Cum să prinzi un bilet de avion la promoţie şi să zbori ieftin în vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bilete de avion, în perioada promoţiilor, ajung şi la 9 euro - foto: mediartv1.ro
Bilete de avion, în perioada promoţiilor, ajung şi la 9 euro - foto: mediartv1.ro

Promoţiile la bilete de avion sunt realizate de companiile aeriene, de cele mai multe ori pentru a încuraja vânzările în perioade în care au un grad mic de ocupare. De cele mai multe ori reduceri sunt în extrasezonul de vacanţe.

Tot mai des auzim de bilete de avion la tarife de 10-20-30 euro/persoană, însă de obicei de câte ori le căutam nu găsim aceste tarife .

Fiecare companie aeriană oferă un anumit număr de bilete la tarife mici, de obicei pe perioade care nu includ sărbătorile legale. Aşadar aceste bilete la preţ mic nu trebuie căutate de Crăciun, Revelion, Paşte sau alte sărbători, la 20-30 euro/persoană, pentru că sunt de negăsit atunci. Companiile sunt conştiente că lumea va călători oricum în acea perioadă, astfel că nu are sens să facă o asemenea promoţie. Pentru acele perioade este recomandabil să cumpăraţi biletele cât mai din timp.

„Cele mai bune tarife la biletele de avion sunt atunci când se lansează o rută nouă. De exemplu când s-a lansat cursa Debrecen – Bruxelles erau bilete la 9 euro/persoană pe sens sau pe cursa Timişoara – Bucureşti de asemenea la 9 euro. Pentru a fi la curent cu aceste noutăţi e bine să apreciati paginile de Facebook ale companiilor aeriene care zboară din zona voastră, dar de asemenea şi paginilie agenţiilor de turism care sunt mereu la curent cu aceste promoţii şi oferă pachete de vacanţe pe aceste zboruri”, afirmă Mircea Spătar, managerul unei agenţii de turism.

Dacă însă este o rută deja existentă, cea mai bună perioadă de călătorie, când se pot găsi cele mai mici tarife, este de obicei în intervalul octombrie – noiembrie şi februarie – mai, iar recomandabil este să le cumpărăm înainte cu 4-5 luni de plecare.

„Ca şi zile ale săptămânii, este de preferat să evitaţi zilele de vineri şi luni, când de obicei biletele sunt mai scumpe, fiind zile cu un trafic mai intens. Periodic fiecare companie aeriană lansează diverse promoţii şi oferă discounturi între 10 şi 30% la biletele de avion, însă aceste promoţii sunt valabile ca perioadă de vânzare de obicei maxim 3 zile şi compania specifică destinaţiile şi perioada de călătorie exactă în care puteţi găsi biletele la tarifele publicate. Lansează aceste promoţii în momentul în care văd că au un grad de ocupare scăzut pe anumite perioade şi pentru a impulsiona vânzările se ajută de aceste reduceri”, mai afirmă managerul agenţiei de turism.

Înainte însă de a cumpăra biletele de avion spre destinaţiile de vacanţă, în special spre cele exotice, ar fi recomandat să vă interesaţi şi cum va fi vremea în perioada respectivă, mai afirmă cei de la agenţia de turism. Tarifele mici sunt de multe ori oferite în perioade de extrasezon, când în unele destinaţii este sezonul ploios sau când sunt temperaturile foarte ridicate.

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite