Dr. Virgil Enătescu a încetat din viaţă. A fost inclus între cele 500 de genii ale secolului XXI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dr. Virgil Enătescu a decedat joi, 22 octombrie, la vârsta de 79 de ani. Academicianul a fost inclus în cartea ”500 Greatest Geniuses of the 21st Century”.

Regretatul doctor Virgil Enătescu a fost unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri. Acesta a mai fost profesor, academician, scriitor şi inventator, având zeci de brevete de invenţie în domeniul inovaţiei şi inventicii. 

Dr. Virgil Enătescu s-a născut în judeţul Braşov, în anul 1940, stabilindu-se în cele din urmă la Satu Mare. A susţinut primul doctorat în anul 1977 la Institutul de Medicină şi Farmacie Timişoara, unde a definit un nou domeniu: analiza comunicării extraverbale, în care a inclus şi studiul desenului. Al doilea doctorat l-a susţinut la Academia Română în domeniul antropologiei culturale.

Din anul 1995 a fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, fiind implicat în numeroase proiecte de cercetare, punând bazele informaticii medcale în România. De asemenea a iniţiat conferinţele naţionale de informatică medicală MEDINF. A fost preşedinte de onoare al Informaticii Medicale Româneşti şi preşedinte ales al Federaţiei Române de Psihoterapie, fiind declarat cercetător ştiinţific gradul I.

De-a lungul vieţii, dr. Virgil Enătescu a semnat şapte cărţi şi monografii, şi peste 350 de articole ştiinţifice. În cercetare a deţinut 8 brevete de invenţie şi 2 certificate de inovator. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Români de geniu. Nicolae Grigorescu, alungat din ţară de indiferenţa românilor

VRC 100. „Geniul necunoscut“ al României împlineşte 100 de ani

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite