Detalii revoltătoare despre profesoara care a atacat cu spray lacrimogen copii de 6 ani: „Are 10 ani la catedră. Maxim cât rezista într-o şcoală erau 3-4 săptămâni“

Detalii revoltătoare despre profesoara care a atacat cu spray lacrimogen copii de 6 ani: „Are 10 ani la catedră. Maxim cât rezista într-o şcoală erau 3-4 săptămâni“

Profesoară la clasă FOTO Adevărul

Detalii noi ies la iveală în cazul profesoarei care a pulverizat spray lacrimogen asupra copiilor dintr-o clasă pregătitoare. Cadrul didactic nu a profesat mai mult de trei săptămâni în niciuna dintre unităţile de învăţământ în care a fost repartizată. Procurorii au pus-o sub control judiciar şi i-au interzis să mai calce în comuna Santău, localitatea din Satu Mare unde s-a petrecut incidentul.

Miercuri, 11 septembrie, pe motiv că ar fi fost agresată, o profesoară de la Şcoala Gimnazială Santău a pulverizat spray lacrimogen pe doi elevi din clasa pregătitoare. Imediat după incident, femeia a fost reţinută 24 de ore, iar conducerea şcolii i-a desfăcut contractul de muncă, postul fiind preluat de către un alt cadru didactic.
 
Profesor de peste 10 ani, dar cu „normă” de trei săptămâni pe an la catedră
 
Luminiţa F. (43 de ani) este cadru didactic de peste 10 ani. În fiecare an şcolar îşi lua concursul şi apoi era repartizată la o şcoală din judeţul Satu Mare. Niciodată însă nu a stat prea mult timp la catedră. Îşi dădea demisia după trei săptămâni şi în vară se prezenta din nou la concurs.
 
„Eu îmi aduc aminte de ea de prin anii 2006, are peste 10 ani ani de activitate. Din informaţiile şi din cunoştinţele mele de fost inspector de resurse umane, a început mulţi ani şcolari şi nu a terminat nici unul. Maxim cât a rezistat la o şcoală a fost trei săptămâni - o lună. Îşi dădea demisia şi pleca şi vara venea din nou la concurs. La nicio şcoală nu a fost situaţia să se manifeste violent. Nu are antecedente de violenţă şi agresivitate cu copiii. Dacă avea, sigur nu mai intra la concurs, dar dânsa neavând nu putea nimeni să îi interzică să se prezinte la concurs. Lua note de trecere şi prezenta documente medicale în regulă”, a declarat Călin Durla, inspector general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare. 
 
Procurorii au pus-o sub control judiciar pe profesoara care a predat la şcoala din Santău şi i-au interzis acesteia să se apropie de localitate. 
 
„În acest an şcolar eu vă asigur că în judeţul Satu Mare şi sper că nicăieri în ţară nu va putea profesa. Depinde mai departe ce se va întâmpla în cadrul urmăririi şi cercetării penale sau a procesului care va urma. Deocamdată, am primit de la Parchet o înştiinţare că doamna a fost pusă sub control judiciar timp de 60 de zile şi în dispoziţia dată se precizează clar că în această perioadă nu poate să intre în comuna Santău, acolo unde s-a întâmplat incidentul, şi nu poate să exercite meseria  de profesor sau educator, orice meserie în care intră în contact cu copiii”, a mai adăugat Călin Durla.
 
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare sunt de părere că la finalul procesului profesoarei i se va interzice total să mai profeseze în sistemul de învăţământ.
 
Unul dintre părinţii copiilor gazaţi de profesoară a declarat pentru Ştirile Pro TV: „Copiii erau puţini agitaţi, cum s-au întors din vacanţă. La un moment dat, un băiat a vrut să meargă la toaletă, învăţătoarea nu l-a lăsat şi atunci copiii au devenit agitaţi şi învăţătoarea a dat cu spray lacrimogen în clasă. La copil îi este frică şi refuză să mearga acum la şcoală. Nu ştim ce să facem”. Potrivit celor povestite de copii acasă, în clasă erau 13 copii în momentul în care profesoara a eliberat gazul lacrimogen şi toţi au avut de suferit în urma atacului.
 
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: