei, gălăgie de la terase, fum de mici şi trupe comerciale şi au gândit şi pus în scenă prima ediţie a festivalului muzicii de stradă, un eveniment de trei zile creat total din fonduri private, respectiv sponsorizări de la firme şi oameni de bine, fără nici o contribuţie a banului public. 

După două ediţii de succes, ce-a de-a treia a dus festivalul la un nivel internaţional, vestea acestuia ajungând departe în Europa printre muzicienii de stradă, care şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie la festival încă din luna decembrie 2015. Pentru trupe, pe lângă dorinţa de a cânta înfaţa unui public, mai există şi o altă motivaţie, premiul de 2000 de euro care se acordă celei mai îndrăgite trupe, în urma unui clasement făcut pe baza voturilor spectatorilor şi a unui juriu de specialitate. Astfel, toate acestea au atras lumea spre festival, ajungând să se înscrie trupe mult prea multe pentru cât putea suporta bugetul festivalului. 

„Am avut multe trupe care ne-au contactat şi ne-au spus că doresc să participe la festival. Am stat şi am analizat fiecare trupă în parte dar unele am fost nevoiţi să le refuzăm pentru că reprezentau costuri prea mari pentru ca ele să ajungă să participe la festival, asta şi pentru că ţambalul sau acordeonul nu merg ca şi ei de uşor cu avionul. Erau trupe care ne costau 2500 de euro ca să le aducem, dar noi avem resurse limitate, bugetul festivalului fiind de aproximativ 18.000 de euro”, afirmă Gergo Butka, principalul organizator al festivalului. 

Anul acesta evenimentul a avut şi o zi zero, în municipiul Carei, acolo unde s-a dorit să se organizeze o demonstraţie a ceea ce va urmala Satu Mare. Programul a debutat cu un artist îndrăgit de copii,care a deschis programul de la scena de la Amfiteatru,. Cea de-a doua scenă a fost organizată în faţa Statuii Ostaşului. Publicul a fost unul numerous, care a ştiut să aprecieze acest gen de eveniment. 

De vineri, concertele se mută la Satu Mare, pe cele 5 scene organizate în central oraşului. Festivalul a adus un suflu nou în oras, scenele creând în jurul lor cadre diferite faţă de cele întâlnite zi de zi în central oraşului, punând o pată de culoare între clădirile istorice. 

image
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite