Cum să te comporţi la muncă pentru a nu stârni antipatia colegilor. Şapte reguli stricte propuse de specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Birou multinaţională FOTO campuscluj.ro
Birou multinaţională FOTO campuscluj.ro

Raportul dintre timpul petrecut la muncă şi cel petrecut acasă înclină balanţa tot mai mult înspre muncă, pentru un număr cât mai mare de persoane. Astfel, biroul devine deseori prima casă, motiv pentru care trebuie să respectăm un set de reguli.

Comportamentul pe care noi îl avem în societate explică în mare măsură modul în care celelalte persoane se raportează faţă de noi. Cu cât noi vom încerca să fim mai sociabili şi să avem o atitudine deschisă faţă de restul oamenilor din jurul nostru, cu atâta şi ei vor fi nişte persoane mai agreabile.

”Auzim adesea cât de important este să ne comportăm "profesional" la locul de muncă. Şi dacă vrei să progresezi şi să fii luat în serios de şefi şi colegii de muncă, să faci lucrurile într-un mod adecvat din punct de vedere al normelor sociale e important. Angajatorul tău nu îţi va spune exact ce înseamnă pentru el să te comporti adecvat la locul de muncă. Dar probabil ştii cât de uşor este să fi etichetat de colegi, lucru care îţi poate afecta relaţia cu aceştia. Pentru a fi văzut bine de colegi este important să înveţi să faci diferenţa între viaţa personală şi cea profesională. În conformitate cu normele sociale, a fi competent la locul de muncă înseamnă să faci ceea ce trebuie pentru a-i face pe ceilalţi să creadă că eşti o persoană de încredere, respectuos şi capabil. În orice domeniu ai lucra, nu uita că a fi competent nu înseamnă că trebuie să îţi încalci principiile. Cel mai important este să îţi păstrezi integritatea”, ne mărturiseşte Romina Talpăş, psihoterapeut.

Timpul pe care îl petrecem la muncă este tot mai îndelungat, schimburile de 8 ore fiind întâlnite doar în fabrici, majoritatea celor care lucrează la birouri adoptând un program de 10 sau chiar 12 ore, timp pe care îl petrecem cu alţi oameni, în principal colegii de muncă. Fie că este vorba de relaţiile profesionale, de discuţiile din pauza de masă sau de subiecte atinse în timpul programului de muncă, totul trebuie să se încadreze în anumite limite, pentru a nu ne provoca colegii de muncă să ne facă zile fripte.

Fiţi punctuali. Evitaţi să ajungeţi la birou după ce alţii au început munca, atât pentru a nu-i deranja, dar şi pentru a nu ajunge subiect de glume şi de bârfe la birou.

Păstraţi ordinea la birou, atât că este vorba de masa dumneavoastră, cât şi de cele ale colegilor. Dacă aveţi resturi de mâncare, ambalaje sau hârtii, aruncaţi-le la coşul dumneavoastră şi nu la cel al colegului. Nu folosiţi lucrurile colegilor şi cereţi-le împrumut doar când e nevoie, dar nu prea des.

Apelaţi la glume în limita bunului simţ. O glumă bună poate aduce zâmbete şi să vă facă populari în rândul colegilor, dar aveţi grijă să nu cădeţi în cealaltă extremă, cu bancuri obscene şi glume la persoana cuiva.

Aveţi grijă la ţinută. Trebuie să fiţi mereu îngrijiţi, dar nici să nu exprimaţi un aer de superioritate faţă de colegi. Dacă ei se prezintă la birou în blugi şi cămaşă, încercaţi să păstraţi nota. Un costum v-ar face prea elegant şi superior, iar un trening v-ar aduce dispreţul colegilor.

Păstraţi un ton moderat în timpul discuţiilor şi evitaţi să fiţi superiori, chiar dacă sunteţi siguri că aveţi dreptate în disputa ideilor cu colegii.

Lăsaţi viaţa personală acasă. Nu împărtăşiţi problemele de acasă colegilor şi nu vă plângeţi. Veţi fi privit ca o persoană slabă care poate fi pe urmă folosită de alţii.

Evitaţi să fiţi bârfitorul de serviciu şi omul cu informaţiile despre toată lumea. Păstraţi pentru voi tot ce aflaţi despre colegi şi cu atât mai puţin nu vă daţi colegii de gol în faţa şefilor, pentru că veţi ajunge să fiţi marginalizaţi şi să adunaţi dispreţ din partea colegilor. 

Pe aceeaşi temă:

Ghidul bunelor maniere la birou. Cum luăm masa la locul de muncă

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite