De două ori mai multe dosare pe rolul Tribunalului Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci judecători de la Tribunalul Satu Mare au prezentat bilanţul pe anul 2010 privind activitatea instanţelor de judecată din judeţul Satu Mare. Cele mai mari creşteri privind numărul dosarelor s-au înregistrat la Tribunalul Satu Mare, fiind monitorizată o creştere de 108%.

Cei 21 de judecători din cadrul celor trei secţii al Tribunalului Satu Mare se confruntă cu probleme serioase în ceea ce priveşte numărul mic de personal şi numărul tot mai mare de cauze înregistrate pe rolul instanţei. Exact aceleaşi probleme sunt însă şi la Judecătoriile Satu Mare, Carei respectiv Negreşti Oaş, unde schema de magistraţi este incompletă de ani de zile.
Potrivit bilanţului anual realizat de Tribunal, s-a constatat o creştere cu până la 108% a dosarelor şi, implicit, şi a volumului de muncă a personalului.
„Tribunalul Satu Mare se află printre primele zece din ţară în ceea ce priveşte volumul de lucru pe cap de judecător. Dacă în 2009 un judecător a soluţionat în medie 529 dosare, în 2010 un judecător a lucrat în medie la 1.164 de cauze”, informează Dr. Rodica Grosoş Maxim, preşedintele instanţei.
Numărul dosarelor aflate pe rolul Tribunalului în 2010 a fost 27.409, din care 21.328 nou intrate şi 6.081 aflate deja pe rol la început de an.
Peste jumătate din dosare sunt pe Comercial
Cel mai mult de lucru au avut cei şapte judecători de la secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, care au lucrat în medie la 1.790 de dosare/judecător, urmând cei nouă judecători de pe Civil, care au lucrat în medie la 1.120 de cauze, iar într-un final cei cinci judecători de pe secţia Penală, cu 267 de dosare/persoană. Preşedintele instanţei, dar şi cei trei preşedinţi ale secţiilor amintite au argumentat de ce volumul este peste măsura pe ţară.
Ma bine de jumătate din dosarele aflate pe rolul Tribunalului dar şi dintre cele soluţionate aparţin secţiei Comercial şi Contencios Administrativ, respectiv în proporţie de 51,24%.
Judecătoarea Adriana Vîlcu, preşedintele secţiei Comercială şi de Contencios Administrativ spune că volumul de lucru le-a crescut cu mult din cauza dosarelor ce vizează recuperarea taxei de poluare, acestea fiind în număr de 2.698 pe rol în 2010, a litigiilor comerciale, care au fost în număr de 2.972 pe rol, dar şi a dosarelor de contencios administrativ, fiind cele mai multe, în număr de 3.833. „Este foarte dificilă procedura de judecată în această secţie dat fiind faptul că e vorba de comercial, unde există dosare nesoluţionate chiar şi de 10-11 ani, iar asta din cauza faptului că terenurile se vând foarte greu, banii se recuperează în ani de zile, iar acest lucru nu permite închiderea dosarelor în termen de câteva luni”, a precizat preşedintele Vîlcu.
Judecătorii au mai precizat şi faptul că, dat fiind numărul mic de judecători, săptămânal doi judecători specializaţi pe cazuri penale se întrunesc şi în completele de Comercial şi de Contencios Administrativ pentru a-şi ajuta colegii la judecare apelurilor şi recursurilor, unde este nevoie de complete formate din câte doi şi trei judecători.
Probleme şi la secţia Penală
Deşi cele mai puţine cauze înregistrate pe rol au fost pe secţia Penală, cei cinci magistraţi nu se plictisesc în birouri – spune preşedintele secţiei, Laura Micle. Judecătoarea a menţionat faptul că aceste aşa-zis puţine cazuri, faţă de secţiile Civil respectiv Comercial şi de Contencios Administrativ, le dau la fel de multe bătăi de cap. „Nu este uşor nici la secţia Penală, deoarece procedurile de judecată decurg mult mai îndelungat şi dificil. Aproape la 100% dintre cazuri inculpaţii declară apel şi recurs hotărârilor pronunţate de judecători, ceea ce implică şi mai multă muncă, mai ales că un inculpat poate să depună mai multe cereri de atac într-un singur caz”, a precizat Laura Micle.
Chiar dacă cei de la secţia Penală au lucrat la cele mai puţine dosare ca număr, ei au dat dovadă şi de cea mai amre operativitate, respectiv în procent de aproximativ 90%, ceea ce e îmbucurător pentru instanţă. În cursul anului trecut, judecătorii secţiei Penale au emis 44 mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpaţilor, 24 de mandate de prelungire a arestului preventiv, respectiv au emis 81 de autorzaţii de percheziţie.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite