Cum şi-au pierdut românii simţul umorului, iar băşcălia şi poantele cu sex ne fac să hohotim. Explicaţiile unuia dintre cei mai mari umorişti români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una este umorul românesc autentic şi alta este băşcălia. Foto. arhivă Adevărul
Una este umorul românesc autentic şi alta este băşcălia. Foto. arhivă Adevărul

Indiferent de vremurile prin care a trecut, românul a încercat să facă faţă situaţiilor grele cu ajutorul umorului. Din păcate, însă, în ultima perioadă, nu mai ştim ce înseamnă umorul românesc autentic, promovând, de multe ori, băşcălia sau umorul cu aluzii sexuale.

Umorul autentic românesc se mai promovează doar prin intermediul festivalurilor de umor care se mai organizează prin ţară. Generaţiile tinere, în principal, au ajuns să urmăreacă serialele şi emisiunile în care se promovează băşcălia, umorul pornografic sub pretextul că asta cere publicul. Umoriştii suţin însă exact contrariul.

Cornel Udrea, unul dintre mai mari oameni de cultură, umorist, ziarist şi scriitor, susţine că umoriştii sunt concuraţi, mai nou, de politicieni : “Se lăfăie pur şi simplu pe la televiziuni diverse, ore întregi, zile întregi, iar noi scriitorii de umor făcând o contabilizare a numărului de vizualizări a umoristului ne dăm seama că nu avem nici măcar trei sau patru minute la dispoziţie." spune omul de cultură

Televiziunile nu mai sunt interesate să investească în emisiuni care să promoveze umorul autentic românesc. Din când în când, însă de dragul vremurilor trecute, acestea mai difuzează filme româneşti sau programele realizate de marii actori. 

"În proiectele unor televiziuni nu există umorul. Se mai scot din când în când de la naftalină programe vechi, cu actori consacraţi care mai au încă şi acum success şi care rămân .  La ora actuală nu se mai organizează proiecte viabile pe umor. Există nişte seriale jenante, fără să vreau să supăr pe nimeni, care se presupune că  propun chipurile umorului.“, zice Cornel Udrea

“Umorul de calitate a fost afectat de “ înţelegerea greşită a democraţiei şi a libertăţii"

Dacă înainte puteam să urmărim ore în şir poantele actorilor consacraţi la televizor, chiar dacă acestea transmiteau numai alb negru, Cornel Udrea crede că umorul a suferit în ultima perioadă pentru că oamenii au înţeles greşit democraţia. “Libertatea noastră a fost asumată zgomotos şi este o libertate superficială, necreativă şi tocmai de aceea lucrurile se prezintă aşa cum se prezintă. Umorul de calitate a fost afectat de înţelegerea greşită a democraţiei şi a libertăţii “, subliniză Cornel Udrea.

În contextul în care umoriştii au ajuns să fie excluşi din programele de televiziune, un grup de umorişti profesionişti organizează festivaluri de umor prin ţară, primind numeroase invitaţii şi de la românii plecaţi în străinătate. Printre ei se află şi Sorin Tănase, sătmărean de origine, stabilit de mulţi ani în Baia Mare, care a avut curajul anul acesta de a organiza la Satu Mare primul festival naţional de umor, unde au participat printre alţii tenorul Marian Buzilă, grupul Iza,  Ioan Gyuri Pascu, Cornel Udrea şi actorul Dorel Vişan.

umor

Foto. Sorin Tănase şi Cornel Udrea la festivalul naţional de umor de la Satu Mare

“Cred că m-am născut îndrăgostit de umor. Cred foarte convins că e un har, vine din mine. În adolescenţă la Satu Mare, la cofetăria Bulevard ne întâlneam cu prietenii, spuneam bancuri şi se compuneam poante.  Acolo cred că am prins gustul, motiv pentru care mi-am dorit mult să organizez un festival de umor şi la Satu Mare. Am decis să organizez astfel de evenimete şi în Şimleul Silvaniei, dar şi în Baia Mare, pentru că le datorez asta băimărenilor”, spune sătmăreanul

Umoristul sătmărean suţine că românii au tendiţa de a confunda  umorul cu băşcălia, motiv pentru care festivalurile pot readuce în atenţia publicului umorul românesc autentic.

“A nu se confunda umorul cu băşcălia. Din păcate se simte foarte mult băşcălia în contextul actual, ceea ce pe mine mă deranjeză fantastic. Umorul, şi asta este o treabă foarte serioasă, vine de undeva din adânc, iar ceea ce văd este o băşcălie de suprafaţă, ok râdem unii de alţii, dar râdem să îndreptăm lucruri, satirizăm să îndreptăm atitudini, nu pur şi simplu să râdem de cel de lângă noi de un handicap de-a lui sau de o gafă”, spune Sorin Tănase.

Sindromul balcanic

Din păcate spun umoriştii, publicul înghite ceea ce primeşte. Aceştia susţin că oamenii ar trebui să sancţioneze programele de umor de proastă calitate, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

"Avem o cultură strălucită, avem elemente de bază fantastice pe care am putea dezvolta, ceea ce se numeşte umorul de calitate. Popoarele nordice , eu consider că nu au umor, însă au o civilizaţie extraordinară.  Alegem să trăim într-o mizerie elegantă, să râdem unii de alţii sau mai bine alegem o civilizaţie care nu zâmbeşte. În continuare preferăm pentru că avem sindromul balcanic, această stare de voioşie care adesea vizează tâmpenia. Mă bucură totuşi când văd în sala de specatacole tineri, oameni care mai citesc, eu cred că mai avem o speranţă. ”, concluzionează Cornel Udrea
Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite